Noul guvern anunta ca schimba impozitele si pensiile. Reducerea TVA se amana, apare in schimb taxa de solidaritate
Noul program de guvernare al coalitiei PSD-ALDE, redactat odata cu formarea noului guvern condus de Mihai Tudose, contine noutati majore comparativ cu programul de guvernare realizat pentru guvernul Grindeanu.
In materie fiscala, executia bugetara modesta din primele cinci luni i-a facut pe liderii PSD sa amane aplicarea unor masuri promise inca din campania electorala pentru acest an, precum introducerea voucherelor de vacanta pentru bugetari de la 1 iulie, noul termen propus fiind cel tarziu finalul anului 2018, in timp ce reducerea TVA de la 19% la 18% este amanata pana in 2019, adica cu un an.
Programul de guvernare al noului guvern pune capat ideii impozitului global pe gospodarie, promitand, in schimb, reducerea impozituluipe venit de la 16% la 10% si a contributiilor la 35%, de la 1 ianuarie 2018, odata cu cresterea salariului minim la 2.000 lei - fata de 1.510 lei in prima varianta - si reducerea numarului de taxe la 50, din care 10 pentru persoane fizice si 40 pentru firme.
Dragnea explica impozitul pe cifra de afaceri
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, ca ideea eliminarii impozitului pe profit si inlocuirea lui cu impozitarea cifrei de afaceri a aparut dupa ce a observat ca multinationalele raporteaza un profit de trei ori mai mic decat companiile romanesti, adaugand ca trebuie facut astfel incat toate firmele care actioneaza in Romania sa plateasca impozit pe profitul pe care il fac.
”Am inteles ca Guvernul face o analiza serioasa si obligatorie. Avem niste cifre: companiile mari multinationale, pe care trebuie sa le sprijinim in continuare, au o cifra de afaceri de vreo 580 de miliarde de lei. Companiile romanesti au o cifra de afaceri de 550 de miliarde de lei. Cele care au o cifra de afaceri de 580 de miliarde, raporteaza doar 9 miliarde profit impozabil. Celelalte, romanesti, care au 550 de miliarde cifra de afaceri, raporteaza 27 de miliarde de lei profit impozabil. De trei ori mai mult”, a explicat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a spus ca Guvernul trebuie sa determine cauzele acestei situatii.
”In conditiile in care un asemenea grup de companii, cu o asemenea cifra de afaceri raporteaza doar atata profit impozabil, acolo exista niste cauze. Cred ca Guvernul este obligat sa verifice daca sunt cauze obiective si atunci trebuie sa fie sprijinite prin alte masuri acele companii pentru ca nu cred ca in Romania vin doar cei care nu stiu sa faca afaceri. Daca sunt cauze subiective, sa vedem cum facem ca toate firmele din Romania sa actioneze cinstit in asa fel incat, pe profitul pe care-l fac aici, statul roman sa primeasca acel impozit”, a mai precizat el.
Liviu Dragnea a spus ca modificarile programului de guvernare au fost facute impreuna cu reprezentantii ALDE inca de saptamana trecuta.
”Aceste modificari pe programul de guvernare, unele au fost facute joi la ora 13:30, unele vineri la ora 12:20. Am fost impreuna la toate aceste discutii, si cei de la ALDE si noi”, a sustinut Liviu Dragnea.
Premierul Mihai Tudose, despre pilonul II de pensii: Nu se va desfiinta, punct
Premierul desemnat Mihai Tudose a afirmat joi, la Parlament, ca nu se va desfiinta pilonul II de pensii, in totala contradictie cu ce spunea ministrul desemnat pentru Finante, cu cateva ore mai devreme, scrie Agerpres.
"Nu se desfiinteaza. Eu nu stiu de ce a spus (Ionut Misa - n.r.), o sa il intreb. Cum sa spuna asa ceva. Nu se desfiinteaza, punct", a precizat prim-ministrul desemnat.
Joi, dupa audierea sa in comisiile parlamentare de specialitate, Ionut Misa, propus pentru functia de ministru al Finantelor, a declarat ca Executivul va desfiinta pilonul II de pensii.
'Pilonul II de pensii se va desfiinta si banii se vor intoarce inapoi la cei care au cotizat la pilonul de pensii, ei avand posibilitatea sa opteze pentru bugetul asigurarilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat', a spus Misa.
