PNL l-a avertizat pe presedintele Camerei Deputatilor ca daca semneaza legea majorarilor salariale "va savarsi un fals"

61352523

Liderul deputatilor liberali, Eugen Nicolaescu, l-a atentionat pe presedintele Camerei, Florin Iordache, ca, daca va semna una sau mai multe legi din cele adoptate in sedinta de luni, va savarsi "un fals" si ar trebui sa raspunda in fata legii penale.

"Prin adresa pe care i-am inaintat-o si prin intermediul presei il atentionam pe presedintele Camerei Deputatilor, pe domnul deputat Florin Iordache, ca, daca va semna una sau mai multe legi din cele adoptate ieri, va savarsi un fals si ar trebui sa raspunda in fata legii penale pentru frauda si fals in acte publice. Probele pe care noi vi le-am prezentat si le-am depus la Biroul permanent al Camerei, din punctul nostru de vedere, sunt fara niciun dubiu.

De asemenea, facem apel la opinia publica sa nu treaca peste acest moment si sa nu accepte incercarea disperata a PSD de a ascunde inca un nou abuz si de a-l trece sub tacere. In cazul in care PSD nu va recunoaste ca a furat, ca s-au votat legi prin frauda si nu va dispune prin Biroul permanent pe care il controleaza remedierea situatiei, PNL se va vedea obligat sa se adreseze justitiei", a spus Nicolaescu, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

El spera ca Florin Iordache "sa nu se puna in situatia de a da cu subsemnatul la Procuratura pentru ca a facut fals in acte publice".

"Remedierea acestei situatii inseamna ca domnul Iordache sa nu semneze niciun act normativ adoptat in sedinta de vot cu frauda, sa nu dispuna inceperea curgerii termenelor pentru contestare la Curtea Constitutionala si sa se planifice o sedinta de vot final in care toate actele normative care, chipurile, au fost trecute prin frauda, sa fie supuse votului in conditiile regulamentare si constitutionale. in situatia in care se constata ca voturile nu au fost date in conformitate cu prevederile regulamentare, Bp poate stabili reluarea votului pentru aceste acte normative. Din punctul nostru de vedere, toate proiectele de lege care au fost supuse ieri (luni - n.r.) votului final au fost lovite de nulitate pentru faptul ca nu a fost cvorum de sedinta", a aratat liderul liberal.

Grupul parlamentar al deputatilor PNL a depus marti la Cabinetul presedintelui Camerei solicitarea de a se stopa parcursul proiectului de lege privind adoptarea OUG 20/2016 si al celorlalte proiecte adoptate in sedinta de plen din urma cu o zi pe motiv ca votul a fost fraudat.

"Grupul parlamentar PNL a depus deja la presedintele Camerei Deputatilor solicitarea - si, spunem noi, cu probe incontestabile - de a stopa parcursul legii la care facem referire si anume cea cu cresterile salariale, dar si al celorlalte acte normative votate in sedinta din 7 noiembrie.

Acestea sunt probele pe care discutam si anume veti vedea capturi dupa un film facut chiar in timpul votului la legea privind cresterile salariale, vi le punem la dispozitie, veti ajunge si dvs la concluzia ca in sala, de la inceput pana la sfarsit, au fost 168 de deputati, nu mai multi, ceea ce este mai mult decat clar ca s-a fraudat votul", a declarat marti liderul deputatilor liberali Eugen Nicolaescu.

In opinia sa, luni dupa-amiaza a avut loc in plenul Camerei Deputatilor "un eveniment extraordinar de grav si de complicat".

"PSD fura, minte si adopta legi prin frauda. Eu cred ca nu se poate invoca niciun motiv rezonabil pentru a incalca legea si a frauda votul chiar in Parlamentul Romaniei, care ar trebui sa fie forumul democratic autentic in care noi toti trebuie sa traim mai bine si intr-un stat de drept. Ati vazut la sedinta de plen PSD-ul mincinos, arogant si hot, care se considera din nou deasupra legii", a sustinut Nicolaescu.

Biroul permanent al Camerei Deputatilor se va intruni miercuri, la ora 10,00, pentru a discuta aceasta solicitare.

PNL are scrisa contestatia si semnaturile stranse pentru atacarea la Curtea Constitutionala a legii de modificare a OUG 20/2016 privind salarizarea din sectorul bugetar, iar aceasta nu este diferita de modul in care Guvernul vede lucrurile, a declarat marti liderul deputatilor liberali Eugen Nicolaescu.

"Suntem gata cu contestatia. Este scrisa, am identificat toate cele 3 elemente de neconstitutionalitate pe care, din punctul nostru de vedere, oricine le vede cu ochiul liber, nu are nevoie sa fie constitutionalist sau sa stie mult drept ca sa isi dea seama ca sunt neconstitutionale. Dar, in acest moment, legea nu este semnata de presedintii celor doua Camere, nu a fost prezentata pe lista actelor normative care sunt supuse controlului de constitutionalitate. La Senat nu s-a facut inca acest anunt si, in consecinta, nu se intrunesc conditiile regulamentare pentru a depune o contestatie. Noi avem toate documentele facute, inclusiv semnaturile stranse. In clipa in care vom putea sa declansam procedura, o vom declansa", a explicat Nicolaescu, la Palatul Parlamentului.

El a adaugat ca argumentele contestatiei la CCR sunt evidente si nu sunt diferite de modul in care Guvernul vede lucrurile.

"Sunt atat de evidente aceste argumente incat oricine le poate vedea. E clar ca nu avem cum sa ne despartim de modul in care vede si Guvernul aceste lucruri pentru ca ele sunt evidente, sar in ochii tuturor", a sustinut Nicolaescu.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Guvernul ataca la Curtea Constitutionala legea majorarilor salariale din sanatate si invatamant. Motivele invocate de Ciolos

Ia amploare scandalul dupa votul de luni din Parlament, in urma caruia au fost majorate salariile din Sanatate si Invatamant.

Klaus Iohannis a evitat sa spuna daca va promulga legea majorarilor salariale: "Eu sunt pozitiv. Astept legea la promulgare"

Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca Parlamentul trebuie sa lamureasca lucrurile in ceea ce priveste votul la legea referitoare la majorarile salariale in Educatie si Sanatate.

Salariile din spitale si scoli, marite cu scandal in Parlament. In sala ar fi fost 153 de deputati, dar s-a votat de 185 ori

Scandal de amploare in Parlamentul Romaniei, unde salariile medicilor si profesorilor au fost majorate cu 15 procente, de la 1 ianuarie 2017.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.