Un tribunal din Texas a blocat ordinul lui Biden de a suspenda deportările imigranților pentru 100 de zile

62164162
AFP

Un tribunal federal american din Texas a blocat marţi decizia administraţiei preşedintelui democrat Joe Biden de a suspenda timp de 100 de zile deportările de imigranţi aflaţi în situaţie ilegală, informează France Presse.

 

 

Sesizat în regim de urgenţă de autorităţile republicane din Texas, judecătorul Drew Tipton a decis să suspende temporar această măsură până la examinarea pe fond a dosarului. 'Texasul a demonstrat că avea o şansă de succes', a justificat magistratul.
În conformitate cu una dintre promisiunile sale de campanie, Joe Biden a semnat, chiar din prima sa zi la Casa Albă, un moratoriu privitor la expulzarea imigranţilor fără forme legale sosiţi în SUA înainte de 1 noiembrie 2020.

Secretarul Justiţiei al statului Texas, Ken Paxton, a sesizat imediat tribunalele, iar ulterior a salutat decizia de marţi 'care acordă prioritate respectării legii şi securităţii cetăţenilor'.

În schimb, puternica organizaţie ACLU de apărare a drepturilor civice l-a acuzat că 'vrea să împiedice administraţia Biden să întoarcă pagina politicilor dezastruoase în domeniul imigraţiei', duse, potrivit ei, de predecesorul Donald Trump.

Această bătălie judiciară, aflată abia la început, prefigurează probabil lupte dure în jurul problemelor imigraţiei.

Joe Biden a început încă de la 20 ianuarie anularea celor mai controversate măsuri adoptate de Trump, inclusiv proiectul zidului la frontiera cu Mexic.

Totodată, preşedintele a trimis în Congres un proiect de lege care ar putea duce la regularizarea situaţiei a milioane de persoane fără documente legale, un veritabil motiv de furie pentru mulţi dintre opozanţii săi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62171187
Alertă în Europa, din cauza noilor tulpini de COVID. Harta restricțiilor impuse în fiecare țară

Numărul infectorilor cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) continuă să crească dramatic la nivel european, statele de pe continent fiind în alertă din cauza noilor tulpini ale virusului ce pun și mai mare presiune asupra sistemelor medicale.

62171163
Femeie condamnată la un an de închisoare în China pentru că și-a ascuns simptomele de Covid-19

Un tribunal chinez a condamnat la un an de închisoare o femeie care şi-a ascuns simptomele coronavirusului înainte de a se îmbarca la bordul unui avion, a informat miercuri presa de stat.

62171186
Viața în țara cu cel mai strict lockdown. "Nu putem ieși din case nici ziua"

Libanul a introdus unele dintre cele mai severe restricții din lume, pe fondul creșterii numărului de infectări cu coronavirus. În această țară, doar lucrătorii esențiali au voie să iasă din case.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.