Maïwenn, regizoarea filmului Jeanne du Barry, în care joacă și Johnny Depp: „Este un film pe care l-am luat foarte personal”
Prezentă în România pentru a promova Festivalul Filmelor de la Cannes, dar și ultima sa realizare – filmul istoric în care joacă și Johnny Depp - regizoarea și actrița Maïwenn a acordat un interviu în exclusivitate pentru stirileprotv.ro
Diana Enache: Bine v-am găsit la Interviurile stirileprotv.ro! A jucat în Leon și în Al Cincilea Element, a scris scenarii și a regizat numeroase filme, printre care Police și My King cu Vincent Cassel, ambele prezente la Festivalul de Film de la Cannes și premiate acolo. În 2023 s-a întors pe Croazetă cu un alt rege, al lui Jeanne du Barry. Acum, când vorbim, Jeanne du Barry a fost văzut deja de publicul din Timișoara în cadrul Festivalului de Filme de la Cannes și ajunge și la București, iar din 10 noiembrie va fi și în cinematografe. Bine te-am găsit, Maïwenn!
Maïwenn: Bună ziua, bine v-am găsit!
Diana Enache: Cine este Jeanne du Barry?
Maïwenn: Jeanne du Barry este o curtezană din secolul al XV-lea care l-a cunoscut pe Ludovic al XV-lea s-a îndrăgostit de el și regele s-a îndrăgostit de ea.
Diana Enache: O poveste frumoasă, însă un pic dificilă. Nu s-a încheiat foarte bine, cel puțin nu pentru Jeanne du Barry.
Maïwenn: Să spunem că e mai complicat de atât. De fapt a fost supusă, a fost condamnată la moarte prin ghilotină. Este o poveste pe dos față de o poveste clasică, însă ea a fost fericită în povestea ei de iubire cu regele. Este o femeie căreia îi plăcea tare mult viața, voia să învețe, se cultiva. Era o femeie cultivată. A vrut să urce pe scara socială datorită culturii ei, datorită sensibilității ei, datorită farmecului și felul ei de a vedea vie viața, care era foarte specială.
Diana Enache: Ai vrut să faci acest film cel mai probabil încă din 2008. Sau atunci ai știut că vrei să faci o poveste despre Jeanne du Barry când ai văzut Maria Antoaneta a Sofiei Coppola, însă de abia acum s-a întâmplat. De ce? De ce nu atunci? De ce acum?
Maïwenn: De fapt am descoperit filmul Sofiei Coppola în 2007-2008, însă nu am început să lucrez imediat la film, ci în 2016 am început să lucrez la Jeanne du Barry. Am lucrat timp de 7 ani, dar nu mă plâng, a fost foarte dificil de scris, de făcut montajul, a trebuit să mă încarc de energia secolului al XVIII-lea și să cultiv tot ce se întâmpla atunci în spiritul meu. Am avut nevoie de mai mult timp pentru a intra în poveste cu adevărat.
Diana Enache: Pare că este foarte personal acest film pentru tine și că personajul Jeanne du Barry este foarte personal. Personal este îți este foarte aproape, foarte intim, foarte aproape acest personaj Jeanne du Barry. De ce?
Maïwenn: Este un film pe care l-am luat foarte personal. Acea femeie provenea dintr-un mediu sărac și a încercat să urce pe scara socială datorită farmecului personal și frumuseții. Eu, una, sunt foarte sensibilă la oamenii aceia care provin dintr-un mediu modest și care ajung datorită propriilor talente într-un mediu intelectual. Sunt sensibilă la autodidacți, sunt sensibilă la personajele acestea, curtezanele care au șansa să urce pe scara socială datorită întâlnirilor pe care le au, avansează în societate și într-un fel seamănă și cu povestea mea. De aceea este atât de personal filmul, dar nu direct. M-am folosit puțin de personajul lui Jeanne pentru a expune în artă ceva personal, dar nu este în niciun caz un film autograf, autobiografic. Este filmul despre Jeanne du Barry.
Diana Enache: Sigur că nu, dar dacă ai aduce în prezent acum acest scenariu, l-ai face contemporan. Ai face un film despre un personaj precum a fost Jeanne du Barry în secolul XVIII?
