Criza din Guvern continuă, după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR şi PLUS nu se înţeleg asupra numelui viitorului ministru

×
Publicitate

Criza produsă în Guvern de demiterea lui Vlad Voiculescu ar putea fi rezolvată în următoarele zile.

 

Criză în Guvern. Desfăşurarea evenimentelor de vineri:

 

- În prima conferinţă de presă după demitere, Vlad Voiculescu l-a atacat pe premierul Florin Cîţu, calificând acţiunile acestuia drept "bătaie de joc" şi "o mizerie"

- Între timp, Dan Barna ar fi discutat cu preşedintele Iohannis joi seară, iar acum USR şi PLUS negociază o nouă propunere pentru Ministerul Sănătăţii, după ce ameninţaseră cu ieşira de la guvernare şi chiar cu moţiune de cenzură împotriva lui Floin Cîţu.

- Pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, USR îl susţine pe Adrian Wiener iar PLUS, pe Ioana Mihăilă, afirmă surse politice. O decizie ar putea fi luată în week-end şi anunţată oficial luni.

În plin scandal, liberalii și reprezentanții USR-PLUS din Guvern au stat totuși, joi, la aceeași masă. A fost prima ședință de Guvern după demiterea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătații.Colegii de alianță i-au spus prim-ministrului că participă, pentru a-i demonstra că sunt responsabili. La final, vicepremierul Dan Barna i-a transmis însă, din nou, lui Florin Cîțu că alianța USR-PLUS nu îl mai susține. "Coaliția funcționează", spune, chiar și în aceste condiții, șeful Guvernului.

Criza din Guvern după demiterea lui Vlad Voiculescu. Desfăşurarea evenimentelor de joi

 

Miniștrii USR-PLUS și-au ocupat locurile la masa Guvernului după ce miercuri au sabotat ședința ce fusese programată. Președintele USR a ținut să îi spună premierului Cîțu că prezența lor e un act de responsabilitate și i-a repetat că nu mai are susținerea formațiunii.

Florin Cîțu, premierul României: ”Vreau să le mulțumesc colegilor că au venit la ședința de guvern, deși ieri au zis că nu vin. E un gest de responsabilitate în pandemie, au făcut un pas important pentru a debloca situația. Coaliția funcționează”.

Cele trei variante de rezolvare a crizei din Guvern

 

Varianta 1. Liderii USR PLUS au condiționat rămânerea la guvernare de plecarea lui Florin Cîțu. O variantă deloc agreată de liberali, Cîțu având susținerea totală a partidului.

Varianta 2. Liderii USR PLUS au discutat și despre o situație extremă. Dacă PNL nu cedează și Florin Cîțu rămâne premier, ar exista posibilitatea - conform unor surse, ca parlamentarii USR PLUS să voteze o moțiune de cenzură depusă de PSD.

Varianta 3 ar fi calea de mijloc în această situație tensionată. Cum o parte dintre miniștrii USR nu vor să renunțe la portofolii, liberalii spun că vor discuta situația la rece, săptămâna viitoare, și îi așteaptă pe colegii din coaliție să propună un alt ministru al Sănătății. În caz contrar, Nelu Tătaru ar putea reveni în această funcție.

Premierul l-a acuzat pe Voiculescu că a sfidat Guvernul

 

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR: ”Ne vom înțelege în coaliție, am cerut întâlnire de urgență, dar se pare că pentru liberali așa e urgența. Florin Cîțu trebuie să plece, Ludovic Orban ar fi o variantă de premier mai bună decât Florin Cîțu, cu siguranță da”.

În ședința de partid de joi, Dan Barna le-a mărturisit colegilor de partid că nici el nu știuse că Vlad Voiculescu va fi demis.

Premierul ar fi acuzat că Vlad Voiculescu a sfidat guvernul organizând duminică declarații de presă la aceeași oră cu premierul, în alt loc.

Dan Barna i-ar fi propus lui Florin Cîțu o cale de mijloc. Să nu-l demită acum pe Vlad Voiculescu, dar să-i dea un ultimatum. Dacă în 30 de zile nu se schimba nimic la minister, atunci va avea argumente să-l demită.

Cum premierul nu a acceptat acest lucru, Barna a cerut ajutorul președintelui Klaus Iohannis, așteptând să fie chemat la Cotroceni pentru a media blocajul.

Cei de la USR PLUS se tem că o nouă revocare a unui ministru va putea fi făcută la fel, fără acordul lor. În tot acest timp, partenerii din UDMR au făcut apel la calm, spunând că țara nu are nevoie de o criză politică.

 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Voiculescu: Există diferenţe între numerele raportate şi cele reale privind decesele asociate Covid-19

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a avut vineri dimineață prima reacție după demiterea sa de miercuri.

Liviu Dragnea a cerut să fie eliberat condiţionat. Cererea va fi soluționată pe 27 aprilie

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Şapte foşti parlamentari îşi cer pensiile speciale înapoi, în instanţă

Şapte foşti parlamentari de Bistriţa-Năsăud au decis să acţioneze în instanţă Parlamentul României şi îşi cer pensiile speciale înapoi, acţiunea fiind înregistrată pe rolul tribunalului judeţean în cursul zilei de miercuri, scrie Agerpres.

Recomandări
Planul secret al PSD: UDMR să facă parte dintr-un Guvern PSD, iar Nicușor Dan să ”influențeze” numirea a doi miniștri

Surse din Partidul Social Democrat au explicat pentru Știrile Pro TV care ar fi planul social-democraților pentru ieșirea din criza guvernamentală și învestirea unui nou prim-ministru, care să-l înlocuiască pe premierul demis, Ilie Bolojan.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.