Alegeri europarlamentare 2019. Tineri liberali, prinși că împărțeau pliante false cu USR-PLUS

62040692
Facebook.com

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a solicitat, vineri, conducerii PNL să verifice dacă tinerii din Cluj care au împărţit pliante "mincinoase" în numele Alianţei 2020 USR PLUS ar fi membri ai partidului.

"Există suspiciuni că doi membri din conducerea Tineretului Liberal din Cluj au împărţit pliante mincinoase în numele Alianţei 2020 USR PLUS. Am văzut imaginile cu cei suspectaţi de această acţiune descalificantă şi este evident că ştiau foarte bine ce fac", a afirmat Cioloş pe pagina sa de Facebook, vineri, potrivit Agerpres.

El solicită conducerii liberale "să infirme că cele două persoane ar fi membri ai partidului sau că participau la o activitate oficială de partid".

"Îi rog pe cei din conducerea PNL să verifice şi să infirme că cele două persoane ar fi membri ai partidului sau că participau la o activitate oficială de partid. Respectăm electoratul liberal, avem acelaşi inamic politic. Nu trebuie să rămână nicio umbră de îndoială în legătură cu un gest reprobabil şi dezonorant politic, indiferent cine l-ar fi făcut", a spus Cioloş.

Alianța USR Plus 2020 a publicat, joi, pe Facebook o înregistrare video cu o persoană care împărțea în Cluj ”fluturași falși cu însemnele Alianța 2020 USR PLUS”.

Am aflat cu surprindere că doi dintre cei care distribuie pliante “otrăvite” cu sigla Alianței 2020 USR PLUS și citate false sunt membri ai Partidului Național Liberal, unul dintre ei chiar președintele filialei Cluj-Napoca a Tineretului Național Liberal.

Cei doi au fost prinși în flagrant și filmați în timp ce distribuiau pliantele false și identificați în câteva ore de susținătorii Alianței 2020 USR PLUS. Facem un apel către liderii și candidații PNL să ia măsuri urgente și să explice de îndată dacă au încurajat și încuviințat acest tip de campanie negativă care a prejudiciat imaginea Alianței 2020 USR PLUS și a indus în eroare alegătorii.

Considerăm că acest model de a face politică prin atacul murdar la competitorii electorali este exact ceea ce a îndepărtat oamenii onești de politică, iar acest lucru trebuie să înceteze.

E păcat că PNL a cheltuit bani și energie pe dezinformări abjecte împotriva USR PLUS în loc să se bată cu PSD așa cum am înțeles cel puțin din declarațiile oficiale ale acestui partid. Așteptăm să-și fixeze alt obiectiv de campanie în afara distribuției de false declarații despre Alianță.” - se arată în mesajul celor din Alianță. 

În replică, cei din Tineretul Național Liberal au anunțat că cei doi tineri care au fost filmaţi în timp ce distribuiau pliante false în numele Alianţei USR-PLUS au fost excluşi din rândul TNL, organizaţia anunţând că dezaprobă astfel de iniţiative.

Tinerii liberali susţin că acţiunea reprobabilă ”vine în contradicţie flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Naţional Liberal”.

”Tineretul Naţional Liberal dezaprobă iniţiativa avută de doi foşti membri ai filialei TNL Cluj-Napoca, de a difuza pliante cu citate controversate din declaraţiile unor membri ai Alianţei USR-PLUS. Această acţiune individuală reprobabilă nu reflectă spiritul şi comportamentul Tineretului Naţional Liberal şi din nefericire nu a fost niciodată adusă în atenţia Biroului Executiv al TNL”, a transmis, vineri, Tineretul Naţional Liberal, printr-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Sursa citată precizează că ”aceasta acţiune vine în contradicţie flagrantă cu strategia de campanie hotărâtă de echipa de campanie a Partidului Naţional Liberal”.

”Deoarece acţiunea individuală a celor doi foşti colegi nu a fost dezbătută şi asumată în forurile de decizie ale TNL, iar consecinţele acestor acţiuni au adus grave prejudicii imaginii şi prestigiului Tineretului Naţional Liberal, Biroul Executiv al TNL a luat decizia, în unanimitate, de a-i exclude pe cei responsabili din rândurile Tineretului Naţional Liberal”, au mai transmis tinerii liberali. 

Articol recomandat de sport.ro
Victorie de moral obținută de Ucraina în fața Rusiei
Victorie de moral obținută de Ucraina în fața Rusiei
Citește și...
Mircea Abrudean: Am convocat o nouă sesiune extraordinară a Senatului, în perioada 4-6 august. Proiectele de pe agendă

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat miercuri seară convocarea unei noi sesiuni extraordinare a Senatului, care se va desfășura în perioada 4-6 august.

Declarațiile de avere ar putea fi din nou publice, dar cu multe informații ascunse. Ce nu vom mai putea afla

Declarațiile de avere ale demnitarilor ar putea fi din nou accesibile pentru toată lumea. Deputații au votat noua lege a integrității, care conține până la urmă, după lungi discuții, și obligativitatea publicării averilor. 

Grindeanu cere demisia lui Pîslaru și îl acuză de deplasări „fictive” la Bruxelles pe bani publici: „Un kind reminder scurt”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut demisia ministrului interimar Dragoș Pîslaru, pe care îl acuză că a folosit bani publici pentru deplasări „fictive” la Bruxelles și că a beneficiat de o locuință RA-APPS

Recomandări
Seceta extremă se va amplifica în bazinul Dunării. Situația este gravă și pe alte râuri și lacuri, restricții la robinet

Căldura va amplifica seceta severă din bazinul Dunării. Sunt zone în care circulația pe fluviu este blocată din cauza nivelului scăzut al apei.

Declarațiile de avere ar putea fi din nou publice, dar cu multe informații ascunse. Ce nu vom mai putea afla

Declarațiile de avere ale demnitarilor ar putea fi din nou accesibile pentru toată lumea. Deputații au votat noua lege a integrității, care conține până la urmă, după lungi discuții, și obligativitatea publicării averilor. 

Greva continuă în unele spitale. Angajații cer garanții că legea salarizării nu le va reduce veniturile

Continuă greva în unele spitale, în timp ce altele nu au întrerupt deloc programul operator și de consultații. Premierul Ilie Bolojan a dat asigurări că, dacă va fi adoptat, proiectul legii salarizării nu va scădea lefurile din domeniul sanitar.