George Simion anunță că AUR va invalida mandatul de deputat al unui personaj acuzat de reprimarea Revoluției din 1989

62164896

AUR va invalida mandatul de deputat obținut de colonelul în rezervă Francisc Tobă, acuzat de reprimarea Revoluției din 1989, a anunțat copreședintele formațiunii, George Simion.

 

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, declară că partidul pe care îl conduce a decis să nu valideze mandatul de parlamentar al lui Francisc Tobă, precizând că faţă de acesta există "suspiciuni", în urma informaţiilor potrivit cărora Tobă ar fi participat la reprimarea Revoluţiei din 1989.

"Suntem în zilele Revoluţiei, pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania ”Eroii nu mor niciodată' organizată în fiecare an, şi de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României. E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli", a transmis sâmbătă Simion, într-un material video postat Facebook.

El a adăugat că AUR are suspiciuni în ceea ce-l priveşte pe Francisc Tobă, menţionând că nu vrea să planeze dubii asupra oamenilor din partid care au intrat în Parlament.

 

Simion: ”Nu vrem să avem dubii”

 

"Din toate listele de candidaţi pe care le-am avut ne-au fost aduse unele cazuri în atenţie, unul în mod repetat. Am analizat caz cu caz, mai ales că în timpul campaniei electorale, când nu aveai timp să analizezi şi nu aveai timp de nimic, noi, AUR, am fost împroşcaţi cu noroi şi cu minciuni. Am luat şi am documentat fiecare caz, din respect pentru voi şi cu credinţa că nu trebuie să înşelăm încrederea voastră. După cum ştiam, după cum v-am şi zis, marea majoritate a cazurilor nu s-au verificat, ducem în Parlament oameni de care să fiţi mândri. Avem însă cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor", a susţinut George Simion.

Acesta le-a cerut membrilor de partid să semnaleze posibile cazuri de "trădători" între parlamentarii AUR.

"Ori de câte ori mai există cazuri, pentru că s-ar putea să mai existe şi s-ar putea să apară trădători între cei 47 de parlamentari ai AUR, semnalizaţi-ni-i, şi vom putea lua atitudine cât putem de repede", a spus Simion.

Societatea Timişoara i-a solicitat copreşedintelui AUR, George Simion, să se dezică de parlamentarii Francisc Tobă şi Nicolae Roman, aleşi pe listele formaţiunii, şi să le ceara demisia imediată din Parlament, deoarece aceştia ar fi fost implicaţi în reprimarea Revoluţiei.

Născut în 1953, Francisc Tobă a absolvit Academia Militară Tehnică din Bucureşti, unde a devenit ”specialist în armament şi rachete” şi a fost preşedintele FSN Sibiu şi deputat FDSN în 1992.

Potrivit News.ro, Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Negocierile PNL, USR-PLUS, UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare, reluate sâmbătă

Negocierile PN, USR-PLUS, UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare se reiau sâmbătă, după ce în urmă cu o zi a fost decisă nominalizarea lui Florin Cîţu pentru postul de premier.

Florin Cîţu este candidatul coaliției pentru funcţia de prim-ministru. Ce ministere vor avea PNL, USR-PLUS și UDMR

După îndelungi negocieri, PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns la o înțelegere și îl vor susține pe Florin Cîțu pentru funcția de premier.

Marcel Ciolacu: ”Şandramaua pierzătorilor se va prăbuşi asurzitor în doar câteva luni. PSD nu va vota niciodată acest Guvern”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că social-democraţii nu vor vota niciodată Guvernul propus de coaliţia de centru-dreapta pe care îl numeşte "al menţinerii României în criză, al subdezvoltării, al prăduirii naţionale".

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.