Un român care livra colete în Marea Britanie a fost ucis de hoții care voiau să-i fure duba. A fost târât sute de metri

62477368

Un român de 42 de ani stabilit în Marea Britanie, care livra colete pentru Amazon, a fost ucis marți seară, în Anglia, de hoții care i-au furat duba.

Claudiu-Carol Kondor, din Sheffield, a murit în timp ce încerca să oprească un hoț care îi furase duba când livra colete, scrie BBC.

În timpul confruntării, hoțul a demarat în trombă, cu românul agățat de portiera automobilului. Acesta a fost târât pe o distanță de peste 800 de metri, timp în care vehiculul a lovit și două mașini parcate.

În cele din urmă, după ce duba condusă de hoț a lovit mai multe mașini parcate, românul s-a prăbușit pe asfalt, inconștient.

Un trecător l-a observat și a anunțat serviciile de urgență. Echipajul medical sosit la fața locului a l-a resuscitat, însă în zadar. Bărbatul a fost declarat decedat în cele din urmă.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat miercuri seară, fiind suspectat de uciderea românului.

Un alt individ, un tânăr de 24 de ani, a fost arestat joi, în timp ce o femeie a fost reținută, fiind acuzată că a fost complice.

Managerul companiei unde românul era angajat este șocat de cele întâmplate și a transmis că „pierderea inimaginabilă” a lăsat pe toată lumea „devastată”.

”Claudiu a fost un membru dedicat și prețuit al familiei SP Transport Group. El a fost mai mult de un coleg, a fost un prieten. Modul dedicat în care își îndeplinea sarcinile de muncă, camaraderia de care a dat dovadă, nu vor fi niciodată uitate!”, a declarat Mike Neill, manager operațional la compania la care lucra românul.

De asemenea, compania a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini financiar familia românului ucis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62476490
Ambasadorul Rusiei în SUA afirmă că Putin are un plan de acţiune la ofensiva ucraineană din Kursk. „A luat o decizie”

Preşedintele Vladimir Putin a formulat un răspuns la incursiunea ucraineană în desfăşurare din regiunea rusă Kursk, a declarat ambasadorul Moscovei în SUA, Anatoli Antonov, relatează Reuters.

62477357
Un vulcan din Islanda a erupt pentru a șasea oară în doar câteva luni. Autoritățile au închis mai multe drumuri

Un vulcan din sud-vestul Islandei a erupt joi seară pentru a șasea oară din decembrie încoace. Mai multe cutremure au precedat erupția, care a început puțin după ora 9 seara.

62477350
Mai multe tornade precum cea care a scufundat superyacht-ul din Sicilia, filmate în Florida

Imagini spectaculoase au fost filmate joi în largul orașului Palm Beach, din statul american Florida.  

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.