VIDEO VIRAL. Act sexual într-o mașină oficială a ONU. Reacția reprezentanților instituției

62133695
Twitter

Un clip de 18 secunde cu două persoane care întrețin acte sexuale într-o mașină a ONU, în Israel, i-au scandalizat pe reprezentanții instituției, scrie BBC.

Filmarea arată o femeie cu o rochie roșie care stă deasupra unui bărbat, pe bancheta din spate a unui autoturism 4x4 alb cu marcaje ONU.

Pe locurile din față ale vehiculului se află în tot acest timp alte două persoane, iar mașina se pune în mișcare după aproximativ 10 secunde.

Vezi video AICI.

Imaginile, care au fost distribuite pe scară largă pe rețelele de socializare, au fost filmate pe o stradă principală, de pe malul mării din Tel Aviv.

Reprezentanții Organizației Națiunilor Unite spun că sunt „șocați și profund tulburați” de această filmare, precizând că investighează incidentul și sunt aproape să identifice persoanele care apar în imagini.

Persoanele implicate sunt cel mai probabil membri ai personalului unei organizații de menținere a păcii din Israel, a mai transmis ONU.

Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, António Guterres, a calificat comportamentul văzut în videoclipul de 18 secunde drept „scârbos”.

ONU are politici stricte de combatere a abaterilor de natură sexuală din partea membrilor personalului său.

Personalul care încalcă regulile de conduită poate fi repatriata sau interzis de la operațiunile ONU de menținere a păcii, dar este responsabilitatea națiunii lor de origine să ia măsuri disciplinare sau legale suplimentare, scrie BBC.

Organizația Națiunilor Unite a fost implicată în mai multe scandaluri sexuale de-alungul timpului. Acuzațiile la adreza personalului ONU au fost frecvente în ultimii ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62133693
Un român a fost prins cu un dric fals în Franța. Detaliul observat de vameși a dus la o descoperire uriașă

Vameşii francezi au confiscat 65 de kilograme de canabis ascunse în sicrie transportate cu un dric fals, transmite AFP. Captura a avut loc miercuri, într-o zonă de parcare de pe o autostradă din estul Franţei, la Miserey-Salines, în apropiere de Besancon.

62129243
Trecutul misterios al suspectului din cazul Madeleine McCann. Ce spune o angajată a lui

Procurorii germani au noi indicii în cazul bărbatului considerat principalul suspect în dosarul fetiţei de 3 ani care a dispărut în 2007 din casa de vacanţă a părinţilor, în Portugalia.

62133665
Situație alarmantă în zeci de țări. Sunt raportate tot mai multe cazuri noi de Covid-19 în fiecare zi

În lume, numărul total de cazuri confirmate de Covid 19 se apropie de 10 milioane. Alarmant este că, în 30 de țări, sunt raportate tot mai multe cazuri noi, în fiecare zi.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.