„Nu am fost niciodată mai aproape de un acord de pace”. Convorbirea dintre Trump și Putin va avea loc astăzi

×
Publicitate

Donald Trump va discuta marți la telefon cu Vladimir Putin despre teritorii, centrale electrice și împărțirea anumitor active. Un ton optimist vine de la Casa Albă.

Update:

Convorbirea telefonică de marţi între preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, este prevăzută să dureze de la 13:00 până la 15:00 GMT, a anunţat Kremlinul, precizând că cei doi lideri urmează să discute despre conflictul din Ucraina şi "normalizarea" relaţiilor ruso-americane, informează AFP şi Reuters.

Apelul "va avea loc de la 16:00 până la 18:00 ora Moscovei", a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în timpul unui briefing.

Știre inițială:

„Nu am fost niciodată mai aproape de un acord de pace”, a spus aseară purtătoarea de cuvânt a președintelui american într-o conferință de presă.

Kremlinul a confirmat convorbirea dintre cei doi lideri, dar a refuzat să ofere detalii despre subiectele care vor fi abordate.

Pe de altă parte, un „număr semnificativ” de state sunt dispuse să trimită trupe de menținere a păcii în Ucraina, în cazul unui acord de pace cu Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic, Keir Starmer.

„Voi vorbi cu președintele Rusiei, (Vladimir) Putin, pentru a salva niște soldați care sunt în mare dificultate. Sunt capturați. În esență, sunt înconjurați de soldați ruși. Am reușit să îi conving (pe ruși) să nu facă nimic momentan. Ce se întâmplă în Ucraina nu e un lucru bun, dar vom vedea dacă putem încheia un acord de pace și o încetare a focului. Cred că vom reuși. Voi vorbi cu președintele Putin”.

Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe: „Nu am fost niciodată mai aproape de un acord de pace decât suntem în acest moment, iar președintele SUA, după cum știți, este hotărât să obțină acest lucru.”

Purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump a fost, însă, rezervată în detalii.
Legat de discuția de astăzi dintre cei doi lideri, aceasta a precizat un singurul lucru...

Karoline Leavitt, secretarul de presă al Casei Albe: „Există o centrală electrică situată la granița dintre Rusia și Ucraina, care a fost subiect de discuție cu ucrainenii, iar (Trump) o va aborda în convorbirea cu Putin."

Cel mai probabil, este vorba despre centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de ruși din martie 2022.

Fred Pleitgen, CNN: „În esență, rușii doresc să păstreze toate teritoriile pe care le-au luat deja de la ucraineni și poate chiar mai mult decât atât. Un alt lucru pe care rușii îl spun, de asemenea, este că nu vor să vadă în Ucraina trupe străine, în special forțe NATO, de menținere a păcii și nu doresc ca Ucraina să devină parte din NATO în viitor. ”

Mike Waltz: „Va fi un anumit tip de teritoriu pentru garanții de securitate viitoare, pentru statutul viitor al Ucrainei, dar un proces permanent pentru integrarea Ucrainei în NATO, apartenență la NATO este extrem de improbabilă. ”

Consilierul pentru Securitate Națională al Statelor Unite a spus și că America ia în considerare „realitatea situației de pe teren” în discuțiile diplomatice privind încheierea războiului din Ucraina, formulare care se aude în mod repetat de la Kremlin.

Acest lucru ar putea însemna că negocierile se vor îndrepta spre „înghețarea” actualelor linii ale frontului, ceea ce ar lăsa Moscovei controlul a puțin peste 20 la sută din teritoriul Ucrainei.
Putin a cerut în mod constant cedarea celor patru regiuni din est și din sud, chiar dacă forțele sale nu le controlează complet.

Ucraina este pregătită pentru "o încetare a focului necondiționată de 30 de zile". Pentru a fi implementată, "Rusia trebuie să înceteze să pună condiții", a menționat aseară președintele Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski: „De o săptămână, Putin este incapabil să spună un „da” la propunerea de încetare a focului. E nevoie de presiune pentru că Moscova să accepte în cele din urmă că războiul lor trebuie să ia sfârșit". 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62528687
Manifestare de furie în Macedonia după tragedia din clubul în care 59 de oameni au murit arși de vii. VIDEO

În Macedonia de Nord se caută în continuare răspunsuri după tragedia similară celei din Colectiv.  

62528686
O tânără a aflat că tatăl ei vitreg a transformat poze obișnuite cu ea în ipostaze nud, cu ajutorul AI. Ce a urmat

Tot mai multe persoane, în special femei, devin victime ale unor aplicații care folosesc inteligența artificială.  

62526258
Mark Carney, după comentariile lui Donald Trump: Sunt lipsite de respect înainte de începerea unor discuţii bilaterale

Preşedintele Donald Trump trebuie să înceteze să mai facă acele comentarii „lipsite de respect” despre Canada înainte ca cele două ţări să poată începe discuţii serioase despre legăturile lor viitoare, a declarat luni premierul Mark Carney.

 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.