Maïwenn: Ce îmi place mie la această poveste și la acest film este că, din punctul meu de vedere, este un film foarte contemporan. Este o feministă, îndrăgostită de un om aflat la putere și își asumă relația cu acest bărbat. Știe să îmbine utilul cu plăcutul și el este un bărbat liber. Nu numai Jeanne, dar și regele. Este un bărbat care, culmea, se îndrăgostește de o curtezană și nu-i pasă de codurile de bune maniere de la Versailles, de la curtea regală, are atât de mult curaj și poate să fie o poveste din zilele noastre. Sunt atât de multe personaje Jeanne care provin din mediile modeste care trebuie să îndure privirile critice ale anturajului. Această poveste de iubire, de fapt, merge dincolo de vremuri. Ea este plasată în secolul al XVIII-lea, însă, în realitate poate să fie plasată și în zilele noastre.
Maïwenn: Este ideea aceasta de a nu-ți păsa de privirile lumii în momentul în care este îndrăgostită de un bărbat, chiar dacă el are atâția bani, atâta putere. Jeanne are și ea multă influență asupra regelui. Chiar dacă nu are practic bani sau vreun titlu nobiliar, ea exercită putere asupra regelui. Și consider că cea mai mare putere în viață este iubirea.
Diana Enache: Ai spus la un moment dat că ai apărat-o, construind acest personaj. Ai apărat-o pe Jeanne... de cine sau de ce ai apărat-o în filmul tău?
Maïwenn: Am apărat-o pe Jeanne pentru că am descoperit-o, cum ziceați, în filmul Sofiei Coppola în care era descrisă ca un personaj provocator, fără delicatețe. Ea agăța bărbați în acel film însă nu era conturată cu delicatețe, pe când ea era un personaj foarte distins, foarte elegant, ținea seama de vocabularul folosit, de ținută, de tot. Eu am vrut, de fapt, să-i apăr reputația. Am vrut să-i redau valoarea de de om. Este un film, este un cadru în care eu vreau să apăr personajele. Am dorit să fac acest film din cauza revoltei. Voiam să fac oamenii să iubească acest film. Eu aș vrea ca publicul să iubească inclusiv personajele negative, pentru că și cei răi au nevoie de cineva pe lumea aceasta să-i aprecieze. Am impresia că filmele seamănă cu viața reală, iar în viața reală cei răi pot părea buni, cei buni pot părea răi.
Maïwenn: Eu aș vrea să conturez personaje care să nu fie în anumite categorii foarte clar delimitate. Aș vrea să îi fac pe spectatori să își pună întrebări, să gândească la chestiuni mai profunde și de aceea trebuie să pun întrebările corecte.
Diana Enache: De ce Johnny Depp? Cum l-ai văzut pe americanul Johnny Depp la Versailles? Are această figură de Buster Keaton... Trebuie să recunoaștem puțin, este ușor imobil, e extrem de ilustrativ, exact Buster Keaton care și regiza și juca în același timp filmele sale. Dar de ce Johnny Depp? Cum a ajuns americanul Johnny Depp la Versailles? Ce e interesant că îl comparați cu Buster Keaton... Pentru că este un un actor foarte apreciat. Când mă gândesc eu la Johnny Depp, mă gândesc și la Buster Keaton. Este un fel de mimetism. Ochii lui sunt atât de expresivi, gura, gesturile lui sunt atât de expresive Care mai degrabă care nu vorbea, dar vorbea prin înfățișare, prin și pentru că, nu-i așa, juca în filme mute, regiza filme mute și jucam filme mute și doar figura era de ajuns.
Maïwenn: Da, exact, exact. L-am văzut pe Johnny Depp. Îl iubeam, îmi plăceau atât de mult filmele lui și mi-am spus că nu vreau să mă împiedic să-i pun un film doar pentru că este vorba despre un suveran francez, iar el este american. Nu trebuie să existe granițe în momentul în care vrei să întrupezi un personaj atât de celebru. Într-adevăr, foarte mulți actori străini interpretează roluri din altă țară, nu conta neapărat... Eu am vrut de fapt să fiu fidelă dorinței mele de a-l întrupa pe regele Ludovic al XV-lea și să fiu în spiritul filmului.
Diana Enache: Iar Johnny Depp reușește să dezvolte vizual personajul foarte bine. Eu am văzut filmul și îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să-l văd. Îl dezvoltă foarte bine vizual.
