Paul Stănescu, dacă nu va fi acceptat de Iohannis ca ministru: Oricând se poate găsi un candidat

61915916
Inquam

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, nominalizat pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat că nu a fost contactat de la Palatul Cotroceni pentru a merge să depună jurământul.

El a susţinut că, în eventualitatea în care Klaus Iohannis nu ar fi de acord cu numirea sa ca ministru, PSD poate găsi oricând un alt candidat.

”PSD e un partid foarte mare. Sigur că oricând se poate găsi un candidat”, a declarat Paul Stănescu întrebat dacă PSD este pregătit să facă o nouă nominalizare dacă preşedintele Klaus Iohannis va respinge vreo propunere de ministru.

Stănescu a mai spus că nu are nicio informaţie de la Palatul Cotroceni în ceea ce priveşte numirea sa în funcţie. ”E la latitudinea preşedintelui României, atunci când dânsul va spune, sigur eu voi merge la Cotroceni”, a spus el.

Social-democratul a spus, de asemenea, că ieri nu a vorbit nici cu prim-ministrul Mihai Tudose, dar se gândeşte să facă acest lucru azi.

Întrebat dacă dosarul penal aflat în lucru la DNA în care apare şi numele său l-ar putea împiedica să ajungă ministru, Stănescu a spus că nu are nicio emoţie în acest sens pentru că ”de când se ştie a respectat legea”.

”Nu e problema mea. Eu v-am spus punctul meu de vedere. În dosarul ăla puteaţi fi chemat şi dumneavoastră. E o acţiune in rem în care tot ce se spune acolo este vorba despre primăria municipiului Slatina. Eu în acea perioadă am fost preşedintele Consiliului Judeţean. Absolut nicio acţiune de acolo nu are legătură cu Consiliul Judeţean”, a susţinut el.

Paul Stănescu a spus, de asemenea, că nu i se poate reproşa nimic, deoarece el ”nici din greşeală” nu încalcă legea.

”Nu cred că mi se poate reproşa. Eu ştiu că n-am încălcat legea. Asta şitiu sigur, că n-am încălcat legea. Tot timpul m-am străduit să întreb cât mai multă lume, cât mai mulţi oameni care se pricep să nu încalc legea. Nici măcar din greşeală să nu încalc legea”, a mai spus Stănescu.

Preşedintele PNL Olt, Paul Stănescu, totodată şi senator PSD, a fost desemnat de către partid la finalul săptămânii trecute să o înlocuiască pe Sevil Shhaideh la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Prim-ministrul Mihai Tudose a trimis luni propunerile de miniştri către Palatul Cotroceni, dar preşedintele Klaus Iohannis nu a semnat încă decretele de numire a celor trei noi membri ai cabinetului: Paul Stănescu - ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe - ministrul al Transporturilor şi Marius Nica - ministru delegat pentru Fonduri Europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61915797
Rovana Plumb a scăpat de urmărirea penală. Deputații au respins cererea DNA

Procurorii anticorupţie nu o pot cerceta pe Rovana Plumb, pe care o suspectează de complicitatea la abuz în serviciu în dosarul BELINA.

61915954
Mecanismul PESCO, analizat în ședința CSAT. Sumarul discuțiilor de la Palatul Cotroceni

O ședinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avut loc la Palatul Cotroceni, printre subiectele de pe agendă fiind aplicarea cooperării structurate permanente (PESCO) şi efectele sale asupra României.

61915797
Comisia Juridică din Camera Deputaților a respins cererea DNA în cazul Rovanei Plumb

Ministrul demisionar al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost audiat la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor care a dat aviz negativ la cererea DNA de începere a urmăririi penale.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.