Mesajul lui Klaus Iohannis la finalul Summitului de la Sibiu. Momentele cheie ale zilei
Summitul de la Sibiu. De Ziua Europei, cei 27 de şefi de stat şi de guvern reuniţi la summit au adoptat Declaraţia de la Sibiu, un document cu 10 puncte pe care statele membre UE şi le asumă pentru strategia pe următorii 5 ani.
►Cei 27 lideri europeni invitați la reuniunea informală a șefilor de stat și de guvern au fost întâmpinați de președintele Klaus Iohannis.
►Ei au făcut o poză de grup și au purtat primele discuții de pe agenda întâlnirii.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
►Cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Emmanuel Macron și președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, au vorbit despre obiectivele propuse pentru acest summit.
►Președintele Iohannis a declarat că le va vorbi liderilor UE despre aderarea României la Schengen, însă premierul Olandei a afirmat că țara noastră „va fi pregătită de admiterea în spaţiul Schengen când se va conforma regulilor statului de drept şi democraţiei.”
Imagini de la summitul de la Sibiu:
Desfășurarea evenimentelor:
18:20 Klaus Iohannis, Donald Tusk și Jean-Claude Juncker fac declarații
KLAUS IOHANNIS
- Înainte de toate, dați-mi voie să expirim satisfacția că ne regăsim cu toții la Sibiu, în contextul defșurării unui eveniment atât de important pentru Europa şi pentru România
- România a devenit astăzi centrul dezbaterii privind viitorul UE. Europa a venit în România
- Discuțiile de astăzi ne-au întărit convingerea că putem scrie împreună viitorul UE
- Ne-am dorit şi acum la sfârşit pot să spun că am reuşit să avem un summit al unităţii, al determinării noastre de a avansa proiectul dezvoltării europene, un proiect al stabilității atât spre interior, cât şi spre eterior
- Mă bucur că dinspre România porneşte un mesaj pozitiv, unitar al statelor membre şi al instituţiilor europene de a consolida UE
- Am discutat astăzi despre cum vrem să continuăm, în ce direcţie vrem să ducem construcţia noastră europeană, ama adptat o declaraţie politică, care sper să rmana un reper important în istoria UE
- Transmitem astfel un mesaj de voinţă politică, de acţiune unitară cu ocazia zilei Europei. Vă felicit! Sper că acest mesaj poziitv să ajungă la cât mai mulţi politicieni europeni
- Ne dorim o comunicare mai bună, mai transparentă și interactivă cu cetățenii europeni
DONALD TUSK, președintele Consiliului European
- Liderii au demonstrat categoric că vor să-și asume responsabilitățile politice pentru întreaga UE.
- Vreau să păstrez spiritul acestor discuții și aș vrea să anunț că pe 28 mai voi convoca o întâlnire cu cei 28 lideri ai UE, să asigurăm alegerile pentru comisii.
- Cel mai bine ar fi să ajungem la un consens în aceste decizii.
- Avem nevoie de instituții eficiente, de decizii rapide. Intenția mea e să nominalizez pe viitorul președinte al Consiliului în iunie.
Declarații în limba română:
- Aș vrea să-i mulțumesc președintelui Iohannis pentru găzduire
- Ați organizat un summit excepțional, puteți fi mândri de munca depusă
- Pur și simplu m-am îndrăgostit de Sibiu. Toată Europa s-a îndrăgostit de dumneavoastră
JEAN-CLAUDE JUNCKER
- Acest Consiliu European ne-a arătat că putem fi uniţi nu doar de faţadă, ci în mod real, aşa cum în ultimii ani am fost capabili să acţionăm de multe ori împreună.
- De multe ori se spune că Uniunea Europeană nu a ştiut să se ridice la înălţimea aşteptărilor, dar avem peste 300.000 de directive şi regulamente pe care le-a propus Comisia Europeană şi 80% din ele au fost adoptate întotdeauna în unanimitate.