Maïwenn: Acest lucru era deja prevăzut în scenariu. Foarte puțin dialog. Iar înțeleg ce spuneți, dar nu a fost neapărat intenționat. Nu mi-am propus să caricaturizeze lumea. Nu am vrut să spun fidel cum era anturajul regelui, cum reacționa în momentul în care o vedea pe Jeanne m la palatul regal. Când îl văd pe fiul meu.... mă emoționez imediat!
Diana Enache: Care joacă rolul Delfinului în filmul tău și o avem și pe Maria Antoaneta, Pierre Richard... A fost o plăcere să-l revăd într-un film. Naomi Campbell... putem să mergem mai departe? Vorbim imediat și despre fiul tău, despre Delfin.
Maïwenn: N-am văzut niciodată aceste imagini.
Diana Enache: A fost în deschidere. Filmul Jeanne du Barry a fost în deschidere anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes, dar a fost în afara competiției, de această data, față de My King sau Police. Dar frumoase imagini... și pare la fel de mândru fiul tău extact ca și tine că este acolo pe covorul roșu.
Maïwenn: Da, era un pic intimidat. E normal pentru că nu fusese nici niciodată într-un cadru atât de glorios și în familie și în public pe covorul roșu de la Cannes.
Diana Enache: Ziceam că l-a asimilat foarte bine Johnny Depp pe Ludovic al XV-lea. A fost vreo secvență în care a avut un aport personal? Eu bănuiesc, fără să dau foarte multe spoilere, că secvența în care el își trage cearșaful peste față a fost aportul lui personal. Este foarte Johnny Depp acel gest, foarte spontan. Am dreptate?
Maïwenn: Da, aveți dreptate. El a vrut să introducem acest gest în film și mi s-a părut foarte drăguț. Oricum este o persoană care contribuie, care se implică foarte mult în film. Nu a rămas blocată în ce era scris în scenariu, s-a implicat personal, venea întotdeauna cu propuneri pentru scenariu, prefera să spună anumite replici, s-a implicat foarte mult și pe partea de turnaj. Este pasionat de istorie și vede mai multe lucruri despre istorie sau pictură, de exemplu, decât despre cinema.
Diana Enache: Cât de greu a fost să regizezi și să intri în personaj în același timp?
Maïwenn: Din punctul meu de vedere, totul este dificil. De fiecare dată când lucrez la un film am impresia că este ultimul. Atât de complicat, atât de dificil este. Filmăm zi de zi. Mă întreb cum reușesc eu să duc la capăt cu această scenă, cum fac eu să iubesc scena asta, să-mi placă și de fiecare dată când reușesc, când duc la final un film, am impresia că s-a produs o minune. Nu e atât de ușor să să fie așa...
Diana Enache: Și nu este ușor nici să tai secvențe la montaj. Ți-a fost greu să iei decizii la montaj? De foarte multe ori montajul schimbă filmul, schimbă ideea cu care regizorul a plecat, cum a fost sau a curs cum ți-ai imaginat, de fapt, totul?
Maïwenn: Dimpotrivă, a fost foarte ușor să tai la montaj. Dacă tai, înseamnă că nu îmi place scena respectivă. Deci mai bine să elimini ce n-a ieșit bine. De aceea, de multe ori, într-adevăr, regizorilor le vine greu să taie, însă pentru mine n-a fost dureros. Am zice, am zis tot timpul îl tăiem, tăiem pentru că vreau să iasă perfect. Chiar cu riscul de a face un film foarte scurt, mă tem întotdeauna să nu cumva să plictisesc spectatorii. Nu vreau să repet vreo idee, nu vreau să par prea încrezătoare în propriile forțe și să lungesc filmul prea mult.
Diana Enache: Aceea era o scenă, o secvență. Am două secvențe preferate pe care le iubesc în acest film. Aceasta este una dintre ele, când Jeanne urcă alergând treptele, zecile de trepte de la Versailles și în față este doar un gol, un gol senin. Este adevărat? De ce ai introdus-o? Ce înseamnă acea scenă cu Jeanne, alergând zecile de trepte și în față cerul senin? Pare un gol, un gol senin. Dar este și altceva. Așa am simțit eu acolo.