Ionut Misa: Pilonul II de pensii va fi desfiintat. Banii vor fi returnati contribuabililor
Ministrul desemnat pentru Finante, Ionut Misa, a sustinut ca Pilonul II de pensii, care administreaza active de aproape 40 de miliarde lei, va fi desfiintat, banii vor fi returnati contribuabililor, iar acestia vor trebui sa aleaga intre Pilonul I, de stat, sau Pilonul III, privat. Misa nu considera ca aceasta masura este o nationalizare a pensiilor private.
In luna aprilie, fondul de pensii NN si-a anuntat clientii carora le administreaza pensia privata obligatorie ca in ultimele saptamani au existat discutii in spatiul public privind o eventuala decizie de nationalizare a fondurilor de pensii private si le recomanda sa se informeze despre contextul pietei. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a decis in aprilie sanctionarea fondului de pensii private NN Pensii cu o amenda de 750.000 lei, reprezentand 1% din capitalul social al fondului, de 75 milioane lei, aceasta fiind cea mai mare amenda aplicata de ASF de la infiintare, si a decis retragerea autorizatiei directorului general Raluca Tintoiu, din cauza mesajului trimis clientilor, legat de nationalizarea fondurilor de pensii private.
In prezent, Ministerul Finantelor ia in calcul desfiintarea Pilonului II.
”Pilonul II se va desfiinta. Banii se vor intoarce la toti cei care au cotizat, ei avand posibilitatea sa opteze pentru bugetul asigurarilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Vor alege daca banii lor vor fi administrati de stat sau privat. Nu am stabilit un calendar, intentionam spre sfarsitul anului. (...)Fondurile de pensii din Pilonul II administreaza active de circa 40 miliarde lei. Insa, pensia de care ar beneficia un contribuabil este de circa 25 de lei pe luna”, a declarat Misa.
Masura va fi luata in contextul in care beneficiile acestui din urma nu sunt atat de mari, iar comisionele incasate de fondurile din Pionul II sunt consistente, considera ministrul desemnat. Intrebat in legatura cu amenda data de ASF pentru NN Pensii, in legatura cu scandalul nationalizarii pensiilor, Misu a spus ca nu se poate declara pe subiect, dar nu considera ca aceasta masura reprezinta o nationalizare a pensiilor private.
CODUL ECONOMIC, AMANAT UN AN
Una dintre primele masuri promise de PSD in programul initial de guvernare, este realizarea unui Cod Economic al Romaniei, care va contine Codul Fiscal, Codul de Procedura Fiscala, Legea de Infiintare a Societatilor Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale si toate celelalte legi cu caracter economic.
Inprogramul initial de guvernare, Codul Economic al Romaniei urma sa fie dezbatut in primul trimestru al anului 2017, cu patronatele, cu Asociatiile Oamenilor de Afaceri si cei care desfasoara activitati independente in toate ramurile economiei, cu sindicatele, dar si cu ONG-urile.
Ulterior, codul trebuia sa intre in dezbatere parlamentara din aprilie 2017 si sa intre in vigoare cel tarziu de la 1 iulie 2017.
Noul program de guvernare amana termenul cu un an.
"Adoptarea Codului Economic al Romaniei se va face cel tarziu la 1 iulie 2018", prevede noul program de guvernare.
Un alt act act normativ promis de PSD, numit initial Legea preventiei, a fost redenumit Legea Prevenirii, iar termenul de adoptare a fost si el amanat pentru 1 octombrie 2017.
Potrivit acestui act normativ, o firma nu va mai putea fi sanctionata de la prima abatere, ci va trebui mai intai sa beneficieze de indrumare si prevenire din partea angajatilor Fiscului.
CRESTERE ACCELERATA A SALARIULUI MINIM SI A PENSIILOR, IMPOZIT ZERO PENTRU MEDICI
In programul de guvernare din ianuarie, PSD primitea cresterea accelerata a salariului minim pe economie, la 1.450 lei (322 euro) in 2017 (masura aplicata de la 1 februarie) si apoi la 1.510 lei (335 euro) in 2018, 1.625 lei (361 euro) in 2019 si 1.750 lei (389 euro) in 2020, aceasta fiind considerata "varianta pesimista" a scenariului de evolutie economica.
