„Mesajul simplu” al ministrului Apărării după incursiunile dronelor rusești, la întrunirea de la Varșovia

62578789

Dacă vrem o Europă sigură, Flancul Estic trebuie să fie puternic, a fost mesajul transmis de ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, în cadrul Forumului de Securitate de la Varşovia.

În cadrul panelului "Peace through strength: What is Europe's Hard Power?", miniştrii Apărării din România, Polonia şi Norvegia au discutat alături de secretarul general adjunct al NATO şi de parteneri din industrie despre cum să se răspundă mai eficient la provocările Rusiei şi despre facilitarea investiţiilor în industria de apărare, "care nu doar aduc mai multă securitate, dar şi locuri de muncă şi contribuie la dezvoltarea economică".

"În faţa incursiunilor ruseşti tot mai dese cu drone şi avioane în spaţiul aerian al Europei, mesajul meu a fost simplu: Flancul Estic trebuie consolidat, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. NATO şi Uniunea Europeană trebuie să lucreze împreună, cu iniţiative complementare, pentru a garanta securitatea întregului spaţiu euroatlantic", a precizat Moşteanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Apărării a avut o discuţie bilaterală cu omologul polonez.

"Împărtăşim aceleaşi provocări de securitate, iar cooperarea noastră devine şi mai puternică atunci când o dublăm de proiecte concrete pentru mobilitate militară şi pentru dezvoltarea industriei de apărare", a mai scris Moşteanu, pe pagina de socializare.

Tot luni, Ionuţ Moşteanu s-a întâlnit cu Marc Perestrello, preşedintele Adunării Parlamentare a NATO.

"Am discutat despre cum putem întări legătura dintre guverne şi parlamente în cadrul Alianţei şi despre cum putem lucra împreună pentru ca România şi întreaga regiune să fie mai în siguranţă. Am subliniat din nou sprijinul nostru ferm pentru Ucraina şi Republica Moldova. Alegerile de duminică de la Chişinău au arătat că moldovenii îşi doresc viitor european, iar noi avem datoria să-i sprijinim pe acest drum. Lucrăm constant, în fiecare zi, pentru ca România să fie mai sigură şi mai puternică", a transmis ministrul român al Apărării.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62578676
Un bolnav cu afecţiuni oncologice poate primi toți banii din Pilonul 2 de pensii. Ceilalți, doar 30%. Senatul a decis

Senatorii au votat proiectul de lege conform căruia pensiile private vor fi plătite eșalonat. Au fost aduse și amendamente: de pildă, bolnavii oncologici vor putea să retragă întreaga sumă, într-o singură tranșă.

62575649
Nicuşor Dan: Votul basarabenilor a arătat demnitate în faţa unei presiuni la o dimensiune care nu s-a mai văzut până acum

Nicușor Dan a transmis luni respectul său pentru votul basarabenilor, evidențiind demnitatea, maturitatea și curajul lor în fața unei presiuni fără precedent, după rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

62578076
Coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind rectificarea bugetară. Cum ar urma să se împartă banii

Coaliţia de guvernare s-a reunit, luni, la Palatul Victoria, într-o nouă şedinţă, pentru a continua discuţiile despre forma finală a proiectului privind rectificarea bugetară. Banii ar urma să se ducă în special la pensii, salarii și investiții.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Arsvom apollo sar 01
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.