Statele Unite ”redimensionează trupele americane” alocate României. Câți militari americani se află pe teritoriul nostru

×
Codul embed a fost copiat

Statele Unite au decis redimensionarea trupelor americane din flancul estic al Europei, inclusiv din România. Potrivit ministrului Apărării, circa 1.000 de militari americani rămân pe teritoriul țării noastre.  

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat miercuri, după anunţul că SUA că retrag o parte dintre trupele dislocate în România, că aproximativ 1.000 de militari americani rămân în bazele de la Deveselu, Câmpia Turzii şi Mihail Kogălniceanu, iar capacităţile strategice rămân neschimbate.

"România şi aliaţii au fost informaţi de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa dislocate pe Flancul estic. Începând de luni, marţi, am fost informaţi la nivel oficial, ca minister, ca Minister de Externe, ambasadorul nostru la NATO, ataşatul militar al Apărării. Această reevaluare a posturii face parte dintr-o strategie mai largă anunţată de la începutul anului de Statele Unite ale Americii. Acum, propunerea dânşilor este în Congresul american. Mesajele au fost transmise de-a lungul ultimelor luni la nivel public, chiar şi acum două săptămâni la nivelul NATO, în momentul în care am avut întâlnirea miniştrilor NATO la Bruxelles secretarul de stat american al Apărării a transmis încă o dată partenerilor europeni că şi-au consolidat europenii poziţia pe Flancul de est şi, în general, în Europa şi au agreat că se vor înarma mai bine, vor da mai multă atenţie proprie apărări. Statele Unite se vor uita mai mult către Indo-Pacific", a afirmat Moşteanu.

Ministrul Apărării a precizat că, pe teritoriul ţării noastre, vor rămâne aproximativ 1.000 de militari americani, la fel şi capabilităţile strategice.

Potrivit estimărilor, în România se aflau și 2.500 de soldați americani, aici intrând atât cei staționați permanent la Câmpia Turzii, Deveselu și Mihail Kogălniceanu, cât și cei care vin ocazional pentru exerciții militare.

Citește și
donald trump viktor orban
Militarii americani din România ar putea să fie mutați în Ungaria. ”Trump îi redirecționează către țările prietene”

Circa 1.000 de militari ai SUA rămân astfel în cele trei locații din România, după anunțul de la Washington privind redimensionarea trupelor din Europa de Est, din totalul celor 3.500 de soldați NATO prezenți pe teritoriul țării noastre.

Cei mai mulți sunt francezi (circa 1.500), restul fiind trupe belgiene, spaniole, luxemburgheze. Americanii au aproximativ 1.000 de militari la Kogălniceanu și câte 100 la Câmpia Turzii și Deveselu. 

”Capacitățile strategice rămân neschimbate”
 

"Este important de subliniat că nu se vorbeşte despre o retragere a forţelor americane, ci despre sistarea rotirii unei brigăzi care deţinea elemente în mai multe state NATO şi în Bulgaria şi în România, în Slovacia, în Ungaria. Vor rămâne în continuare aproximativ 1.000 de soldaţi americani în România, contribuind la descurajarea oricăror ameninţări, reprezentând o garanţie a angajamentului SUA pentru securitate regională. Capacităţile strategice rămân neschimbate, capacităţile strategice de aici, din România, rămân neschimbate. Sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu îşi menţine integral funcţionalitatea. Baza aeriană de la Câmpia Turzii continuă să fie un punct esenţial pentru operaţiuni aeriene şi colaborare aliată. Baza Mihail Kogălniceanu continuă să fie dezvoltată. În continuare, steagul american va fi în toate aceste trei puncte. La baza Kogălniceanu va rămâne în continuare un grup de luptă aerian, aşa cum a fost, de fapt, şi înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina", a explicat Ionuţ Moşteanu.

Potrivit acestuia, România şi SUA vor coopera în continuare, urmând ca în ţara noastră să ajungă noi capabilităţi militare.

