Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, nu mai merge în Parlament, invocând ”motive obiective”

61968915
Agerpres

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a anunţat luni că nu poate fi prezent în plenul Camerei Deputaţilor la "Ora Guvernului".

Potrivit unei adrese înaintate Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dănuţ Andruşcă nu poate participa "din motive obiective (sănătate)".

Ca urmare, conducerea Camerei Deputaţilor a amânat dezbaterea de luni de la "Ora Guvernului".

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, fusese invitat luni în plenul Camerei, la propunerea grupului parlamentar al PNL. Tema propusă spre dezbatere este "Economia României pe mâna unor amatori. Până când?".

Grupul parlamentar al PNL a propus în urmă cu o lună ca ministrul Andruşcă să fie prezent în plen.

Tema propusă spre dezbatere este "Economia României pe mâna unor amatori. Până când?".

Săptămâna trecută, ministrul Economiei a fost prezent în Senat, la dezbaterea moţiunii simple intitulată "Daniel Andruşcă - piesă de mobilier în minister. Incompetenţa falimentează România".

Moţiunea a fost respinsă de plenul Senatului.

În textul moţiunii, senatorii PNL şi USR atrăgeau atenţia ministrului că nu se observă progrese în soluţionarea problemelor portofoliului administrat şi susţineau că demnitarul ar fi blocat Legea redevenţelor, Legea minelor şi Legea apelor minerale, deşi acestea sunt cuprinse în programul de guvernare.

De asemenea, semnatarii documentului trăgeau un semnal de alarmă în ceea ce priveşte Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

În replică, Dănuţ Andruşcă a respins acuzaţiile din moţiune, susţinând că aceasta este "în fapt, o compunere de interpelări".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61968903
Vicepreședinte PSD: ”Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea partidului și a țării”
Vicepreședintele PSD Timiș Sabin Bociu, care este și primar de 18 ani al localității Jebel, cere demisia lui Liviu Dragnea.
61968851
Ministrul Justiției, despre o posibilă OUG privind CPP: ”Dacă voi fi solicitat, atunci voi răspunde”
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni dimineață, că a făcut un raport intermediar cu privire la modificarea Codului de Procedură Penală.
61968843
Victor Ponta, despre condamnarea lui Liviu Dragnea și „marea criză politică”
Preşedintele Partidului Pro România (PPR), Victor Ponta, consideră că pedeapsa pronunţată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul preşedintelui Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, este "neaşteptat de mare".