- Deci iată că Uniunea Europeană nu este în criză, dacă reuşeşte să adopte în unanimitate peste 80 la sută din deciziile propuse între cei doi co-legiuitori. Sigur că s-ar fi putut face mai multe dacă instituţiile europene ar fi reuşit să prezinte şi cele 7 propuneri ale
- Comisiei Europene din 2017 privind sistemul de azil, atunci bilanţul ar fi fost şi mai impresionat, dar am putea spune că esenţialul există, mai puţin părţile esenţiale care lipsesc, ca să spun aşa
- Am constatat azi că sloganul meu To be big on big, to be small on small, adică să acţionăm cu acţiuni de amploare acolo unde sunt lucruri importante şi să nu exagerăm când sunt lucruri mărunte este un slogan care a fost adoptat de ceilalţi actori de asemenea. (...) Să spunem că totul merge prost e o eroare, e adevărat că nici nu putem să spunem că totul merge bine şi perfect, ar fi incomplet
ora 17:20 Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au avut, joi, la Sibiu, o întâlnire bilaterală, în marja summitului informal al Uniunii Europene.
Cei doi preşedinţi au avut o întâlnire în fostul birou al lui Klaus Iohannis de pe vremea când era primar al municipiului Sibiu.
Biroul este situat la etajul întâi al clădirii în care se desfăşoară, joi, summitul informal al Uniunii Europene şi are vedere spre Piaţa Mare a oraşului, acolo unde au avut loc unele dintre momentele oficiale ale evenimentului.
Klaus Iohannis a postat pe Facebook două fotografii în care apare alături de preşedintele Emmanuel Macron.
ora 16:30 Antonio Tajani: Europa are nevoie de reforme importante
Europa are nevoie de reforme importante şi prima dintre aceste reforme este revenirea la politică, a declarat preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, joi, în intervenţia sa la summitul european informal de la Sibiu.
''Am spus conducătorilor europeni să se transforme din lideri la nivel naţional în lideri cu o viziune europeană şi am citat din cartea domnului preşedinte Klaus Iohannis, pe care ne-a făcut-o cadou şi în care vorbeşte despre o Europă politică'', a relevat şeful legislativului european de la Bruxelles într-o conferinţă de presă în care a prezentat aspectele pe care le-a abordat în discursul său în faţa liderilor din UE.
''Am reinsistat pe rolul central al Parlamentului într-o Europă politică şi asta pentru că parlamentul este unica instituţie democratică aleasă direct de către cetăţeni şi am subliniat cât de importante, ca să nu spun, indispensabile sunt în acest moment anumite reforme. În primul rând, dreptul de iniţiativă, care să fie atribuit Parlamentului European. Suntem singurul parlament din lume care nu are drept de iniţiativă şi am cerut şi subliniat de altfel cât de important este să se consolideze politica de control a parlamentului şi mai ales dreptul de anchetă al Parlamentului European. Am reiterat că, pentru noi, Consiliul trebuie să se transforme într-o adevărată cameră legislativă, sigur, pe picior de egalitate cu parlamentul şi am reiterat şi faptul că nu se mai pot lua decizii cu vot prin unanimitate pe anumite subiecte. Este indispensabil să se ajungă la o alegere care să fie făcută cu majoritate'', a spus oficialul european, conform Agerpres.
Potrivit lui Tajani, prima reformă constă în schimbarea mentalităţii, în faptul că statul naţional trebuie să facă lucruri care să fie şi în slujba Europei, în domenii precum schimbările climatice sau politica comercială. Oficialul european a spus că a subliniat cât de importantă este apropierea între Europa şi Statele Unite. Pentru că, în opinia sa, problema noastră nu e America şi problema Americii nu este Europa.
''Pentru noi toţi problema o reprezintă ofensiva comercială chineză. Şi acest lucru este valabil şi pentru Africa'', a spus Tajani, care a pledat pentru a se pune capăt polemicilor şi diferenţelor de politici între statele membre pentru a putea combate problemele cu care se confruntă UE.
Preşedintele PE a reiterat totodată importanţa desăvârişirii uniunii economice şi monetare şi a uniunii bancare. ''Am spus că sunt în favoarea unui buget pentru zona euro, însă bineînţeles că acesta trebuie să fie dezvoltat în cadrul Uniunii şi funcţionării Uniunii Europene. De asemenea, m-am exprimat în favoarea Ministerului Economiei şi Finanţelor la nivel european, însă acest lucru întemeindu-se pe o autentică armonizare fiscală''. Un alt aspect dezbătut, potrivit preşedintelui Tajani a fost politica de apărare, considerată a fi prioritară pentru consolidarea politicii externe a Europei.
ora 14.50: Liderii UE au semnat declarația de la Sibiu
„Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.
Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.
Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:
Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.
Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.
Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.
Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.
Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.
Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.
Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar.”
ora 14.30: Pentru Summitul UE de la Sibiu s-au luat măsuri de securitate ale spaţiului aerian, fiind folosite aeronave MApN, MAI şi SRI, precum şi o dronă pentru monitorizarea din aer a zonei centrale unde se află liderii europeni, potrivit IPJ Sibiu.
„Pentru summit-ul de la Sibiu, au fost luate măsuri de securitate ale spaţiului aerian. Vor fi folosite aeronave al MApN, MAI si SRI, precum şi o dronă pentru monitorizarea din aer a zonei centrale a oraşului", a declarat joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Oraşul este ca o fortăreaţă în zona centrală, unde se află numeroşi poliţişti, jandarmi, dar şi alte forţe de ordine. Şi sistemul de monitorizare video este unul modern în oraş, cumpărat cu ocazia acestui eveniment istoric.
ora 14.10: Premierul olandez Mark Rutte a declarat joi, la summitul UE de la Sibiu, că România va fi pregătită de admiterea în spaţiul Schengen când se va conforma regulilor statului de drept şi democraţiei, el considerând că în prezent ţara noastră nu merge în direcţia corectă.
ora 14.00: Liderii europeni prezenţi la summitul de la Sibiu au făcut, joi, în Piaţa Mare, o fotografia oficială în aplauzele a sute de oameni.
„Europa” şi „Iohannis” a scandat mulţimea, în timp ce liderii europeni au făcut o baie de mulţime şi au dat mâna cu unii dintre cei prezenţi în Piaţa Mare.
ora 12.30: Cancelarul German Angela Merkel, premierul grec Alexis Tispras, au ajuns la Summitul de la Sibiu.
„Mă bucur să fiu aici. Este un moment unic. După 15 ani de la marea rundă de extindere a UE ne întâlnim aici, vom vorbi despre agenda strategică a UE. Chiar dacă avem opinii diferite, vom căuta numitorul comun.
Vrem să luăm măsuri să menținem securitatea, bunăstarea, dar să și păstrăm valorile UE”, a declarat Angela Merkel.
ora 12.05: Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a ajuns la summit, la fel și premierul Ungariei, Viktor Orban. Și președintele Lituaniei a ajuns.
ora 11.50: Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la sosirea în Piața Mare din Sibiu unde are loc summitul liderilor Uniunii Europene, că Brexitul „nu va fi pe agenda discuțiilor.”
ora 11.45: Avionul delegației britanice, implicat într-un incident când venea la summitul de la Sibiu
ora 11.40: Klaus Iohannis a îndemnat românii să voteze la europarlamentare, cât și la referendum, pentru ca „România să rămână în Europa.”
„O zi frumoasă, un eveniment frumos. Felicitări de Ziua Europei. E o zi mare pentru România. Astăzi, Europa vine în România. Din centrul țării, de la Sibiu, se va decide viitorul Uniunii Europene. Ne vom întruni și vom decide cum va arăta viitorul UE. Avem pregătită o declarație – Declarația de la Sibiu – care va arăta că suntem hotărâți, că suntem uniți, că știm ce vrem. O zi foarte importantă pentru România. Astăzi, România contează, românii contează”, a declarat președintele Iohannis.
„Toți președinții de state din UE am semnat un apel prin care îi chemăm pe europeni la urne. Aceste alegeri nu sunt obișnuite. La ele se decide realmente viitorul UE. Vedeți că avem peste tot partide eurosceptice, populiști care nu vor să continue în această UE. Iar cetățenii sunt chemați să decidă ce viitor vor pentru UE. Este clar că sunt partide care vin cu soluții și partide extremiste care vin cu sloganuri. Acest vot contează – și la alegeri, și la referendum. Acum se decide calea pe care vom merge în UE și merită să votăm, pentru că am muncit să ajungem aici.
România este o țară respectată. Haideți să fim pro-europeni, să mergem la vot. Votul românilor contează în România și contează în Europa.”
În ceea ce privește spațiul Schengen, Klaus Iohannis a spus: „Fiți siguri că și astăzi vom discuta despre Schengen, însă avem politicieni care, din păcate, atacă Justiția, care atacă chiar și instituțiile europene și, din păcate, în loc să mergem mai departe, să fim acceptați, au apărut discuții despre statul de drept din România. Românii își doresc să fie europeni și vă promit că vom rămâne și că, peste puțin timp, vom fi și în Schengen și că vom scăpa și despre MCV.”