"Cooperarea între România şi Statele Unite ale Americii e consistentă, în continuă dezvoltare, de la rotaţii la noi forţe, noi capabilităţi, noi exerciţii. Statele Unite rămân principalul furnizor de tehnică militară pentru România. Acest lucru va continua. Am primit recent din partea partenerilor americani un sistem avansat de protecţie aeriană, care va spori capacitatea de apărare împotriva vehiculelor aeriene fără pilot. Urmează să fie integrat în curând în planurile noastre operaţionale. Le mulţumesc partenerilor americani pentru contribuţia constată la securitatea Flancului estic şi pentru sprijinul acordat în consolidarea capacităţilor defensive ale României şi ale aliaţilor pe acest Flanc estic. Parteneriatul nostru strategic este solid, predictibil, de încredere", a subliniat Moşteanu.

Administrația Trump a decis să retragă o parte din militarii americani din România, a scris marți Kyiv Post.

Informația a fost confirmată miercuri dimineața de către Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit acestuia, decizia era una așteptată, iar pe teritoriul României vor mai rămâne aproximativ 1.000 de soldați americani.

MApN spune că retragerea soldaților vine în ”procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA”, iar ”decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO”.

Iată și poziția integrală a MApN cu privire la retragerea trupelor americane din România: 

România și Aliații au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa

Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.

Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu.

Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american.

Redimensionarea forțelor SUA reprezintă un efect al noilor priorități ale administrației prezidențiale, anunțate încă din luna februarie. Decizia a avut în vedere și faptul că NATO și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să își ajusteze postura militară în regiune.

Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO.

Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul național, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională”.

Reducerea trupelor nu ar trebui să depășească mai mult de un batalion

Kyiv Post relatează, citând oficiali americani şi europeni, că Administraţia Trump este pe punctul de a retrage mii de soldaţi americani din România, comentând că aceasta este o schimbare semnificativă de direcţie care a stârnit îngrijorare pe flancul estic al Europei şi care subliniază o reorientare strategică a priorităţilor militare globale ale Washingtonului.

Potrivit a trei oficiali americani şi europeni care au fost informaţi în legătură cu această decizie, administraţia a notificat aliaţii occidentali la începutul acestei săptămâni cu privire la intenţia de a retrage trupele, o declaraţie oficială fiind aşteptată în zilele următoare, scrie Kyiv Post.

Vorbind pentru Kyiv Post marţi, oficialii — toţi solicitând anonimatul deoarece nu sunt autorizaţi să discute deliberările interne înaintea unui anunţ oficial — au declarat că reducerea trupelor nu este de aşteptat să depăşească „mai mult de un batalion”. Ei au insistat, de asemenea, că această mişcare nu va „afecta semnificativ operaţiunile americane din regiune”.

Această decizie vine într-un moment de tensiune crescută, în contextul intensificării incursiunilor ruse în spaţiul aerian al NATO, inclusiv în România, comentează Kyiv Post.

Ea coincide, de asemenea, cu aparenta intenţie a preşedintelui SUA de a „dubla eforturile” de a-l convinge pe preşedintele rus Vladimir Putin să accepte un armistiţiu în Ucraina.

Decizia Pentagonului nu vizează și Polonia 

Discuţiile interne au luat în considerare iniţial reduceri atât în România, cât şi în Polonia, dar decizia finală a vizat exclusiv România, au declarat sursele pentru Kyiv Post, adăugând că raţiunile din spatele acestor reduceri sunt legate de un efort mai amplu al Pentagonului de a concentra resursele în Emisfera Vestică şi de a contracara mai eficient China în Pacific.

Această abordare este în concordanţă cu procesul aflat în derulare de revizuire a dislocării forţelor din cadrul Pentagonului, care analizează misiunile Comandamentului European al SUA pentru a elibera resurse necesare unei reorientări către Emisfera Vestică şi Indo-Pacific — zonele care reprezintă centrul principal al competiţiei strategice şi al dominaţiei americane, arată publicaţia.

De asemenea, citează opinia colonelului american în retragere Richard Williams, fost director adjunct în cadrul diviziei de investiţii în apărare a NATO, potrivit căruia „nu există niciun motiv evident sau tactic pentru retragerea brigăzii NATO din România”.

