Paradoxul reciclării în UE. Deșeurile de aluminiu sunt exportate, topite și reimportate în Europa ca metal nou

62604122
Shutterstock

Sistemul de reciclare al UE este folosit împotriva blocului comunitar, avertizează industria aluminiului, după ce cantități tot mai mari de deșeuri ajung în Asia și SUA, sunt topite și revin pe piața europeană sub formă de metal „nou”.

Fenomenul riscă să submineze atât industria europeană, cât și obiectivele climatice ale UE, susține cel mai mare reciclator de aluminiu din lume, notează FT.

Emilio Braghi, vicepreședinte executiv al Novelis, a declarat că sectorul se îndreaptă spre un „declin terminal” dacă Bruxelles-ul nu își respectă angajamentul de a limita exporturile de aluminiu reciclat.

„Am pierdut producția primară. Acum riscăm să pierdem și deșeurile de aluminiu”, a avertizat acesta, subliniind că Europa nu își va putea atinge țintele de mediu dacă materia primă reciclată continuă să părăsească blocul.

Energia scumpă, o problemă pentru sectorul european al aluminiului

Producătorii europeni de aluminiu se confruntă cu costuri energetice de până la patru ori mai mari decât competitorii lor din alte regiuni, motiv pentru care s-au orientat către topirea deșeurilor, un proces mult mai eficient energetic. Reciclarea este un pilon central al strategiei UE de a ajunge la neutralitate climatică până în 2050 și de a păstra materiale critice în interiorul blocului, pentru a reduce dependența de importurile din China.

Europa se diferențiază însă prin comportamentul consumatorilor, dispuși să plătească mai mult pentru produse cu un conținut ridicat de materiale reciclate.

„Vedem această cerere din partea consumatorilor, fie că vorbim de o mașină nouă sau de o doză de aluminiu. Nu vedem asta în alte părți ale lumii”, a explicat Braghi.

Rata de colectare a dozelor de băuturi în Europa ajunge la aproximativ 70%, față de circa 40% în Statele Unite. Paradoxal, acest succes al reciclării face ca deșeurile să fie atractive pentru comercianți, care le cumpără și le exportă acolo unde obțin prețuri mai mari.

Tensiunile globale creează probleme pentru producătorii europeni

Contextul global accentuează presiunea. Președintele SUA, Donald Trump, a impus tarife de 50% la importurile de aluminiu, determinând companiile americane să importe masiv deșeuri – taxate mai redus – pe care le transformă apoi în metal. În paralel, guvernul chinez a încurajat dezvoltarea capacităților de reciclare pentru a reduce consumul de materii prime și emisiile de carbon, într-un mediu marcat de supracapacități subvenționate.

„În China, supracapacitatea subvenționată creează o concurență neloială, pentru că pot plăti prețuri mult mai mari pentru deșeuri”, a spus Braghi. Novelis, companie cu sediul în India, a investit masiv în reciclarea din Europa și susține că blocul comunitar dispune de cea mai bună tehnologie și de cel mai bine dezvoltat ecosistem din industrie.

Potrivit European Aluminium, organizația care reprezintă sectorul, aproximativ 15% din capacitatea cuptoarelor de reciclare din UE este în prezent oprită din lipsă de materie primă. Deficitul anual este estimat la circa 2 milioane de tone. Industria aluminiului are o cifră de afaceri de aproximativ 40 de miliarde de euro, angajează direct 250.000 de persoane și susține alte un milion de locuri de muncă în Europa.

În noiembrie, comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, a promis măsuri pentru a limita exporturile de deșeuri, astfel încât industriile europene să aibă acces la „cantități adecvate din acest material strategic, la prețuri competitive”. Opțiunile analizate, care urmează să fie prezentate în lunile următoare, includ o taxă pe export sau introducerea unor ținte obligatorii de conținut reciclat.

Dacă aceste măsuri vor eșua, avertizează Braghi, consecințele vor depăși sectorul aluminiului și vor afecta întregul lanț metalurgic, dar și obiectivele climatice ale Uniunii.

„Nu știu câte sectoare industriale din Europa pot oferi o combinație de ecosistem atât de bine dezvoltat, cea mai bună tehnologie și cel mai bun know-how”, a concluzionat reprezentantul Novelis.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Atenționare de călătorie pentru Franța. Cod portocaliu de vreme severă și întârzieri pe aeroporturi

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că autorităţile locale au emis un cod portocaliu de ninsori abundente şi polei pentru miercuri, 7 ianuarie.

Babis: „Programul ceh de aprovizionare cu muniţie pentru Ucraina poate continua, dar nu va fi suportată din banii cehilor”

Republica Cehă poate continua iniţiativa de aprovizionare cu muniţie pentru Ucraina, dar va acţiona ca un coordonator şi nu va mai investi propriii bani în acest proiect, a declarat marţi premierul Andrej Babis, relatează Reuters.

Venezuela contestă jurisdicția SUA după capturarea lui Maduro, acuzând Washingtonul de o „crimă de război”. VIDEO

Procurorul general al Venezuelei a invitat marți justiția americană să 'recunoască lipsa de jurisdicție' a tribunalului unde este judecat pentru trafic de droguri și terorism Nicolas Maduro în urma capturării sale de către Statele Unite, relatează AFP.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.