Maïwenn: Cerul senin. M-am rugat să fie vreme frumoasă în ziua în care am turnat această scenă, dar nu mi-am propus neapărat să demonstrez ceva cu ea. Putem afirma că este o metaforă despre ce simte ea, despre ce trăiește în acel moment. Este dacă Maria Antoaneta, viitoarea regina Franței, i-a dat cuvântul. Faptul că a întrebat-o ceva, și-a dat cuvântul înseamnă că a primit recunoașterea în ochii regalității. În sfârșit, poate să ocupe un loc la curtea regală, poate să fie favorită a regelui. Este momentul în care ea primit recunoașterea. Faptul că este la poalele acelor trepte a arătat de fapt ce trăiește ea în momentul acela. Ea este la baza piramidei sociale și mai sus când urcă și ajunge sus, mai sus de atât nu poate să ajungă. Asta a fost metafora...
Diana Enache: Și fără oboseală și fără oprire. Și urcă și urcă și-a largă și a ajuns acolo sus... Cred că a fost și un efort totuși pentru tine să alergi dintr-o bucată, zecile de trepte de acolo.
Maïwenn: Să știți că sunt stilul studio style. Da, am făcut-o dintr-o bucată, n-am rămas fără suflu, nu m-am oprit. Am vrut într-adevăr să urc dintr-o bucată.
Diana Enache: Cum ești tu acum, Maiwenn după Jeanne du Barry, după ce ai interpretat-o, întrupat-o pe Jeanne du Barry.... cum ești tu?
Maïwenn: Pe lângă faptul că sunt obosită, n-aș putea spune că s-au schimbat multe. Rahatul turcesc e rahatul turcesc. Este un desert care nu se mișcă. Cam așa mă simt și eu. Sunt așezată, sunt nemișcată și mi se prelinge siropul. E o glumă, de fapt. N-am în minte decât să mă odihnesc puțin, foarte puțin.
Diana Enache: Doar foarte puțin. Să te să te odihnești, pentru că probabil că mai ai treabă. Mai ai proiecte de făcut.
Maïwenn: Nu, nu, nu, nu, nu, nu. Vreau să mă odihnesc chiar îndelung. Merit...
Diana Enache: Există o scenă pe care o secvență pe care tu ai păstra-o. Știu că este puțin nedrept pentru un artist. Este nedreaptă întrebarea asta pentru un artist, dar te tot te întreb, risc.... Există o secvență în acest film pe care tu ai păstra-o. Una singură, dacă ar fi să păstrezi, care ar fi? Doar ea.
Maïwenn: Una care îmi este foarte dragă?
Diana Enache: Da, exact preferata ta. Una doar.
Maïwenn: Mi-e greu. Sunt atât de multe secvențe la care țin. Și fiul meu joacă acolo. Mi se pare că este un film foarte estetic. Îmi plac dialogurile. Sunt și planuri cu Castelul Versailles, planuri la care am visat multă vreme. Îmi sunt foarte dragi aceste cadre pentru că m-am gândit atât de mult la ele. Mi le-am imaginat ca să iasă impecabile. Un film e ca un copil de suflet. Mi-e greu să rețin un singur cadru din acest film, de exemplu, cadrul acesta cu Johnny - îl ador, faptul că-și mușcă puțin buzele. Îmi plac micile accidente din filme, ce i-a scăpat actorului și s-a potrivit foarte bine scena respectivă. M-am gândit chiar mult la toate aceste detalii și povestea creării cadrelor, cadrul de dinainte, cu toate fetele de la curte care chicotesc. Îmi aduc aminte cum am făcut, cât de complicate sunt costumele.
Maïwenn: Am amintiri cu tehnicienii, decii, îmi aduc aminte de toate, mici, măruntele detalii de la turnare. Anumite planuri nu mi-au ieșit chiar atât de bine, dar am fost forțată să le las. Și asta a fost cel mai dureros. Iar filmul este un organism viu. Îmi plac la un moment dat anumite lucruri, dar după opt luni descopăr că ceva n-a ieșit impecabil. Este un organism viu, este o ființă vie în mintea unui regizor.
Diana Enache: Îți mulțumim tare mult, Maiwenn, că ai venit aici la Interviurile știrilep ro tv.ro și că ai venit în România cu filmul tău și îi invit pe oamenii care au fost cu noi acum să meargă din 10 noiembrie în cinematografe să vadă Jeanne du Barry, pe Jeanne a ta.
Maïwenn: Vă mulțumesc foarte mult! Mulțumesc!
Diana Enache: Cu plăcere, și noi!