Kyiv Post menţionează că, într-un gest major de reasigurare faţă de unul dintre cei mai fideli aliaţi europeni ai Americii, preşedintele Trump s-a întâlnit recent cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki, şi a garantat că trupele americane nu vor fi reduse în Polonia.

În timpul întâlnirii, Trump ar fi declarat că SUA „nici măcar nu s-au gândit” să-şi retragă soldaţii din ţară, subliniind: „Suntem alături de Polonia până la capăt”. Această promisiune a adus un anumit sentiment de uşurare la Varşovia.

Orice reducere de trupe americnae ”va fi percepută de Rusia ca o inviație”

Justyna Gotkowska, director adjunct al principalului think tank guvernamental din Polonia, Centrul pentru Studii Estice (OSW), a subliniat importanţa acestei garanţii, deşi a menţionat persistenţa unei îngrijorări legate de prezenţa americană mai amplă în Europa.

„Orice reducere în regiunea noastră va fi percepută de Rusia ca o invitaţie”, a declarat Gotkowska unui grup de jurnalişti în timpul unei mese rotunde la Ambasada Poloniei din Washington, marţi, subliniind importanţa crucială a „valorii de descurajare” pe care o are prezenţa militară americană pe flancul nord-estic.

Ea a declarat, de asemenea, corespondentului Kyiv Post că unităţile rotaţionale – precum cele aflate în prezent în România – sunt „cele mai uşor de retras”.

Polonia găzduieşte în prezent până la 10.000 de soldaţi americani aflaţi în rotaţie, precum şi cartierul general al Corpului V dislocat anterior.

Această mişcare a survenit, de asemenea, în contextul anunţului făcut de Armata SUA – relatat de Stars and Stripes – potrivit căruia Divizia 3 Infanterie a preluat comanda misiunii militare americane din România, menită să consolideze flancul estic al NATO.

Divizia 3 Infanterie a preluat în această săptămână comanda operaţiunilor armatei în regiunea Mării Negre, conducând o forţă operaţională de aproximativ 3.000 de soldaţi, desfăşuraţi pe o perioadă de nouă luni.

Unitatea a înlocuit Divizia 1 Blindată luni, în cadrul unei ceremonii la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (MK), principalul centru al forţelor americane din România, potrivit unui comunicat al armatei.

Operaţiunile acoperă misiuni desfăşurate în România, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria. În timpul misiunii sale, forţa operaţională „Iron” a Diviziei 1 Blindate „a consolidat integrarea comenzii şi controlului SUA–NATO prin planificarea detaliată a operaţiunilor de răspuns la criză, a liniilor de apărare de pe flancul estic şi a extinderii forţelor terestre înaintate”, a precizat armata americană.

Fost oficial militar român: Decizia de retragere din România este ”greu de înțeles”

Consolidarea nivelului trupelor şi a capacităţilor de comandă în jurul Mării Negre a devenit o prioritate după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022.

Creşterea efectivelor de forţe decisă de Pentagon a inclus o majorare a numărului de trupe din România şi din împrejurimi. Deşi unii oficiali ai Pentagonului au dezbătut, în 2023, posibilitatea reducerii acestor forţe rotaţionale, liderii militari au ales, în cele din urmă, să menţină o prezenţă extinsă.

Sosirea Diviziei 3 Infanterie a avut loc în timp ce Pentagonul continua procesul de revizuire a posturii forţelor — o evaluare care ar putea avea implicaţii asupra misiunii Comandamentului European al SUA. Pe acest fundal critic, planificata retragere a fost întâmpinată cu surpriză şi confuzie.

Un fost oficial militar român, care a vorbit marţi după-amiază cu Kyiv Post, a descris decizia drept „greu de înţeles”, mai ales având în vedere că amprenta militară actuală a SUA în Europa — aproximativ 80.000 de soldaţi — este una modestă din punct de vedere istoric.

