Scandal la Vatican, după acuzații de spălare de bani și spionaj intern

62566360

Papa Leon încearcă să refacă imaginea Bisericii Catolice, chiar în timp ce Vaticanul este acuzat că ar fi folosit metode ilegale de spălare a banilor prin manipularea transferurilor bancare.  

Fostul responsabil financiar de top al statului papal – care a fost forțat să demisioneze în 2017 – susține că agenția de salarizare a Vaticanului a avut capacitatea de a modifica numele și numerele de cont de pe tranzacții după ce acestea au fost efectuate, mascând astfel identitatea expeditorilor și a destinatarilor, potrivit politico.eu

Implicațiile ar fi uriașe, deoarece ar fi făcut posibil ca oficialii Vaticanului să transfere fonduri către clienți privați fără a dezvălui identitatea acestora, posibil permițând spălarea nelimitată a banilor și încălcând cele mai elementare reguli antifraudă.

Acuzațiile apar într-un moment delicat pentru noul Papă, Leon al XIV-lea, care încearcă să refacă reputația Bisericii Catolice după decenii de scandaluri financiare și în contextul unui deficit bugetar iminent.

Vaticanul neagă toate acuzațiile, iar persoane familiarizate cu SWIFT – organizația care facilitează transferurile bancare internaționale – afirmă că ceea ce i se impută Vaticanului este, din punct de vedere tehnic, imposibil.

Totuși, acuzațiile sunt luate în serios din cauza credibilității celor care le formulează și din cauza istoricului de abateri al Vaticanului.

Acuzații de spionaj

Ceea ce face ca situația să fie și mai interesantă este modul în care aceste acuzații se leagă de politica internă a Vaticanului.

Ele provin de la Libero Milone, fost auditor la Deloitte, una dintre cele mai mari firme de contabilitate, care a fost numit de Papa Francisc în 2015 pentru a repara finanțele Vaticanului după ani de scandaluri și neglijență.

Doi ani mai târziu, el a fost forțat să demisioneze, fiind acuzat de oficiali de rang înalt că ar fi spion.

El susține că a fost îndepărtat pentru că descoperise nereguli financiare legate de fostul șef al poliției Vaticanului și cardinalul Giovanni Angelo Becciu, care a fost condamnat pentru delapidare în 2023 după ce a folosit în mod abuziv fonduri ale Vaticanului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Cum găsești locurile cu internet gratuit în UE. Sunt 90.000 de locații publice, inclusiv în România

O informație utilă pentru cei aflați în vacanță: au acces la internet de mare viteză, gratuit, în peste 90.000 de locuri din Uniunea Europeană.

Zelenski ar putea participa la întâlnirea cu Putin, din Alaska. Anunțul Casei Albe, după insistențele UE

Miniștrii de Externe din Uniunea Europeană se întâlnesc luni pentru a discuta despre viitorul summit dintre Vladimir Putin și Donald Trump.

Doi morți într-un atac cu drone în Rusia. Moscova și alte regiuni au fost ținta loviturilor aeriene

Două persoane au murit în regiunea Tula în urma unui atac ucrainean cu drone care a vizat şi Moscova şi alte regiuni ale Rusiei, au declarat oficiali regionali ruşi şi Ministerul Apărării.

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.