Criza din Educație se adâncește. Sindicatele au anunțat oficial că nu acceptă planul propus de președintele Klaus Iohannis

62352868
Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicaliștii din Educație au anunțat oficial că nu acceptă planul propus de președintele Klaus Iohannis pentru rezolvarea grevei generale, deoarece nu ei cred că acest acord propus de șeful statului va fi respectat.

Potrivit unui comunicat semnat de liderii federațiilor FSLI și Spiru Haret, Marius Nistor și Simion Hăncescu,  ”mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate”.

Sindicaliștii așteaptă un acord care să fie încheiat de clasa politică, nu de sindicaliști, iar în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru ”majorarea imediată a salariilor”.

De altfel, miercuri, la Palatul Cotroceni au loc consultări politice pe tema crizei din educație, între președintele Klaus Iohannis și liderii PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nioclae Ciucă.

Comunicatul integral al sindicaliștilor:

”Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el și unul girat de Președintele României.

Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere.

Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor.

Menționăm că solicitările noastre au rămas aceleași:

• Majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare;

• Emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic).”

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62352642
Românii încep să zboare tot mai mult cu bagaje de mână. Cum să-ți pui într-un rucsac haine pe trei săptămâni
Cum biletele de avion s-au scumpit enorm în ultima perioadă și au crescut și taxele pentru bagaje, pasagerii preferă să călătorească mai mult cu bagaje de mână și le evită pe cele de cală. În plus, e mai practic.  
62352640
Zeci de mii de polițiști și jandarmi, mobilizați pentru minivacanța de Ziua Copilului și Rusalii
De joi, România intră în vacanță, de Ziua Copilului și pentru sărbătoarea de Rusalii. În total, cu weekendul, vor fi 5 zile libere, pe care mulți le vor petrece departe de casă.  
62352581
Hamsia se prinde tot mai greu la noi în țară. Pescarii dau vina pe lucrările de lărgire a plajelor. „Luna mai a fost proastă”
Cel mai cunoscut pește de la malul mării, hamsia, se prinde tot mai greu. În ultimii cinci ani, captura a scăzut la jumătate și a ajuns la 15 tone.