Proiect împotriva fascismului și rasismului: Pedepse de până la 10 ani de închisoare. Niciun cuvânt despre comunism

62546964
Shutterstock

Senatul a adoptat luni un proiect legislativ care prevede pedepse de până la 10 ani de închisoare pentru inițierea, sprijinirea sau aderarea la grupări fasciste, rasiste ori xenofobe. Legea vizează „combaterea urii, radicalizării și antisemitismului.”

Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi", prevede un proiect legislativ privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură, iniţiat de deputatul Vexler Silviu (minorităţi), adoptat luni de Senat, prima cameră sesizată.

Proiectul a avut 78 de voturi "pentru", 15 "împotrivă" şi 25 de abţineri.

Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru dezbateri şi vot final, în calitate de for decizional.

Propunerea are ca obiect modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.

Potrivit expunerii de motive, intervenţiile legislative preconizate au scopul de a conferi "o viziune coerentă, integratoare, armonioasă şi coerentă textelor de incriminare a infracţiunilor motivate de ură, inclusiv ca reacţie la amploarea situaţiilor de incitare la ură şi la violenţă din mediul online".

Conform iniţiatorului, "distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi", iar dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic, "limita de pedeapsă se majorează cu jumătate".

Un alt articol din proiectul de act normativ stipulează că "fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea unor drepturi".

"Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi", mai stipulează proiectul de act normativ.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62545856
Încep discuțiile pentru formarea noului Guvern. Condițiile PSD pentru a fi, din nou, la Putere
Marți, 27 mai, încep discuțiile pentru formarea Guvernului. Președintele spune că e de interes național un guvern format din toate forțele pro Occident din Parlament, doar că PSD pune condiții pentru a fi parte din noul executiv.
62546924
Filmul zilei în care Nicușor Dan a devenit, oficial, președintele României. Discursul din Parlament a fost primit cu aplauze
România are, de luni, 26 mai, un nou președinte. Nicușor Dan a depus jurământul de credință în Parlament, într-o ședință solemnă la care au participat foști șefi de stat, fețe bisericești și reprezentanți ai instituțiilor din țară și din străinătate.
62546925
Nicușor Dan a preluat puterea de la Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni. Surse: Cine ar putea fi noii consilieri prezidențiali
După jurământ, noul președinte Nicușor Dan a ajuns la Palatul Cotroceni. El a fost întâmpinat de Garda de onoare și, deși ploua torențial, nu a dorit să fie ajutat de nimeni cu o umbrelă.