Grevă în Educație. Surse: Ce au discutat Klaus Iohannis și liderii PSD-PNL la Cotroceni pentru rezolvarea crizei

×
Publicitate

Președintele Klaus Iohannis a discutat la Cotroceni cu liderii PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și ministrul Educației, Ligia Deca despre criza din sistemul de învățământ, provocată de greva sindicatelor.

Potrivit unor surse, ei ar fi discutat despre acordarea unor măriri salariale treptate, în decursul a trei ani.

Majorarea ar fi aplicată tuturor profesorilor, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. 

Astfel, s-ar putea aplica o mărire salarială de 25-30 % în primul an, urmată de alte măriri, eșalonate în decurs de 2 ani, care vor ajunge până la 60 %.

Prin urmare, într-o perioadă de 3 ani profesorii ar putea primi majorările salariale pe care le cer acum.

Pe de altă parte, sindicaliștii din educație spun că nu vor semna niciun acord și vor ca majorările salariale să se aplice acum, nu mai încolo.

”În cadrul discuțiilor au fost analizate revendicările Federațiilor sindicale din educație și posibilele soluții care să conducă la încetarea grevei profesorilor și la reînceperea cursurilor.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța menținerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice.

Președintele României le-a solicitat liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat” - se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit unor surse politice, liderul UDMR Kelemen Hunor a primit invitația la aceste consultări miercuri dimineață în jurul orei 09.00 în timp ce se afla la Cluj, astfel că i-a transmis șefului statului că nu poate să ajungă la discuții.

Cu toate acestea, potrivit surselor politice, în chestiunea grevei generale din învățământ, poziția UDMR este că va susține propunerea comună care se va discuta la întâlnirea organizată de președintele Klaus Iohannis.

Chiar înainte de începerea consultărilor politice, liderii sindicali din Educație au transmis un comunicat în care anunță că nu sunt de acord cu planul propus de președintele Iohannis.

Tot potrivit surselor, în ceea ce privește grevele din România, președintele PSD Marcel Ciolacu se va ocupa de acum înainte de negocierile cu cei din domeniul sănătății, CFR și poliție.

În schimb, președintele PNL Nicolae Ciucă trebuie să gestioneze educația.

Care este situația grevelor în România

Grevă în Educație

După negocierile de marți, sindicatele din educație au anunțat că vor continua greva. Peste 20.000 de angajați din învățământ au fost marți în stradă, la cel mai mare miting din domeniu, din ultimii ani.

Protestatarii au mers de la sediul guvernului la Palatul Cotroceni, unde s-au întâlnit cu președintele Iohannis, care a promis că va gira un acord politic în coaliție, pentru grila de salarizare.

În acest moment, guvernanții le oferă profesorilor 4000 de lei, în două tranșe.

Grevă în sistemul de sănătate

Negocieri intense s-au purtat și cu sindicaliștii din sistemul de sănătate. În timp ce reprezentanții grupării „Solidaritatea sanitară”, au fost marți dimineață la minister, cei de la SANITAS au mers după amiază la Guvern.

La final, sindicaliștii au declarat că miercuri vor discuta cu ceilalți colegi și vor stabili dacă vor continua protestele.

Polițiștii nu fac grevă, dar protestează

Zeci de polițiști din țară au protestat într-un mod neobișnuit: au lipsit de la serviciu ca să doneze sânge, primind astfel o zi liberă. Alții s-au adunat în fața Ministerului de Interne, cu mesaje de revoltă pentru ministrul Lucian Bode.

Polițiștii îi acuză pe guvernanți că nu le-au dat nici acum banii promiși în plus la salariu, din 2017.

Și sindicatele din penitenciare, dar și grefierii, amenință cu proteste.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
FOTO Mercedes s-a dat peste cap pentru noul C-Class: ”Cel mai puternic și mai sportiv pe care l-am făcut vreodată”
Citește și...
Programul oficial al consultărilor de luni de la Cotroceni. Strategiile partidelor înaintea întâlnirii cu Nicușor Dan

Liderii partidelor parlamentare sunt așteptați luni la Palatul Cotroceni, unde vor avea consultări cu președintele Nicușor Dan privind formarea noului Guvern.

Strategie comună PNL-USR înaintea consultărilor de luni de la Cotroceni. Orice formulă de guvernare cu PSD, exclusă

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, sâmbătă, după discuțiile cu premierul interimar Ilie Bolojan, că USR și PNL vor merge la consultările de la Cotroceni cu poziția comună de a nu susține o formulă de guvernare alături de PSD.

Dragoș Pîslaru: „Salariul meu net este de 12.776 de lei. Nu am alte sporuri sau beneficii. Soția mea câștigă mai mult”

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a clarificat sâmbătă că are un venit net de 12.776 de lei și că nu beneficiază de alte sporuri sau avantaje financiare.

Recomandări
Programul oficial al consultărilor de luni de la Cotroceni. Strategiile partidelor înaintea întâlnirii cu Nicușor Dan

Liderii partidelor parlamentare sunt așteptați luni la Palatul Cotroceni, unde vor avea consultări cu președintele Nicușor Dan privind formarea noului Guvern.

Zelenski și Maia Sandu condamnă planul Rusiei de a acorda mai ușor cetățenie locuitorilor din Transnistria: Căută noi soldați

Volodimir Zelenski și Maia Sandu avertizează că planul Rusiei de a simplifica acordarea cetățeniei pentru locuitorii din Transnistria poate ascunde atât o tentativă de recrutare militară, cât și o nouă încercare a Moscovei de a-și consolida influența.

Alexandra Căpitănescu, show spectaculos în finala Eurovision 2026. Reacții după momentul României | FOTO & VIDEO

România a obținut sâmbătă seara, la Viena, pentru a treia oară locul 3 în finala concursului Eurovision, prin reprezentația Alexandrei Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, care a obținut un total de 296 puncte.