Ungaria a semnat cel mai mare contract de achiziție GNL din istoria sa. Nu e Rusia: ”Suntem dependenți de vecinii noștri”

62579945
Shutterstock

Ungaria a anunțat semnarea celui mai mare contract de achiziție gaz natural lichefiat (GNL) din istoria sa cu francezii de ENGIE. Acordul valabil 10 ani a fost încheiat prin MVM, firma de stat maghiară căreia i s-a refuzat preluarea E.ON România.

Ungaria a semnat cu gigantul francez ENGIE un contract pe cel mai lung termen din istoria sa pentru achiziţia de gaz natural lichefiat (GNL), acord care va reprezenta în viitor un pilon important al securităţii energetice a ţării, a anunţat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, scrie Hirado.

Szijjarto a declarat, după semnarea contractului de vânzare-cumpărare dintre MVM CEEnergy şi ENGIE Energy Marketing Singapore, că Ungaria va achiziţiona în perioada 2028 – 2038 câte 400 milioane de metri cubi de GNL anual, adică un total de 4 miliarde de metri cubi, de la compania energetică franceză.

Ministrul a subliniat că acest acord are cel mai lung termen încheiat vreodată de Ungaria pentru achiziţia de gaz natural lichefiat şi că va constitui un pilon important al securităţii aprovizionării energetice în perioada următoare.

În ultimii ani, am putut observa creşteri dramatice, chiar absurde, ale preţurilor pe pieţele energetice. Rute de transport, care au funcţionat în mod fiabil timp de decenii, au devenit victime ale conflictelor politice, iar cel mai grav este că problema aprovizionării cu energie a fost complet politizată şi ideologizată”, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.

”Suntem dependenți de vecinii noștri și chiar de vecinii vecinilor noștri”

Szijjarto a spus că aprovizionarea cu energie este o chestiune pur fizică şi geografică, deoarece resursele energetice pot fi cumpărate doar de acolo de unde există conducte, întrucât Ungaria nu are ieşire la mare.

Suntem dependenţi de vecinii noştri şi chiar de vecinii vecinilor noştri atunci când este vorba de aprovizionarea sigură a ţării cu energie. În ultimii ani am făcut tot ce era posibil. Am realizat investiţii de sute de milioane de euro în Ungaria, în urma cărora reţeaua noastră de transport al gazelor naturale este interconectată cu şase dintre cele şapte ţări vecine şi, în limitele raţionalului, am făcut totul pentru diversificare”, a declarat Peter Szijjarto.

Acesta a menţionat că, în viziunea Guvernului ungar, diversificarea înseamnă posibilitatea achiziţionării resurselor energetice din cât mai multe surse şi prin cât mai multe rute, şi nu înlocuirea conexiunilor existente şi funcţionale.

Pentru noi, diversificare nu înseamnă că dacă se deschide o rută de transport, închidem o alta. Aceasta nu este diversificare, ci cu totul altceva”, a precizat ministrul.

Contractul ENGIE, încheiat de firma maghiară care voia să preia E.ON România 

Contractul cu ENGIE a fost încheiat prin MVM, compania maghiară de stat care a încercat să preia filiala E.ON din România.

Autoritățile de la București au respins însă tranzacția, întrucât MVM este legată direct de Kremlin, iar prin preluarea E.ON din România, ungurii ar fi comercializat în țara noastră gazele rusești.

România ar fi putut ajunge astfel să contribuie, alături de Ungaria și Slovacia, la finanțarea Rusiei. Secretarul de Energie din SUA, Chris Wright, a lansat un apel luna trecută către Ungaria și Slovacia pentru a renunța la achizițiile de gaz și energie nucleară din Rusia, tocmai pentru "a strangula capacitatea Moscovei de a finanța războiul criminal" – relatează Politico.

Rusia furnizează anual circa 4,5 miliarde de metri cubi de gaze Ungariei, Gazprom suplimentând însă constant această cantitate. În paralel, Ungaria a anunțat că a semnat precontracte pentru achiziția de gaze românești din Marea Neagră.

Uriașul zăcământ din perimetrul Neptun Deep, care va transforma țara noastră în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, urmează să fie comercializat începând, cel mai probabil, cu anul 2027. 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Cehii sunt chemaţi la urne pentru alegeri legislative care ar putea aduce la putere un nou guvern anti-UE

Alegătorii din Republica Cehă se vor prezenta la urne vineri şi sâmbătă, în ceea ce protagoniştii şi analiştii descriu drept un scrutin parlamentar crucial, care ar putea duce la ciocniri cu UE pe teme de la migraţie la politica climatică.

Statuia cu Trump și Epstein ținându-se de mână, reinstalată pe National Mall din Washington D.C

O statuie care îl înfățișează pe președintele Donald Trump ținându-se de mână cu Jeffrey Epstein a fost reinstalată joi după-amiază, la mai bine de o săptămână după ce fusese îndepărtată de pe National Mall din Washington, D.C.

Directorul unui muzeu din SUA, obligat să demisioneze după ce a refuzat să-i dea lui Trump o sabie pentru Regele Charles

Directorul unui prestigios muzeu din SUA a fost obligat de Donald Trump să demisioneze după ce a refuzat să-i ofere președintelui american o sabie pe care acesta să i-o dăruiască Regelui Charles.

 

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.