Bolojan: „Reafirmăm sprijinul pentru implementarea acordului de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor din Gaza”

62519570
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a reafirmă, sâmbătă, sprijinul pentru implementarea acordului de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor, precum şi pentru furnizarea urgentă de ajutor umanitar populaţiei din Gaza.

”România salută eliberarea a şase ostatici israelieni, ţinuţi în captivitate în mod brutal în Gaza, dintre care unul cu dublă cetăţenie israeliano-română. Ne reafirmăm şi cu această ocazie sprijinul pentru implementarea acordului de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor, precum şi pentru furnizarea urgentă de ajutor umanitar populaţiei din Gaza”, a scris, sâmbătă, pe reţelele de socializare preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Acesta a adresat mulţumiri Statelor Unite, Qatarului, Israelului şi Egiptului pentru eforturile lor.

Unul dintre ostaticii eliberaţi, sâmbătă, de către Hamas, în cel de-al şaptelea schimb, are şi cetăţenie română, au afirmat surse diplomatice pentru News.ro.

Omer Wenkert, în vârstă de 23 de ani, suferă de o boală autoimună, iar familia s-a temut că răpitorii nu i-au acordat medicaţia necesară.

De la începutul armistiţiului, 22 de ostatici israelieni - dintre care trei morţi - au fost predaţi Israelului în schimbul eliberării a peste 1.100 de prizonieri palestinieni. Un total de 33 de ostatici, dintre care opt morţi, urmează să fie schimbaţi pentru 1.900 de palestinieni deţinuţi de Israel până la 1 martie.

Hamas a declarat că este gata să elibereze toţi ostaticii încă reţinuţi în Gaza „dintr-o dată”, mai degrabă decât în etape succesive, în timpul celei de-a doua faze a acordului, care ar trebui să înceapă la 2 martie.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62521802
Diana Șoșoacă și George Simion s-au certat în fața conservatorilor din toată lumea. „Voi întotdeauna ați susținut sistemul”
Lideri și susţinători ai partidelor extremiste din întreaga lume s-au reunit la Washington, la Conferința de Acțiune Politică Conservatoare. Printre ei, George Simion şi Diana Șoșoacă.
62516340
Mesajul lui Ciolacu pentru JD Vance, după ce vicepreședintele SUA a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România
Autorităţile de la Bucureşti vor face demersuri pe toate canalele diplomatice pentru ca vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, să aibă întregul tablou despre ceea ce s-a întâmplat în România la alegerile prezidenţiale, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
62521735
Ilie Bolojan participă luni, online, la summitul Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan, organizat în Ucraina
Preşedintele interimar Ilie Bolojan va participa, luni, în format online, la summitul "Defense and Security Strategy of Unity. Action Plan", organizat în Ucraina, a informat Administraţia Prezidenţială.