Sindicatele din sănătate, protest la ministerul Muncii. Calendarul acțiunilor sindicale

×
Publicitate

Și sectorul sanitar este la un pas de greva generală. Liderii de sindicat din sănătate au fost și ei la negocieri, cu ministrul Muncii.

Vor salarii mai mari pentru asistenții medicali și personalul de îngrijire, dar și bani mai mulți pentru plata gărzilor.

Liliana Curea, corespondent PROTV: „Aproape două ore au durat discuțiile dintre sindicaliștii din sănătate și ministrul Muncii, vorbim de sindicaliștii care îi reprezintă în special pe asistentele medicale, dar și personalul administrativ și personalul de îngrijire. Evident, principalele nemulțumiri sunt legate de salarii, sindicaliștii vor creșterea salariului minim, aplicarea legii salarizării, plata sporurilor și a gărzilor la nivelul anului 2023, și nu la nivelul anului 2018, așa cum se întâmplă acum. De asemenea, vor ca voucherele de vacanță să nu mai fie plătite din bugetele spitalelor, ci de la bugetul de stat. Ca să ne facem o idee, sindicaliștii din sănătate spun că cel mai mic salariu al unei asistente este de 2.800 de lei, 80% din asistente încasează între 3.300 și 4.300 de lei și cel mai mult încasează cei care lucrează în secțiile de terapie intensivă, în secțiile de arși sau în cele de anatomie patologică - 7.000 de lei, evident, cu sporuri care ajung aici la 100%.

Vor continua rundele de discuții și în zilele următoare, de exemplu, cei din sindicatul Solidaritatea Sanitară vor merge mâine dimineață la discuții cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Dacă nu vor ajunge la un consens, au stabilit și un calendar al protestelor, astfel, pe 6 iunie va fi greva japoneză a celor din Sanitas, pe 8 iunie miting Solidaritatea Sanitară, de la Guvern până la Ministerul Sănătății, și pe 15 iunie, posibil un protest comun.” 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62352288
Forma finală a legii pensiilor speciale intră în dezbateri la Camera Deputaților. Cum se aplică impozitul de 30%
Asumată de Guvern încă din luna decembrie, legea pensiilor speciale a primit o formă finală. Liderii coaliției au negociat cu oficialii europeni ultimele modificări.
62199271
Tot mai mulți străini aleg să se distreze în București, dar agențiile de turism sunt nemulțumite: „Ne lovim de bariere”
Turismul începe să-și revină după pandemie, conform datelor oficiale. Străinii își petrec mai multe nopți la noi în țară, mai ales că în ultimul timp s-au înmulțit evenimentele culturale.
62352241
Greva profesorilor se suprapune cu liberele din calendar. Când s-ar putea întoarce la ore, cel mai devreme
Suntem în a doua săptămână de grevă generală în educație, iar negocierile purtate luni la Ministerul Muncii nu au dus, deocamdată, la nimic. Protestele continuă cu un miting de amploare în Capitală şi cu şcolile închise.