Această reducere survine, de asemenea, în pofida sprijinului oferit de legislatori din ambele partide americane pentru menţinerea unei prezenţe militare americane puternice de-a lungul flancului estic după 2022, aceasta fiind considerată un semnal crucial adresat lui Putin, conchide Kyiv Post.

Articol recomandat de sport.ro
Gata, știm adversarii României din barajul pentru Cupa Mondială din 2026! Programul complet stabilit de FIFA
Gata, știm adversarii României din barajul pentru Cupa Mondială din 2026! Programul complet stabilit de FIFA
Citește și...
MApN dezminte dezinformările privind restricționarea circulației cetățenilor și retragerea militarilor americani din România
MApN dezminte dezinformările privind restricționarea circulației cetățenilor și retragerea militarilor americani din România

MApN a dezmințit, duminică, dezinformări apărute online despre restricționarea circulației bărbaților între 18 și 65 de ani în urma stării de mobilizare și despre retragerea totală a militarilor americani din România.

Militarii americani din România ar putea să fie mutați în Ungaria. ”Trump îi redirecționează către țările prietene”
Militarii americani din România ar putea să fie mutați în Ungaria. ”Trump îi redirecționează către țările prietene”

O parte dintre cei 10.000 de militari americani pe care Donald Trump ar urma să-i retragă din România și Polonia ar putea fi mutați în Ungaria, scrie presa de stat maghiară. Motivul ar fi că Trump preferă lideri prieteni, precum Viktor Orban.

 

Trump recunoaște că vrea să retragă trupe din Europa. Câți militari americani sunt staționați în România
Trump recunoaște că vrea să retragă trupe din Europa. Câți militari americani sunt staționați în România

Donald Trump recunoaște că ia în calcul o diminuare a prezenței militare americane din Europa. Însă președintele american dă de înțeles că posibila retragere a unor trupe din țările europene ar putea fi negociată la pachet cu taxele vamale.

România cumpără de la americani bombe de 84 de milioane de dolari pentru avioanele F-16 | DOCUMENT
România cumpără de la americani bombe de 84 de milioane de dolari pentru avioanele F-16 | DOCUMENT

România cumpără de la americani sute de bombe pentru avioanele sale F-16, într-un contract estimat la 84 de milioane de dolari. MApN a programat pentru 2025 achiziții militare în valoare totală de peste 8 miliarde de dolari.

 

Sute de militari americani cu tancuri şi elicoptere, trimişi în România pentru o operaţiune
Sute de militari americani cu tancuri şi elicoptere, trimişi în România pentru o operaţiune

Statele Unite trimit militarila Baza Aeriană "Mihail Kogălniceanu", ca parte a angajamentului SUA în asigurarea securităţii flancului estic al NATO.

Recomandări
Filmul morţii Sarei, fetița de 2 ani sedată la o clinică din Capitală. Tatăl ei acuză că medicii au sunat prea târziu la 112
Filmul morţii Sarei, fetița de 2 ani sedată la o clinică din Capitală. Tatăl ei acuză că medicii au sunat prea târziu la 112

Autoritățile fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul fetiței de doi ani care a murit la o clinică stomatologică din capitală, după ce fusese sedată.

30 de ani de PRO TV. 2010 – anul austerității totale: momentul în care România a plătit prețul crizei globale
30 de ani de PRO TV. 2010 – anul austerității totale: momentul în care România a plătit prețul crizei globale

Am ajuns cu retrospectiva celor mai importante evenimente din ultimii 30 de ani în 2010 care va rămâne în memoria colectivă drept anul austerității.

ANAF se laudă cu digitalizarea, dar ascunde datele. Lista marilor datornici e îngropată în mii de pagini de internet
ANAF se laudă cu digitalizarea, dar ascunde datele. Lista marilor datornici e îngropată în mii de pagini de internet

În ciuda promisiunilor de reformă și îmbunătățirii rezultatelor, transparența rămâne unul dintre capitolele deficitare din activitatea ANAF. Instituția îngreunează accesul cetățenilor la lista marilor datornici, informație care ar trebui să fie publică.