PNL va contesta din nou la Curtea Constituţională legile justiţiei

61918594
Inquam

PNL a anunţat luni, după raportul final dat de comisia specială care a modificat legile justiţiei, că le va ataca din nou la Curtea Constituţională, acuzând că şedinţa comisiei a fost „sub imperiul grabei şi al superficialităţii”.

„Şedinţa comisiei speciale de astăzi a fost, de asemenea, sub imperiul grabei şi al superficialităţii, aşa cum s-au desfăşurat o bună parte din lucrările acestei comisii.

Am fost convocaţi undeva încursul după-amiezii de ieri, nu ni s-a comunicat până azi dimineaţă la orele 10.00 niciunul dintre amendamentele care urmau dezbătute", a declarat Ioan Cupşa, potrivit News.ro.

El spune că PNL va ataca la CCR legile, deoarece au fost create ”suficiente motive pentru ca textele care vor fi adoptate ca urmare a reexaminării să fie declarate în bună măsură neconstituţionale".

"PNL va ataca din nou la Curtea Constituţională (legile justiţiei – n.r.). Au creat suficiente motive pentru ca textele care vor fi adoptate ca urmare a reexaminării să fie declarate în bună măsură neconstituţionale. O vom face pentru că au fost modificate în această procedură de reexaminare texte care n-au fost declarate neconstituţionale de către CCR. De asemenea, n-au aplicat cu corectitudine decizia CCR pentru acele texte care au fost declarate neconstituţionale. Au adăugat texte noi la textele care au fost adoptate ulterior. Ne vedem la CCR şi ne vom vedea după aceea, din nou, în această procedură de reexaminare", a continuat acesta.

De asemenea, deputatul USR Stelian Ion a acuzat din nou că în raportul comisiei au fost votate unele amendamente, iar la votul din plenul Camerei Deputaţilor au ajuns într-o altă variantă.

„Amendamentele nu s-au regăsit toate în acele rapoarte şi au fost chestiuni votate într-un anumit fel în comisie şi într-o altă variantă s-au regăsit în rapoarte. Iarăşi o chestiune foarte gravă, solicitarea USR de a fi prezenţi la aceste discuţii şi magistraţii, reprezentanţii CSM, reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, nu a fost primită de către PSD. Au considerat dumnealor că le ştiu pe toate, că pot face aceste texte pe genunchi şi lucrul acesta va afecta”, a spus Stelian Ion.

El a afirmat că, după votul final din Senat, USR va ataca alături de PNL cele trei legi ale justiţiei la CCR.

“Sperăm ca după ce vor fi votate în Senat aceste legi, să putem avea încă o dată posibilitatea să le contestăm alături de PNL, dacă vor dori şi colegii noştri să facem această obiecţie de neconstituţionalitate împreună, noi ne-am manifestat disponibilitatea să lucrăm şi să ne oferim experienţa pe care am avut-o în această comisie pentru a face opoziţie în comun la CCR”, a adăugat deputatul.

Comisia specială de modificare a legilor justiţiei a dat luni raport de admitere pe cele trei legi ale justiţiei, după ce au fost dezbătute şi votate amendamentele depuse de senatori, urmând ca legile să intre la votul final din plenul Senatului.

În urma amendamentelor depuse de senatori, legile justiţiei nu au suferit modificări de fond faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61936927
Viorica Dăncilă, invitată să vorbească în Parlament la ”Ora prim-ministrului”

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca săptămâna viitoare, marţi, să o invite pe Viorica Dăncilă la "Ora prim-ministrului".

61928356
Legea privind implementarea Sistemului de avertizare a populaţiei a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 72/2017 privind implementarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă "RO-ALERT".

61856248
Dragnea și Dăncilă vor să lămurească ”atitudinea miniştrilor faţă de descentralizare”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că i-a cerut premierului să convoace joi o întâlnire pentru a lămuri atitudinea membrilor Cabinetului faţă de procesul de descentralizare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

Shutterstock oameni pe stradaa
De ce a ajuns euro la un nivel record față de leu. BNR: „Cursul de astăzi este expresia multiplelor crize prin care trecem”

Euro doboară un record după altul, iar vineri a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie față de leu. Banca Națională a afișat un curs de 5 lei și 34 de bani, după ce joi moneda europeană a trecut de acest prag pe piața interbancară.

Vlcsnap 2026 10 02 19h18m39s228
Ambasadoarea Guilfoyle a fost in Mykonos cu o zi înaintea delegației din România. Cu cine s-a întâlnit

Scandalul declanșat de ambasadoarea SUA în Grecia ajunge în Congresul american.