„Am un mesaj clar pentru români. Haideți să decidem împreună viitorul României, să mergem la vot. Eu vreau o Românie puternică în Europa.”
ora 11.30: Președintele Klaus Iohannis a ajuns în Piața Mare din Sibiu, unde urmează să se desfășoare summitul.
Cancelarul Angela Merkel a ajuns în România, iar după ora 11.00 urma să ajungă și președintele Emmanuel Macron.
Klaus Iohannis a fost primit cu ropote de aplauze, oamenii strigând „Iohannis, Iohannis.”
ora 11.00: Protestatari opriţi de jandarmi să ajungă în Piaţa Mare, locul Summitului UE
Câţiva protestatari au fost opriţi, joi, de către jandarmi, să ajungă în Piaţa Mare din centrul Sibiului, locul Summitului UE, aceştia având aprobare pentru o manifestaţie între orele 11,00 şi 20,00 în Piaţa Unirii, informează Agerpres.
Jandarmii i-au oprit pe protestatarii de la Asociaţia „Evoluţie în instituţie" în timp ce încercau să traverseze Piaţa Unirii, în timpul protestului celor de la Greenpeace.
ora 10.55: Klaus Iohannis: „Dacă statul de drept e amenințat, fiecare cetățean are de suferit”
ora 10.50: Klaus Iohannis, la summitul PPE: „Europa a venit în România. Momentul e istoric”. LIVE
„Ca să putem decide pentru viitor, trebuie să privim și în urmă la temelia construcției europene și la numeroasele beneficii pe care le-a adus Uniunea cetățenilor săi. Aceste evenimente importante se desfășoră într-un loc cu o semnificație deosebită. În Sibiu, orașul care a fost în 2007 Capitala Culturală a Europei. Sibiul este un oraș profund european și este locul cel mai potrivit pentru a găzdui o dezbatere la cel mai înalt nivel despre viitorul UE.
Momentul este unul istoric pentru România, nu doar pentru că dimensiunea și importanța summitului sunt fără precedent pentru țara noastră, ci și pentru că, după 30 de ani de la căderea comunismului, am adus Europa acasă, aici, în România”, a declarat președintele la summitul PPE.
ora 09.15: Mihai Peticilă, corespondent Știrile ProTV: „Mai sunt câteva ore. În jurul orei 10.45 vor sosi aici delegațiile – cele mai importante din Europa. Pe un covor roșu de 50 de kilometri vor păsi cei mai importanți oameni din Europa: Angela Merkel și Emmanuel Macron, dar și alți șefi de state și de guverne. Aici, acest loc, probabil că este în acest moment cel mai sigur loc din Europa, pentru că măsurile de siguranță luate de către autorități au fost unele de grad zero. Piața a fost golită încă de aseară. Nu se mai vede nimic pe jos. În Piața Mare sunt așteptate delegațiile. Televiziunile și presa vor avea acces doar la momentul sosirii delegațiilor: vor fi 900 de jurnaliști de-a lungul acelui covor roșu. Cei mai importanți oameni ai summitului: Donald Tusk, Jean Claude Juncker, Klaus Iohannis sunt deja în oraș. Aseară, Frans Timmermans a fost văzut într-o cafenea din Sibiu. Între orele 12.00 și 18.00 vor discuta despre viitorul Europei.”
Summitul de la Sibiu. Reuniunea va fi condusă de președintele Consiliului European, Donald Tusk, iar discuțiile se vor axa pe stabilirea unei agende strategice pentru perioada 2019 – 2024.
Tot joi, la Sibiu are loc și Summitul Partidului Popular European.
Summitul de la Sibiu. 27 de şefi de stat şi de guvern se vor întâlni aici pentru a decide viitorul Uniunii Europene. 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, 900 de junalisti şi 100 de traducători vor fi, de asemenea, prezenţi la summit.
Summitul de la Sibiu. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că reuniunea de la Sibiu arată că „românii contează în Europa".
„Summitul este extrem de important nu numai pentru Europa, este extrem de important şi pentru România şi pentru români şi este motiv de bucurie. Europa vine în România, Europa vine aici la summit şi mâine aici, din România, desenăm viitorul UE. Pentru români am un mesaj extrem de important: România contează, românii contează! Şi fiindcă suntem în perioada în care ne pregătim pentru alegerile europene trebuie să spun cu toată convingerea: votul românilor contează!", a afirmat, miercuri, şeful statului.
