Cătălin Drulă, lansat de USR, oficial, în cursa pentru Primărie. Nicușor Dan: „Lunga luptă între infrastructură şi panseluțe”

62318827

Deputatul Cătălin Drulă este lansat oficial, duminică, de USR, în cursa pentru Primăria Capitalei. El spune că are susţinerea preşedintelui Nicuşor Dan şi vrea să îi continue proiectele la Bucureşti.

Acesta se află, potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei şi se luptă cu candidatul PSD, Daniel Băluţă şi cel al PNL, Ciprian Ciucu.

Deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, este lansat oficial, duminică, în cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti, în urma Conferinţei Municipale a filialei Bucureşti şi şedinţei Biroului Naţional al USR. Evenimentul la care este prezent și președintele țării, Nicușor Dan, a început la ora 13:00, în prezenţa a 400 de membri şi simpatizanţi USR.

”Mă bucur să-l invit în mijlocul nostru pe omul fără de care acest USR nu ar exista această formă, omul fără de care Bucureştiul n-ar fi oraşul dinamic şi cu viziune care este”, a afirmat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în deschiderea evenimentului.

La rându-i, preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, duminică, faptul că ultimii ani din istoria Bucureştiului pot fi definiţi ca "lunga luptă între infrastructură şi panseluţe".

"Mă gândeam cum am putea să definim aceşti ani din istoria Bucureştiului, lupta între corupţie şi anticorupţie ar fi prea simplu şi este cumva la nivel naţional, cred că definiţia ar fi lunga luptă între infrastructură şi panseluţe, pentru că oraşul acesta are un uriaş deficit de infrastructură şi, din păcate, am avut o tensiune politică în ultimii 20 - 30 de ani care a dus multe din resursele acestui oraş pe fel de fel de prostii, unele foarte lucioase, dar nu ne-a adus acolo unde oraşul acesta are nevoie cu adevărat de infrastructură, şi asta de vede inclusiv în relaţia cu alte oraşe mari din România", a declarat Nicuşor Dan la evenimentul de lansare a candidaturii deputatului USR Cătălin Drulă pentru funcţia de primar al Capitalei, notează Agerpres.

Sprijinul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan declara despre Cătălin Drulă că îndeplineşte profilul de Primar General al Capitalei, el arătând că cineva care are expertiză pe transporturi e bine venit în această competiţie.

Cătălin Drulă a afirmat, ulterior, în declaraţiile publice, că are sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan pentru candidatura la Primăria Capitalei.

El declara recent că relaţia sa cu Nicuşor Dan este una publică şi clară. „Noi lucrăm la acest proiect al Bucureştiului de foarte mult timp, împreună, am făcut-o din toate poziţiile pe care le-am avut. La Ministerul Transportului am introdus acel bilet unic pentru transportul de suprafaţă şi de metrou. Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar”, spunea Drulă, potrivit News.ro.

Pe locul trei în preferinețe votanților

Cătălin Drulă se află, potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei în cursa pentru Primăria Capitalei. Candidatul PSD, Daniel Băluţă se situează pe primul loc în intenţiile de vot, fiind urmat, la diferenţă de două procente, de Ciprian Ciucu (PNL) şi de Cătălin Drulă (USR), potrivit unui sondaj Avangarde. Sondajul mai arată că Anca Alexandrescu se află pe locul 4, cu 16%.

Până în prezent, şi-au anunţat candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti Daniel Băluţă (PSD), Ciprian Ciucu (PNL), jurnalista Anca Alexandrescu, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, fostul primar al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, din partea PUSL, Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut sub numele de Makaveli şi actorul George Burcea, din partea Partidului Oamenilor Tineri.

Parlamentar de Timiş, fost preşedinte al USR şi fost ministru al Transporturilor

Cătălin Drulă este deputat de Timiş la al treilea mandat. În decembrie 2020 a fost numit ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. De profesie inginer software, acesta a studiat în Canada, la University of Toronto, iar după ce a terminat facultatea a revenit în ţară şi a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT.

În iunie 2022, Cătălin Drulă a fost ales preşedintele USR din primul tur al alegerilor interne, cu 12.967 voturi (71,3%). Prezenţa la vot a fost de 77,2%.

În iunie 2024, Drulă a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani de mandat, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie, când alianţa Dreapta Unită, formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP a ieşit pe locul trei, după PSD-PNL şi AUR.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62569677
Patronatele din construcţii, la negocieri cu Finanțele. Principalele cereri în discuţiile cu ministrul Nazare

Patronatele din construcţii se vor întâlni luni cu ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pentru a discuta despre reducerea impozitelor pe muncă, ajustarea taxei pe cifra de afaceri şi sprijin financiar pentru companii.

62526683
George Simion se teme că va fi ținta unui „asasinat politic”: „Voi avea asigurată pază, conform legii, din partea SPP”

Liderul AUR, George Simion, a afirmat, sâmbătă, într-un discurs susţinut în judeţul Argeş, că, pentru a preveni un asasinat politic, va avea asigurată paza de către SPP, ”de mâine”.

62578253
Ministrul Finanțelor anunță fonduri suplimentare de 250 milioane lei pentru primării și termoficare. Noul termen stabilit

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă, sâmbătă, prelungirea perioadei în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi, prin Trezoreria Statului, pentru investiţiile locale şi termoficare.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.