In noul program de guvernare, cresterea este accelerata semnificativ.
"Nivelul salariului minim brut in Romania, in urmatorii 4 ani, va fi de 2.000 lei in 2018, 2.200 lei in 2019 si 2.400 lei in 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 lei in 2018, 2.640 lei in 2019 si 3.000 lei in 2020",arata noul program de guvernare.
La nivelul principiilor de guvernare economica, PSD mizeaza in continuare pe stimularea consumului, prin cresterea veniturilor populatiei, si a productiei, prin reduceri de taxe si investitii publice.
PSD prevede in principal cresterea masiva a veniturilor bugetarilor si a pensionarilor, propunand un grafic accelerat de majorare, cu o prima etapa de la1 iulie 2017.
"Punctul de pensie va creste in urmatorii 4 ani, astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei, la 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei, la 1 aprilie 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, la 1 aprilie 2020 punctul de pensie va fi 1.400 lei si la 1 octombrie 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei",arata documentul mentionat.
De asemenea, pensia minima urmeaza sa creasca la 650 lei de la 1 ianuarie 2018.
In plus, PSD promite extinderea regimuluii aplicat in prezent in IT, de impozit zero pe venituri, si pentru medici. "Incepand cu 2018 propunem extinderea neimpozitarii venitului si pentru medici", arata documentul.
SCHIMBARI IN NIVELUL TAXELOR. TAXA DE SOLIDARITATE DIN 2018
PSD schimba semnificativ promisiunile in materie de scaderi de taxe si de simplificare fiscala. Astfel, programul initial de guvernare prevedea ca numarul taxelor din Romania urmeaza sa fie redus la cel mult 50, masura pastrata si detaliata in noul program de guvernare.
"Astfel, pentru populatie vor exista cel mult 10 taxe dintre care CASS, CAS, Impozitul pe venit, impozitul pe teren, impozitul pe bunuri imobil, impozitul pe masina, contributia de solidaritate, vignieta. Toate celelalte taxe, tarife si comisioane vor fi eliminate. Pentru agentii economici numarul taxelor fiscale si nefiscale va fi de maxim 40", prevede noul program guvernamental.
Programul nou de guvernare amana reducerea TVA de la 19% la 18% de la 1 ianuarie 2018 la 1 ianuarie 2019..
PSD promite si extinderea cotei TVA de 5% pentru "vanzarea de locuinte (cele cu o suprafata mai mica de 120 mp), si pentru inputuri in agricultura, incepand cu 1 ianuarie 2018".
In prezent, Romania are trei cote de TVA: cota standard de 19% si doua cote reduse, de 9%, respectiv 5%, permise de Uniunea Europeana.
PSD renunta, in programul nou de guvernare, la introducerea cotei 0% in plus fata de cotele actuale, masura cuprinsa in programul de guvernare din ianuarie.
Noul program de guvernare prevede, inschimb, o taxa noua, de solidaritate, pe care o vor plati persoanele fizice din 2018 , insa nu prevede clar nici nivelul, nici scopul noii taxe si nici cui i se va aplica.
"Vom introduce contributia de solidaritate incepand cu 1 ianuarie 2018, dar si o taxa suplimentara pe produsele al caror consum are un impact negativ major asupra sanatatii populatiei", arata programul.
VOUCHERE DE VACANTA, ABIA IN 2018
O alta masura promisa de PSD an campania electorala, de acordare a unui tichet de vacanta fiecarui bugetar in acestan,este modificata semnificativin noua varianta a programuluide guvernare.
Noul program indica aplicarea masurii abia in 2018.
"Toti salariatii din sistemul public vor beneficia de un voucher de vacanta in valoare de 1.450 lei valabil pana la finalul anului 2018. Acordarea acestora se va face fie in 2017, fie in 2018 de fiecare ordonator de credit in functie de solicitarile angajatilor, dar si de disponibilitatile financiare ale institutie pentru 2017", arata documentul.
PSD primite, in schimb, ca bugetele institutiilor publice "vor cuprinde obligatoriu, incepand cu 2018, alocari financiare pentru dotarea si imbunatatirea conditiilor de lucru pentru cei aflati in slujba statului".