Subiectele de pe agenda summitului
Summitul de la Sibiu. Luni, Tusk a transmis o scrisoare deschisă participanţilor la Summitul de la Sibiu, în care a vorbit despre aşteptările sale de la acest dialog.
„Ne vom aduna la Sibiu, de Ziua Europei, pentru a discuta de planuri strategice pentru Uniunea Europeană, pentru anii viitori. În acest context, propun să adoptăm Declaraţia de la Sibiu, care să transmită un mesaj de unitate şi încredere în acţiunile noastre comune", a punctat înaltul oficial.
El s-a referit şi la Agenda Strategică a UE pentru următorii cinci ani. „După discuţiile de la Sibiu, vom formula Agenda Strategică a UE pentru 2019 - 2024, ce urmează a fi adoptată la Consiliul European în iunie", a amintit Tusk.
Summitul de la Sibiu. Temele directoare pentru discuţiile de la Sibiu, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului European, vizează protejarea graniţelor UE, libertăţile individuale, statul de drept, migraţia ilegală sau lupta împotriva dezinformării, dar şi consolidarea pieţei unice şi schimbările climatice.
Summitul de la Sibiu. Şefilor de stat sau de guvern li se vor alătura preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.
AFP: UE pregăteşte perioada post-Brexit şi negocierile pentru posturile-cheie
Summitul de la Sibiu. Liderii ţărilor din Uniunea Europeană vor încerca joi să afişeze o imagine de unitate în cursul unui summit consacrat viitorului post-Brexit al UE, care are loc la Sibiu, unde vor deschide de asemenea cursa pentru posturile-cheie din instituţiile comunitare, comentează AFP, conform Agerpres.
Reuniţi în formula de 27, fără premierul britanic Theresa May, şefii de stat şi de guvern au convenit să evite să discute despre Brexit, subiect care a dominat multe dintre ultimele lor întâlniri.
„Este un summit fără Brexit, iar toată lumea răsuflă uşurată", a subliniat un înalt responsabil european, chiar dacă data limită pentru divorţul cu britanicii, prevăzută iniţial pentru 29 martie, a fost încă o dată amânată, acum pentru 31 octombrie.
„Trebuie revenit la agenda europeană", a insistat preşedinţia franceză.
Cei 27 vor începe prin a dezbate rolul UE pe scena internaţională, agitată de o nouă înăsprire a sancţiunilor americane împotriva Iranului. Teheranul ameninţă să renunţe la anumite angajamente ale acordului în dosarul nuclear din 2015 dacă europenii nu îl vor ajuta să iasă din izolarea economică.
La Sibiu, Cei 27 ar urma să se limiteze la adoptarea unei scurte declaraţii de „10 angajamente", calificate ironic drept „10 porunci" de un diplomat european.
Acest principii generale ar urma să includă promisiunea de a apăra o Europă unită, „de la Est la Vest, de la Nord la Sud", ai cărei membri vor fi mereu "solidari între ei în caz de nevoie".
Summitul de la Sibiu. Unii lideri vor pune accent pe anumite teme, cum este cazul preşedintelui francez Emmanuel Macron, care va insista pe subiectul mediului. Franţa, alături de o coaliţie de alte şapte state, va pleda pentru un obiectiv de neutralitate din punct de vedere al emisiilor de carbon în 2050 la nivel european.
„Nu va fi un summit al deciziilor excepţionale", ci va servi ca etapă preliminară pentru pregătirea „noii agende strategice a UE până în 2024", care ar urma să se încheie în următoarele săptămâni, a atras atenţia un înalt responsabil european.
„Însă este destul de dificil să discutăm despre viitoarea agendă strategică fără a aborda chestiunea reînnoirii liderilor instituţiilor" europene, a adăugat el.
Summitul de la Sibiu. Summitul ar urma astfel să permită trasarea primelor jaloane în cursa pentru preşedinţiile instituţiilor, care va începe cu cea a Parlamentului European după alegerile prevăzute între 23 şi 26 mai.
Însă succesiunea lui Jean-Claude Juncker, al cărui mandat se încheie la sfârşit de octombrie, va fi în centrul atenţiei.
Summitul de la Sibiu. Alegerea noului şef al executivului comunitar se va face printr-un vot al Parlamentului European, care ţine cu orice preţ ca el să fie din nou ales dintre capii de listă desemnaţi de diferitele familii politice pentru alegerile europene.
