Ziua Europei, 9 mai 2020. Ceremonii și activități online, în contextul pandemiei de coronavirus

62119569

Ziua Europei este marcată în fiecare an la data de 9 mai, anul acesta împlinindu-se 70 de ani de la declaraţia istorică a lui Robert Schuman.

Decizia privind instituirea acestei zile a fost luată în 1985, în cadrul Consiliului European de la Milano.

În anii trecuţi, de Ziua Europei, instituţiile UE de la Bruxelles şi Strasbourg cât şi birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume îşi deschideau porţile la începutul lunii mai şi organizau diverse activităţi şi evenimente, la care erau invitaţi toţi cetăţenii.

Cum este sărbătorită Ziua Europei în 2020

 

În 2020, în contextul pandemiei cu coronavirus, cu care se confruntă întreaga lume, instituţiile europene doresc să marcheze Ziua Europei printr-o serie de activităţi online, aducând astfel un omagiu europenilor, care în spirit de solidaritate, ajută Uniunea Europeană să treacă de această criză sanitară.

Citește și
Bloomberg: Lecția Finlandei pentru o Europă care abia acum se trezește. „Dacă vin rușii, suntem pregătiți”
Bloomberg: Lecția Finlandei pentru o Europă care abia acum se trezește. „Dacă vin rușii, suntem pregătiți”

Activităţile online se găsesc pe paginile web ale birourilor locale şi din întreaga lume ale UE, dar şi pe Facebook şi pe alte reţele de socializare (#EuropeDay).

Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Europei

 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Europei, în care arată că în criza generată de pandemia de COVID-19, „o provocare fără precedent”, România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere în Uniunea Europeană.

„Sărbătorim astăzi Ziua Europei într-un context cu totul special, imposibil de imaginat în urmă cu doar câteva luni de zile. Este cea mai dificilă perioadă pentru continentul nostru după cel de-al Doilea Război Mondial, un moment care ne testează rezistenţa, unitatea şi umanitatea”, a transmis Iohannis.

„Modul în care vom depăşi actuala criză va marca profund conştiinţa noastră europeană şi va da un nou sens viitorului Uniunii Europene. Solidaritatea şi coeziunea europeană sunt valori de o importanţă majoră, pe care se fundamentează continuitatea proiectului european şi reconectarea la nevoile şi aşteptările cetăţenilor noştri”, a menționat președintele.

„Criza generată de pandemia de COVID-19 a arătat cât de importantă este o abordare comună, în spiritul unităţii şi solidarităţii. În confruntarea cu această provocare fără precedent, România a dovedit încă o dată că este un partener de încredere”, spune şeful statului în mesaj.

El aminteşte că echipe de medici şi asistenţi români s-au deplasat în Italia şi Republica Moldova pentru a sprijini eforturile de combatere a epidemiei şi că România este primul stat membru care gestionează constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale pentru întreaga Uniune, fiind deja livrate prin acest mecanism echipamente esenţiale în zonele cele mai afectate.

Şeful statului punctează că România este pe deplin integrată în marea familie europeană.

„Românii şi-au câştigat respectul Europei prin ataşamentul autentic faţă de valorile europene şi prin susţinerea constantă pentru păstrarea nealterată a democraţiei şi a drepturilor civice. Anul trecut, marcam Ziua Europei la Sibiu, în cadrul unui Summit în care liderii europeni şi-au reafirmat angajamentul pentru o Europă unită şi coezivă, în care statele membre trebuie să acţioneze împreună pentru a reuşi să vină cu răspunsuri eficiente în faţa provocărilor comune. 'Spiritul de la Sibiu' îşi păstrează deplina relevanţă şi dobândeşte noi valenţe în faţa provocărilor de astăzi”, a spus Iohannis.

Ziua Europei din 2019, sărbătorită la Sibiu

 

În 2019, Ziua Europei a fost marcată la Sibiu, unde a avut loc Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, discuţiile vizând planurile strategice ale Uniunii pentru anii care urmează.

