Cum vrea Guvernul să descurajeze multinaționalele în a-și mai exporta profiturile. Metoda americană

×
Publicitate

Guvernul își îndreaptă ochii spre mediul de afaceri. Multinaționalele vor fi descurajate să-și mai exporte profiturile și doar această măsură ar putea aduce până la 2 miliarde de lei în plus la buget.

Apare și o taxă de 25 de lei pentru toate coletele de sub 150 de euro comandate de pe site-uri chinezești sau din alte state extracomunitare.

În plus, ministrul Finanțelor anunță sancțiuni penale pentru cei care încearcă să evite plata datoriilor la stat prin vânzarea firmelor.

Noul pachet încearcă să descurajeze multinaționalele care exportă profitul în alte țări pentru a evita taxele din România. Apare un nou mecanism, care va înlocui impozitul minim pe cifra de afaceri introdus anul trecut pentru companiile mari cu profit mic și care a descurajat investițiile, zice ministrul Finanțelor.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: ”Permitem niște cheltuieli deductibile, dar la un nivel minimal de 3%, tot ce depășește acest 3% este taxat cu 16%, ca atare ne așteptăm la un efect și în creșterea impozitului pe profit și ne așteptăm la o evidență mult mai clară a acestor zone care au fost întotdeauna susceptibile în zona de export pe profit a multinaționalelor”.

Taxă de 25 lei pentru coletele extracomunitare

Acest mecanism, inspirat din Statele Unite, ar urma să se aplice din 2026. Va viza patru categorii de cheltuieli făcute acum în alte țări prin care pot fi mascate transferurile de profit: de management, proprietate intelectuală, dobânzi în interiorul grupului și cheltuieli de consultanță.

Loredana Mihăilă, patronatul contabililor din România: ”Firmele vor avea voie să cheltuiască în continuare, dar, din punct de vedere fiscal, nu vor avea voie să scadă aceste sume, înainte de calculul impozitului pe profit. Nu există niciun motiv să se exagereze cu cheltuielile cu serviciile către afiliați, dacă nu există avantaje fiscale”.

O altă măsură vizează coletele cu comenzi de pe site-uri precum Shein, Temu sau Trendyol. Apare o nouă taxă de 25 de lei, pentru cele sub 150 de euro. În România, numărul lor a crescut de la 3 - 4.000 de colete pe zi, la 225.000, în defavoarea comerțului autohton.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: ”Această taxă va fi instituită prin toate companiile de curierat care preiau coletele, îi invităm pe această cale, dacă vor să facă business în România, să vină să stabilească hub-uri logistice în România”.

Asociația Magazinelor Online atrage atenția că ar trebui clarificate reguli privind protecția consumatorilor, dar și cine va trebui să plătească această taxă de 25 de lei.

Valoarea capitalului social pentru înființarea unei firme, neschimbată din 1990

Cristi Pelivan, director executiv ARMO: ”Poate curierii vor trebui să plătească această taxă pe care ulterior o vor recupera de la platformele cu care au contract pentru livrare. Nu cred că va fi o taxă care să fie aplicată direct cetățeanului, adică îmi vine coletul acasă și trebuie să plătesc mai întâi 25 de lei, apoi voi primi coletul”.

Pe de altă parte, ar urma să crească valoarea capitalului social pentru companii, pentru că a rămas la 200 de lei încă din 1990.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: ”Propunem stabilirea unui capital social minim de 8.000 de lei în cazul societăților de tip SRL, vor fi norme tranzitorii, bani care ajung în capital social sunt bani care pot fi cheltuiți pentru companii, nu sunt blocați, dar și statul în momentul în care aceste companii ajung în insolvență, poate să și-i recupereze”.

Printre măsurile anunțate sunt și sancțiuni penale pentru cei care vând sau cumpără firme cu datorii la stat, pentru a nu le plăti, modificarea sistemului de eșalonări, dar și obligația ca toate firmele să dețină un cont bancar.

Pachetul va fi în perioada următoare în dezbatere publică, astfel că măsurile mai pot suferi modificări. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62545142
Curtea de Conturi, ordin în Monitorul Oficial de dat sporuri. Conducerea susține că de fapt e tăiere

Conducerea Curții de Conturi a decis majorarea salariilor noilor angajați, precum și a celor care primesc calificative de ”bine” și ”foarte bine”, cu 40% și 30%.

62558628
Premierul Ilie Bolojan le cere instituţiilor din subordinea Guvernului să prezinte până în 22 august măsuri de reorganizare

Premierul Ilie Bolojan le-a cerut, miercuri, reprezentanţilor celor 36 de instituţii subordonate Guvernului ca până la 22 august să prezinte propuneri de reorganizare, creştere a eficienţei şi indicatori de performanţă.

62566845
Măsurile anunțate de ministrul Finanțelor: o nouă formulă de taxare a multinaționalelor, taxă nouă pentru coletele din Asia

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a susținut, miercuri, o conferință de presă pe tema măsurilor de reformă fiscală. El a anunțat noi taxe și impozite, precum și ”schimbarea paradigmei în privința modului care tratăm multinaționalele”.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.