Aşa s-a întâmplat în 2014 cu Juncker, care a fost capul de listă („Spitzenkandidat”, conform termenului german deseori folosit) ai conservatorilor din PPE ajunşi pe primul loc la alegerile europene.
Pregătiri pentru summitul de la Sibiu
Summitul de la Sibiu. Televiziunile din toată Europa şi-au instalat echipamentele şi se pregătesc să relateze evenimentul. În Piaţa Mare, covorul roşu pe care vor păşi liderii Europei a fost montat deja. Summitul de la Sibiu. Măsurile de siguranţă sunt severe. În oraş au fost instalate câteva sute de camere de supraveghere, iar capacele de canal au fost sigilate. Forţele de ordine patrulează permanent pe străzi.
Pentru pregătirea summit-ului, Primăria din Sibiu a alocat 20 de milioane de de lei.
Summitul de la Sibiu. Astfel, traficul auto este restricţionat, de miercuri seară până joi, la ora 20.00, pe următoarele străzi, cu excepţia riveranilor: str. A. Xenopol, str. Mitropoliei, str. Centumvirilor, str. Al. Odobescu, str. Ocnei, str. A. Iancu, str. Gen. Magheru (tronsonul Filarmonicii - Constituţiei), str. Felinarului, Pasajul Şcolii, str. Manejului, str. Filarmonicii, str. Tribunei, str. Azilului. Pe alte străzi - str. Gheorghe Lazăr, str. Arhivelor, str. Gen. Magheru (tronsonul dintre Filarmonicii şi Piaţa Mare) - circulaţia auto este închisă, în aceeaşi perioadă, inclusiv pentru riverani.
Piaţa Unirii, pe tronsonul dintre strada Andrei Şaguna şi str. N. Bălcescu, este închisă traficului auto până joi, la ora 20.00.
Summitul de la Sibiu. Şi traficul pietonal este restricţionat, între orele 6.00 şi 22.00, în unele zone din centrul oraşului, pentru buna desfăşurare a summit-ului. Astfel, accesul pietonal pe următoarele străzi şi în următoarele pieţe este posibil doar pentru riverani: Cetăţii, între intersecţia str. Cetăţii - Nicolae Bălcescu şi ieşirea din parcarea “Cazarma 90”, A.D. Xenopol, Mitropoliei, Centumvirilor, Al. Odobescu, Ocnei, Tribunei, Gh. Lazăr, între str. Timotei Popovici şi Ghe. Magheru.
De asemenea, este restricionat traficul în pieţele centrale unde se află sediul Primăriei Sibiu, clădire care găzduieşte întâlnirea şefilor de state şi de guverne. În Piaţa Mare, pe str. Samuel von Brukenthal şi în Piaţa Mică accesul pietonal este restricţionat până joi, la ora 20.00. Cei care au domiciliul în aceste zone au acces pe baza documentelor de identitate şi a ecusonului nominal de acces.
Summitul de la Sibiu. Pentru securitatea participanţilor la summit, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Poliţia Judeţeană Sibiu au decis că este nevoie de instalarea unui sistem de supraveghere video, proiectul presupunând montarea de camere de supraveghere video în principalele zone publice ale oraşului şi pe cele mai importante artere, precum şi alte echipamente conexe.
Tot ca urmare a summitului, toate unităţile de învăţământ din Sibiu sunt închise în această săptămână.
Sunt anunţate două manifestaţii în zona centrală a oraşului
Summitul de la Sibiu. Cu toate acestea, reprezentanţii Asociaţiei „Evoluţie în Instituţie" au anunţat că vor organiza o „adunare publică", joi, la Sibiu, în Piaţa Mare a oraşului, nefiind de acord cu locaţia propusă de autorităţile locale. Ei au spus că scopul adunării este de a arăta că sprijină "valorile europene, libertatea la adunare paşnică şi cea de liberă exprimare într-o ţară puternic afectată de guvernarea PSD şi de abuzurile permanente ale autorităţilor şi forţelor de ordine subordonate politic".
O altă manifestaţie a fost anunţată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, la ora 11.00, în faţa Primăriei Vechi. „Vom transmite clar şi răspicat liderilor europeni că singura şansă de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană este prin Unirea cu România", au spus reprezentanţii organizaţiei.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis, summit UE, jean-claude juncker, summit sibiu, summitul de la sibiu,
Dată publicare:
09-05-2019 07:43