România a deţinut începând cu 1 ianuarie 2019, timp de şase luni, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Piatra de temelie a Uniunii Europene

 

La 9 mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Această propunere este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Amplului proiect de construcţie europeană i s-au alăturat, de-a lungul timpului, încă 22 de state europene: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria (2004), Bulgaria şi România (2007) şi Croaţia (2013), ceea ce a dus la crearea unei imense pieţe unice (denumită şi piaţa internă). La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a părăsit Uniunea Europeană.

Astfel, ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o organizaţie care acţionează în numeroase domenii de politică, de la schimbări climatice, protecţia mediului şi sănătate, la relaţii externe, securitate, justiţie şi migraţie. Această schimbare s-a reflectat în modificarea numelui Comunităţii Economice Europene (CEE), care a devenit Uniunea Europeană (UE), prin intrarea în vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). Documentul reprezintă actul constitutiv al Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
Rita Ora șochează din nou! Cum a pozat cântăreața care a promovat Genoa lui Șucu și a jucat fotbal | FOTO
Rita Ora șochează din nou! Cum a pozat cântăreața care a promovat Genoa lui Șucu și a jucat fotbal | FOTO
Citește și...
Bloomberg: Lecția Finlandei pentru o Europă care abia acum se trezește. „Dacă vin rușii, suntem pregătiți”
Bloomberg: Lecția Finlandei pentru o Europă care abia acum se trezește. „Dacă vin rușii, suntem pregătiți”

La câteva zeci de kilometri de Cercul Polar, într-o pădure fără sfârșit, drumul se oprește într-o poartă metalică. Dincolo începe Rusia. 

O falsă influenceriţă pro-Trump a fost creată cu inteligenţa artificială pentru a vinde conţinut pentru adulţi. FOTO
O falsă influenceriţă pro-Trump a fost creată cu inteligenţa artificială pentru a vinde conţinut pentru adulţi. FOTO

În timpul primirii la Casa Albă a lui Lionel Messi şi a coechipierilor săi de la Inter Miami, campioni ai MLS, fotoreporterii americani prezenţi în sală au fost făcute numeroase fotografii cu fotbaliştii şi cu preşedintele american Donald Trump.  

Coreea de Nord a lansat zece rachete balistice spre Marea Japoniei în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
Coreea de Nord a lansat zece rachete balistice spre Marea Japoniei în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud

Coreea de Nord a lansat sâmbătă zece rachete balistice în direcția Mării Japoniei, potrivit Seulului, care desfășoară săptămâna aceasta, împreună cu Washingtonul, exerciții militare anuale pe care Phenianul le-a criticat aspru, relatează AFP.

Recomandări
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”
Război în Iran, ziua 15. SUA trimit încă 5.000 de soldați în Orientul Mijlociu. Trump: ”O să simt în măduva oaselor”

Statele Unite își intensifică operațiunile militare în Orientul Mijlociu. Încă 5.000 de soldați și mai multe nave de război vor fi trimise în regiune.

Obiectele lui George Enescu, depozitate de 5 ani în aer liber. Soluția a fost găsită imediat: ”Trebuie făcută o analiză”
Obiectele lui George Enescu, depozitate de 5 ani în aer liber. Soluția a fost găsită imediat: ”Trebuie făcută o analiză”

Muzeul Național ”George Enescu” e sub lupa Ministerului Culturii, în urma unei investigații jurnalistice. 

Arsenal incredibil descoperit la Calafat. Șoferul a fost reținut pe loc
Arsenal incredibil descoperit la Calafat. Șoferul a fost reținut pe loc

Nu mai puţin de 106 pistoale şi aproximativ 60.000 de ţigarete au fost descoperite de inspectorii vamali şi poliţiştii de frontieră în cadrul unei acţiuni comune de control la Calafat.