În vestul țării, maximele din următoarele zile ar putea depăși valorile absolute înregistrate până acum pentru august. Codul roșu de caniculă a fost prelungit până marți.
Vestul țării a fost din nou cea mai fierbinte zonă a României, cu peste 40 de grade. Cei care au ieșit din casă au căutat orice sursă de răcoare. La Târgu Mureș au fost amplasate mai multe cișmele cu apă potabilă. Meteorologii au prelungit codul roșu de caniculă pentru Arad, Bihor și Satu Mare. În același timp, alte 23 de județe se află sub cod galben sau portocaliu. Și la Cluj, județ aflat sub cod portocaliu, a fost o zi sufocantă.
Băiat: „E foarte cald în Cluj acum, nu-mi place deloc temperatura asta”.
Potrivit meteorologilor, săptămâna viitoare va fi și mai rău. Miercuri și joi vor fi cele mai calde zile, cu temperaturi care vor depăși 40 de grade.
Narcis Maier, meteorolog: „Valul de căldură se va intensifica de la o zi la alta, ne așteptăm ca, din 5, codul să se extindă pe mai multe județe, mai ales codul roșu. Vom avea temperaturi care vor depăși temperaturile maxime înregistrate absolut.”
Valul de căldură se va extinde în următoarele zile spre sudul și sud-estul țării.