Nume importante din Guvern, pe "lista neagră" a lui Dăncilă. Ce test trebuie să treacă

×
Publicitate

După ce şi-a pus oamenii apropiaţi în fruntea partidului, Viorica Dăncilă a făcut şi o listă neagră a membrilor din Guvern.

Sunt vizaţi în special miniştrii care au fost alături de fostul şef al PSD, Liviu Dragnea, dar şi cei care nu şi-au dus la bun sfârşit, proiectele asumate. Printre aceştia spun surse politice, ar fi ministrul Justiţiei, Ana Birchall, cel al Agriculturii, Petre Daea, dar şi şeful de la Transporturi, Răzvan Cuc. Viorica Dăncilă îşi doreşte o remaniere guvernamentală amplă, inclusiv a unor secretari de stat.

Premierul a anunţat încă de acum o săptămână, la reuniunea informală a social-democraţilor, că pregăteşte o remaniere guvernamentală. Evaluarea miniştrilor ar urma să fie prezentată săptămâna aceasta şi ar fi în pericol cei care nu ar fi ştiut să comunice ori nu au îndeplinit măsurile din programul de guvernare.

 

Miniştrii care ar putea fi remaniaţi

 

Surse politice susţin că luaţi în vizorul remanierii ar fi ministrul Agriculturii, Petre Daea, şefa de la Interne - Carmen Dan, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, dar şi ministrul Justiţiei Ana Birchall. Dăncilă ar fi avut cu ministrul Justiţiei mai multe discuţii în contradictoriu în ultima perioadă iar lui Răzvan Cuc i s-ar reproşa mari întârzieri la proiectele de infrastructură.

Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD: „Ne dorim ca în perioada următoare să creştem volumul investiţiilor pe partea de infrastructură. Ministrul Transporturilor, dar şi ceilalţi colegi care se ocupă de proiecte în domeniul infrastructurii trebuie să-şi asume foarte clar obiective care pot fi realizate în termenul anunţat, nu mai acceptăm să existe termene anunţate care să nu fie îndeplinite”.

Şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, dar şi cel al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, sunt în pericol. Lui Meleşcanu i se reproşează modul în care a fost gestionata situaţia votului din diaspora de la europarlamentarele din 26 mai.

 

Testul pe care trebuie să îl treacă toţi miniştrii

 

Ar putea fi trimis acasă şi ministrul Energiei, Anton Anton, pentru a fi înlocuit cu fostul ministru Toma Petcu. Nici ministrul Turismului, Bogdan Trif, şi nici cel al Culturii, Daniel Breaz, nu ar mai fi doriţi în Executiv, potrivit surselor politice. Breaz ar putea pleca după scandalul privind banii pentru plata colaboratorilor din teatre şi opere.

Înainte să se ia o decizie, miniştrii trebuie să treacă un test: să vină cu trei proiecte pe care le pot îndeplini în următoarele luni. Remanierea ar urma să fie una extinsă, adică să fie evaluaţi şi secretarii de stat, pentru că premierul îşi doreşte un Executiv mai suplu. Din cauza golului din visteria statului, social-democraţii vor să facă şi o restructurare a instituţiilor publice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62059523
USR şi PNL au reclamat la CCR modificarea legii care acordă puteri sporite polițistilor

USR a depus, alături de PNL, o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

62060684
Gabriela Firea anunță că s-a externat din spital: ”Nu mor caii când vor câinii, da?”

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, luni, că s-a externat după ultima intervenţie chirurgicală şi a ajuns acasă la familie.

62060670
”Lista neagră”. Cine sunt miniștrii care ar putea fi schimbați de noua conducere a PSD

Noua conducere a Partidului Social Democrat stabilește în această perioadă numele miniștrilor care ar putea fi schimbați din Executivul condus de premierul Viorica Dăncilă.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.