NOU FOND DE DEZVOLTARE AL STATULUI, PE LANGA CEL PROPUS INITIAL
Principala masura pentru stimularea investitiilor publice prevazuta in programul initial de guvernare era crearea unui Fond Suveran de Dezvoltare si Investitii (FSDI), alcatuit, in principal, din companiile de stat profitabile, a carui valoare va depasi 10 miliarde euro la orizontul anului 2020.
Masura este deja in intarziere, insa este pastrata in noul program.
Fondul va folosi veniturile din dividende ale acestor companii, dar va strange fonduri si din emisiuni de obligatiuni sau din vanzarea de active neperformante precum case de odihna si hoteluri.
Cele mai mari investitii ale FSDI, de 3,5 miliarde euro, in urmatorii patru ani ar urma sa se realizeze in sanatate, sector in care PSD promite constructia unui spital republican si a opt spitale regionale.
Alte 3 miliarde de euro vor fi folosite pentru constructia de autostrazi si cai ferate rapide care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene pana in 2020.
Marea noutate a noului program de guvernare este crearea unui sal doilea fond.
"Alaturi de FSDI, cel tarziu in primul trimestru din 2018, se va crea un Fond National de Dezvoltare (FND), care va cuprinde companii unde statul detine participatii si care in prezent sunt administrate de AVAS, dar si companii de stat care nu vor putea fi incluse in FSDI din cauza interdictiei europene, care stipuleaza faptul ca in unele cazuri, companiile de productie si distributie nu pot fi administrate de aceeasi enitate, evitanduse in acest fel comportamentul de monopol", arata documentul.
Astfel, Transelectrica si Transgaz vor fi administrate si detinute de FND, iat Hidroelectrica sau Romgaz de catre FSDI, iar AVAS se desfiinteaza.
"Ca si FSDI, FND va ramane pe toata perioada de functionare in proprietatea exclusiva a statului roman", mai prevede documentul.
100.000 DE MASINI ELECTRICE IN 3 ANI
Una dintre promisiunile neobisnuite din noul program de guvernare este tinta extrem de ambitionasa de stimulare a vanzarilor de masini electrice prin programul Rabla.
"Vom extinde si Programul Rabla destinat achizitiei de masini electrice astfel incat, in perioada 2018-2020, peste 100.000 de romani sa beneficieze de acest program si sa-si achizitioneze o masina electrica. Valoarea voucherelor pentru o masina electrica va fi de 10.000 euro", prevede programul.
PSD promite si extinderea programului pentru finantarea statiilor de alimentare pentru masini electrice astfel incat, la 1 ianuarie 2020, sa fie functionale cel putin 20.000 de puncte de alimentare instalate in retea in Romania.
In prezent, in Romania exista doar cateva sute de masini electrice si hibrid si cateva zeci de statii de alimentare pentru masini electrice.
Documentul cu modificarile cuprinde:
1. Reducerea TVA la 18% a fost amanata. Trebuia sa fie de la 1 ianuarie 2018, va fi de la 1 ianuarie 2019;
2. Plata tuturor taxelor online, amanata. Trebuia sa fie aplicata de la 1 ianuarie 2018, va fi 1 ianuarie 2019;
3. Apare o taxa de solidaritate si taxa pe produsele care au un impact negativ asupra populatiei - de la 1 ianuarie 2018;
4. Blocarea posturilor in administratia publica locala si centrala pana la 31.12.2017;
5. Toate companiile din Romania vor fi impozitate pe cifra de afaceri, nu pe profit. Un impozit diferentiat;
6. A disparut neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei si impozitarea cu 10% pentru cele mai mari;
7. A disparut programul ”Primul Salariu”;
8. Au disparut stimulentele pentru tinerii care isi finalizeaza studiile si stimulentele pentru angajatorii care organizeaza stagii de practica;
9. A disparut combaterea muncii fara forme legale;
10. Creste salariul minim pe economie: de la 1.550 la 2.000 lei in 2018, de la 1.650 la 2.200 lei in 2019, de la 1.750 la 2.400 lei in 2020.
Gasiti mai jos noul program de guvernare al PSD:
Sursa: Pro TV
Etichete: guvern, program de guvernare, mihai tudose,
Dată publicare:
29-06-2017 10:48