Grindeanu cere o informare oficială în Parlament privind reducerea trupelor americane din România. Atac la adresa lui Bolojan

62584920
Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a cerut miercuri o informare oficială în Parlament privind retragerea unei părți a trupelor americane din România.

El avertizează că decizia, luată într-un moment critic pentru securitatea regională, ridică întrebări serioase și solicită autorităților să prezinte un plan concret de menținere a capacităților de descurajare și apărare pe Flancul Estic.

"Anunţul privind retragerea unei părţi a trupelor americane din România, într-un moment critic pentru securitatea regională, ridică întrebări serioase. În lipsa unor explicaţii pertinente din partea autorităţilor române, pare că este un regres în relaţia cu Partenerul Strategic şi generează îngrijorări legitime în rândul românilor. Este inacceptabil ca populaţia să afle din presa internaţională despre o decizie care afectează direct securitatea naţională, în timp ce Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Externe nu comunică nimic. Singurele explicaţii au venit, în această dimineaţă, din partea Ministerului Apărării Naţionale. Însă, acestea nu au lămurit situaţia şi nu au dat siguranţa unor măsuri concrete care să dea garanţia unei protecţii consistente a teritoriului României", a scris Grindeanu pe Facebook.

El a adăugat că, având în vedere că decizia Pentagonului a fost contestată oficial în această seară chiar în Congresul Statelor Unite, cu atât mai mult este obligaţia Guvernului României să explice ce se întâmplă, ce garanţii avem şi ce etape urmează.

"Niciunul dintre actorii instituţionali nu vine să lămurească situaţia şi doar creează incertitudini suplimentare, contraproductive în aceste momente. Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, transmite sec poziţia unei părţi a Congresului SUA. În plus, prim-ministrul Ilie Bolojan nu are niciun mesaj pe această temă de major interes public şi contribuie la adâncirea confuziei în plan bilateral. Singura sa preocupare publică, în aceste zile, a fost desemnarea pentru funcţia de vicepremier a unei persoane care, chiar dacă are rezultate în activitatea din societatea civilă, adânceşte - prin poziţiile sale anti-americane exprimate anterior - îndoiala în relaţia cu Partenerul Strategic. În acest context, solicit de urgenţă o informare oficială în Parlament din partea prim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe şi ministrului Apărării, care trebuie să prezinte inclusiv un plan concret de asigurare a capacităţilor de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. Securitatea României şi a românilor nu poate fi tratată superficial şi cu amatorism politic", a mai afirmat Grindeanu, potrivit Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62568451
Ciprian Ciucu intră oficial în lupta pentru Primăria Capitalei. Candidatura sa a fost validată de PNL

Candidatura primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la Primăria Capitalei a fost validată în unanimitate în şedinţa Comitetului de Coordonare al Municipiului Bucureşti din cadrul Partidului Naţional Liberal de miercuri.

62586777
Oana Gheorghiu, numită, oficial, vicepremier de președintele Nicușor Dan. Va depune jurământul joi, la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, miercuri, numirea Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier. Decretul a fost trimis în această după-amiază la Monitorul Oficial şi va fi publicat joi, 30 octombrie.

62587039
Prezent la tripartita cu sindicatele și patronatele, Bolojan a reamintit că salariile bugetarilor rămân înghețate și în 2026

Guvernul a transmis, miercuri, după şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, că este foarte probabil ca salariul minim brut pe ţară garantat în plată să rămână şi anul viitor la nivelul din acest an iar consultările vor continua şi luna viitoare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.