Zelenski i-a cerut lui Trump rachete Tomahawk în marja Adunării ONU. Solicitarea a fost discutată cu ușile închise

62573337
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-ar fi cerut preşedintelui american Donald Trump să furnizeze Kievului rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune Tomahawk.

Solicitarea a fost făcută în timpul unei reuniuni cu uşile închise în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a relatat vineri publicaţia The Telegraph, potrivit Kyiv Independent. O informaţie similară a fost publicată vineri de Axios.

Încă de la începutul războiului, Ucraina a solicitat în repetate rânduri Washingtonului să-i furnizeze arme cu rază lungă de acţiune, dar Statele Unite au refuzat până în prezent să-i livreze astfel de arme.

Zelenski i-ar fi spus lui Trump că acest sistem avansat de armament ar putea contribui la exercitarea de presiuni asupra preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a negocia un acord de pace, potrivit mai multor surse citate de Telegraph.

Liderul ucrainean a declarat ulterior că Trump s-a arătat deschis faţă de această solicitare, care, dacă ar fi acceptată, ar oferi Ucrainei capacitatea de a lovi ţinte aflate în interiorul Rusiei, inclusiv Moscova.

"Vom lucra la asta", a declarat Zelenski pentru publicaţia Axios după întâlnirea lor, într-un interviu separat înregistrat miercuri, în care admisese că a solicitat arme cu rază lungă de acţiune.

Nu este însă clar dacă Ucraina va obţine aceste arme, notează Kyiv Independent.

Tomahawk, cu o rază de acţiune de până la 2.500 de kilometri şi o încărcătură explozivă de 450 de kilograme, ar depăşi semnificativ capacităţile oricărui sistem cu rază lungă de acţiune pe care Ucraina l-a primit de la aliaţii occidentali.

Biden a respins anterior o solicitare similară

Fostul preşedinte american Joe Biden respinsese o cerere similară din partea lui Zelenski, considerând-o prea riscantă, având în vedere potenţialul rachetei de a evita apărarea antiaeriană rusă şi de a escalada conflictul.

Serhii Kuzan, preşedintele Centrului ucrainean pentru securitate şi cooperare, a declarat că solicitarea Kievului se înscrie în evoluţia continuă a arsenalului său.

"Dacă Rusia dispune de rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune, atunci Ucraina trebuie să aibă capacităţi similare pentru a lovi ţinte la aceeaşi distanţă", a afirmat Kuzan.

Cererea vine pe fondul semnelor unei schimbări în abordarea lui Trump faţă de război. După întâlnirea cu Zelenski din 23 septembrie, la New York, Trump a scris pe Truth Social că "Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, este în măsură să lupte şi să recâştige întreaga Ucraină în forma sa iniţială".

Declaraţia a marcat o schimbare radicală faţă de comentariile anterioare ale lui Trump, inclusiv o remarcă din aprilie potrivit căreia "Crimeea va rămâne parte a Rusiei" şi o propunere de pace din august care includea concesii teritoriale către Moscova. Peninsula este ocupată ilegal de Rusia din 2014.

De atunci, Trump a supervizat un nou program finanţat de NATO pentru furnizarea de arme americane Ucrainei, pachetele iniţiale de ajutor incluzând sisteme de apărare antiaeriană Patriot şi sisteme de rachete HIMARS. De asemenea, el le-a spus liderilor europeni că Washingtonul va continua să furnizeze arme aliaţilor NATO pentru a le livra Kievului.

Administraţia Trump a aprobat primul pachet de ajutor militar pentru Ucraina, finanţat de aliaţii NATO în cadrul unui nou acord financiar încheiat pe 16 septembrie. Câteva zile mai târziu, la Kiev a sosit prima livrare de echipament militar în cadrul programului Prioritized Ukraine Requirements List (PURL), conform media citate. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62578133
Femeie de 22 de ani, condamnată la închisoare pentru abuz „sadic” asupra a 21 de bebeluși în creșe

O îngrijitoare de creșă, în vârstă de 22 de ani, a fost condamnată la opt ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată de abuzul „sadic” asupra a 21 de bebeluși, inclusiv prin ciupirea și împingerea copiilor, dar și prin lovire, scrie The Guardian. 

62573614
Reuters: Vor trece cel puţin șapte ani până când România va avea un sistem de apărare aeriană pe mai multe niveluri

România vrea să colaboreze cu Ucraina pentru a produce drone prin noul fond european de apărare, însă va dura cel puțin 7 ani până când țara va avea un sistem complet de apărare aeriană pe mai multe niveluri, a spus o sursă guvernamentală pentru Reuters.

62438304
Aleksandr Lukaşenko: „Dacă Kievul nu acceptă dialogul cu Rusia, lucrurile vor fi şi mai grave. Ei vor pierde Ucraina”

Aleksandr Lukaşenko l-a îndemnat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să negocieze cu Rusia dacă nu vrea să piardă întreaga Ucraină, întrucât cu cât trece mai mult timp, cu atât îi va fi mai greu să oprească avansul armatei ruse, relatează EFE.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.