„Îşi umflă muşchii, strigă tare, ameninţă de la distanţă: „Lasă, că vă prindem noi pe toţi ăştia de la PSD!” Şi apoi, când chiar trece Grindeanu pe stradă, dintr-odată sunt cei mai cuminţi copii din cartier - „Săru’mâna, domnu’ Sorin!” - şi îi cară sacoşele până la etaj”, spune liderul USR, relatează News.ro.

Dominic Fritz spune că AUR este "partenerul neasumat" al PSD în această guvernare, arătând că tot ceea ce PSD va face în Executiv va face "cu sprijinul pe furiş al AUR".

"Mie AUR îmi aduce aminte de adolescenţii de la colţul blocului. Îşi umflă muşchii, strigă tare, ameninţă de la distanţă: "Lasă, că vă prindem noi pe toţi ăştia de la PSD!" Şi apoi, când chiar trece Grindeanu pe stradă, dintr-odată sunt cei mai cuminţi copii din cartier - "Săru'mâna, domnu' Sorin!" - şi îi cară sacoşele până la etaj. Aşa a fost la moţiunea care a dărâmat guvernul reformelor. Aşa a fost când împreună i-au atacat pe Radu, pe Diana, pe Irineu şi pe Oana. Aşa a fost când PSD a vrut să rescrie legea integrităţii. Aşa a fost când şi-au pus oamenii la TVR şi la Radio. Muşchi pe Facebook, sacoşe în plen", a afirmat Dominic Fritz sâmbătă, la Timişoara, unde are loc congresul USR.

Preşedintele USR mai spune că votanţii AUR nu sunt duşmanul USR, că înţelege furia acestora, pe care o consideră justificată. El îi îndeamnă pe cei nemulţumiţi de clasa politică să nu lase pe nimeni să "le fure furia".

"Vreau să fie foarte clar, trebuie să fim corecţi cu oamenii care votează AUR, nu ei sunt duşmanul nostru. Aceşti oameni nu sunt proşti, sunt oameni cu aşteptări, speranţe şi dezamăgiri, multe ca ale noastre, oameni cu probleme reale. (…) Problemele lor sunt reale. Furia lor e reală şi exact din furia asta îşi face AUR capital. Pentru că ce le oferă AUR? (…) Doar un vinovat. Întotdeauna altcineva. Asta e cinismul AUR. AUR nu vrea să-ţi rezolve problema. Pentru că în ziua în care problema ta e rezolvată, AUR rămâne fără clienţi. E ca un doctor care nu vrea să te vindece, pentru că trăieşte din boala ta. Reţeta AUR este să ţină România captivă într-o atitudine pasivă de victimă. Asta este reţeta lor şi de aceea este atât de cinic ceea ce fac. Soluţia USR este să credem în forţa românilor, să ne suflecăm mânecile, să nu mai căutăm scuze şi să spunem: "Ba da, se poate!" Iar oamenilor le spunem: nu vă cerem să nu fiţi furioşi. Vă cerem să nu lăsaţi pe nimeni să vă fure furia. Furia voastră poate schimba ţara, dar numai dacă o întoarceţi împotriva celor care v-au furat", a mai afirmat Dominic Fritz în discursul ţinut la reuniunea partidului pe care îl conduce.

Congresul USR de la Timișoara

Peste 600 de delegați participă sâmbătă, la Timișoara, la Congresul USR, unde vor fi aleși cei 24 de membri ai Biroului Național. În competiție sunt trei echipe, conduse de Diana Buzoianu, Radu Miruță și Lucian Stanciu-Viziteu.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, care are mandat până în anul 2029, a declarat, înainte de începerea Congresului care are loc Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, că va colabora la fel de bine cu oricare coleg din cele trei echipe. Noua conducere urmează să stabilească strategia pentru alegerile din 2028, potrivit Agerpres.

"Este un Congres în care transmitem foarte clar semnalul că ne ţinem, în continuare, de treabă şi de cuvânt, suntem un partid care a livrat rezultate la guvernare şi vom livra rezultate în opoziţie şi vom construi de acum înainte o alternativă la PSD şi AUR pentru a câştiga următoarele alegeri. Facem aceasta şi cu o nouă echipă, sunt alegeri la Biroul Naţional. Mandatul meu, ca preşedinte, este până în anul 2029. Sunt mai multe liste. Personal, nu susţin pe cineva anume, voi lucra cu orice Birou îmi vor prezenta colegii delegaţi din ţară. Nu înseamnă că aceşti oameni, pentru că sunt pe liste diferite nu s-ar înţelege, ci din acest Congres vom transmite un semnal foarte puternic de unitate, de fermitate faţă de abuzurile PSD", a susţinut Fritz.

El a subliniat că, pentru o guvernare fără PSD şi AUR, va fi nevoie ca USR să aibă alături PNL.

"Fără PSD şi AUR, este nevoie şi de PNL. Vom lucra la o mare mişcare reformistă, unde vedem şi PNL, dar va fi un parteneriat de egalitate", a punctat Dominic Fritz.