Un indian regretă că a câștigat milioane de dolari la loto din cauza celor care îi cer acum bani. ”Nu mai pot ieși din casă”

62290709
Shutterstock

Un indian care a câştigat la loterie a declarat că a fost atât de copleşit de numărul solicitărilor privind un ajutor financiar, încât a ajuns să regrete că a câştigat marele premiu al acelei extrageri, informează luni BBC.

 

Anoop, un şofer din Kerala, un stat situat în sudul Indiei, a câştigat 250 de milioane de rupii (3,06 milioane de dolari americani) la o extragere organizată de Loteria de stat la începutul lunii septembrie.

Dar, după numai o săptămână, el a publicat pe internet un mesaj video prin care le-a cerut persoanelor necunoscute să nu îl mai deranjeze cu cereri de ajutor financiar.

"Mi-aş dori să nu fi câştigat. Poate că al treilea premiu ca valoare ar fi fost mai bun", a spus el.

În acelaşi mesaj video, Anoop a mai spus că se gândeşte să se mute în altă locuinţă pentru a scăpa de atenţia copleşitoare a publicului.

”Nu pot ieși din casă. Copilul meu este bolnav și nu pot să-l duc la doctor”

El a apărut pe primele pagini ale mai multor ziare naţionale indiene după ce a câştigat acel jackpot - cel mai mare oferit vreodată de Loteria de stat din Kerala.

Şoferul indian a cumpărat biletul de loterie pe 17 septembrie - cu o zi înainte să zboare cu avionul spre Malaezia pentru un loc de muncă - după ce a spart puşculiţa fiului său.

După relatările din presă despre câştigul obţinut de el, familia sa a beneficiat de o importantă atenţie mediatică.

"Am fost foarte bucuros când am câştigat. Erau mulţi oameni şi camere video în faţa casei noastre şi eram cu toţii foarte bucuroşi", a dezvăluit el în acelaşi mesaj video.

Însă situaţia a scăpat foarte repede de sub control, a adăugat el: "Acum nu pot să mai ies din casă, nu pot să ies nicăieri. Copilul meu este bolnav şi nu pot să-l duc la doctor".

Statul îl va învăța cum să-și cheltuiască banii

Anoop, care va primi suma de 150 de milioane de rupii după reţinerea taxelor guvernamentale, a mai spus că mulţi oameni au început să se prezinte în faţa casei sale în fiecare dimineaţă.

"Tot ce pot să le spun tuturor este că nu am primit încă niciun ban. Nimeni nu pare să înţeleagă problema mea, ori de câte ori le-aş spune acest lucru", a adăugat el.

Şoferul indian a adăugat că el şi familia lui s-au mutat în casa unor rude pentru a scăpa de această atenţie nedorită.

Guvernul statului Kerala a anunţat că îi va oferi lui Anoop un program zilnic de pregătire în domeniul managementului financiar pentru a îl ajuta să îşi folosească într-o manieră judicioasă banii câştigaţi la loterie.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62266297
Republica Moldova urmează să plătească un avans către Gazprom pentru livrările de gaz pe luna septembrie

Republica Moldova este pregătită să facă o plată către Gazprom pentru livrările de gaz pentru această lună, a anunţat, luni,vicepremierul moldovean Andrei Spînu.

62290699
Rusia: Un consul japonez a fost reţinut de FSB şi declarat persona non grata

Agenţia de securitate rusă FSB a anunţat, luni, că a reţinut un consul japonez pentru presupuse acţiuni de spionaj şi i-a cerut să părăsească ţară.

62290695
Viktor Orban atacă din nou UE: ”Europenii au devenit mai săraci, în timp ce Rusia nu a căzut în genunchi”

Viktor Orban a criticat din nou Bruxelles-ul, despre ale cărui sancțiuni împotriva Rusiei spune că au făcut Europa să se împuște singură în picior, în timp ce europenii au sărăcit, iar Kremlinul ”nu a căzut în genunchi”.

 

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.