Mesajul Kremlinului după schimbarea de ton a lui Donald Trump. „Rusia rămâne deschisă negocierilor de pace"

62542450
Getty

Kremlinul a transmis joi că pornește de la ideea că Donald Trump își păstrează angajamentul față de o soluție negociată a conflictului din Ucraina, chiar dacă, după o întâlnire cu Volodimir Zelenski, și-a exprimat sprijinul pentru Kiev.

După ce până de curând afirma că Ucraina trebuie să facă pace cu Rusia întrucât nu are capacitatea militară de a recupera teritoriile pierdute, într-un mesaj pe care l-a scris marţi pe Truth Social după întâlnirea avută cu Zelenski în marja Adunării Generale a ONU la New York, Trump a estimat că, dimpotrivă, Ucraina poate recuceri toate teritoriile sale ocupate de Rusia, şi chiar să meargă dincolo de acestea, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Mai mult, Trump a îndemnat Ucraina să acţioneze în acest sens acum, pentru a profita de dificultăţile economice ale Rusiei, dar să facă acest lucru "cu sprijinul Uniunii Europene", dând de înţeles din nou că Washingtonul nu mai doreşte să contribuie financiar la ajutorul pentru Ucraina şi că susţinătorii europeni ai Kievului trebuie să plătească mai mult pentru acest ajutor financiar şi militar, inclusiv cumpărând arme americane.

Vance: Trump își pierde răbdarea cu Rusia

Vicepreşedintele american J.D Vance a declarat a doua zi presei că Trump "îşi pierde răbdarea" cu Rusia, întrucât aceasta nu face suficiente eforturi pentru a pune capăt războiului.

"Dacă ruşii refuză să negocieze cu bună credinţă, cred că va fi foarte, foarte rău pentru ţara lor. Este ceea ce preşedintele (Trump) a transmis clar. Nu este o schimbare de poziţie. Este o recunoaştere a realităţii de pe teren", a spus Vance.

Întrebat la conferinţa sa de presă zilnică dacă Moscova vede în declaraţiile lui Trump şi Vance o contrazicere a dorinţei Washingtonului de a ajuta la încheierea războiului, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a răspuns: "Nu. De fapt, noi vedem o retorică diferită la Washington. Deocamdată, noi plecăm de la premisa că Washingtonul îşi menţine voinţa politică, la fel şi preşedintele Trump, de a continua eforturile către o soluţionare paşnică în Ucraina".

"Noi susţinem aceste eforturi şi Rusia rămâne deschisă negocierilor de pace", a adăugat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Unii comentatori ruşi interpretează ultimele afirmaţii ale lui Trump ca o distanţare a acestuia de eforturile de pace, în timp ce Kremlinul crede că preşedintele american s-ar putea să fi fost influenţat de întâlnirea cu Zelenski.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit miercuri la New York cu secretarul de stat american Marco Rubio, care i-a cerut ca Rusia să întreprindă "măsuri semnificative" pentru a ajunge la pace în Ucraina. De partea sa, ministrul rus a criticat "planurile promovate de Kiev şi de unele capitale europene pentru a prelungi conflictul".

Summitul Trump-Putin din Alaska, fără rezultate

Summitul preşedinţilor Trump şi Putin desfăşurat în Alaska pe 15 august nu a condus la rezultate pentru o perspectivă de încetare a războiului ruso-ucrainean, întrucât Rusia este preocupată în primul rând de chestiunile teritoriale, în timp ce Kievul şi aliaţii săi europeni sunt preocupaţi de garanţiile de securitate pentru Ucraina.

Putin ar fi propus ca Ucraina să se retragă complet din regiunea Donbas (formată din provinciile Doneţk şi Lugansk) şi în schimb Rusia să îngheţe restul liniei frontului, dar Zelenski respinge orice cedare de teritorii către Rusia.

La rândul ei, Rusia respinge orice desfăşurare de trupe din ţările NATO ca garanţie de securitate pentru Ucraina, desfăşurare asupra căreia insistă susţinătorii europeni ai Ucrainei, care în plus o asigură pe aceasta în continuare de tot sprijinul dacă va continua războiul.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62576551
Volodimir Zelenski a anunțat când va fi „pregătit” să plece din funcție. Președintele ucrainean va organiza alegeri

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă, în emisiunea „The Axios Show”, într-o înregistrare video publicată joi, că este „pregătit” să plece din funcţie după încheierea războiului cu Rusia.

62577664
Zelenski amenință liderii Rusiei: „Puneți capăt războiului sau căutați-vă adăposturi antiaeriene”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că oficialii ruși ar trebui să „găsească adăposturi antiaeriene” dacă decid să continue războiul împotriva țării sale.

62577068
Alegerile parlamentare din Republica Moldova 2025: tot ce trebuie să știi despre scrutin, partide și mizele politice

Alegerile parlamentare din Republica Moldova 2025 sunt programate să aibă loc pe 28 septembrie. Totul despre mizele scrutinului, partidele politice, candidații și importanța scrutinului de peste Prut.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).