Trump, prima reacție după ce democrații au preluat puterea la Washington. Scuza găsită de președintele republican al SUA

Gettyimages donald j trump discurs
Getty

Democrații au preluat controlul ambelor camere ale Congresului SUA, potrivit proiecțiilor presei americane, în urma alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial.

După ce iniţial a fost clar că preiau controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, democraţii au câştigat locuri de senatori în mai multe bastioane republicane, precum Kansas şi Texas, şi vor putea limita considerabil puterile preşedintelui american până la sfârşitul mandatului său.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a încercat să se distanţeze de previzibila înfrângere a republicanilor la alegerile intermediare de la jumătatea mandatului, argumentând că numele lui nu a apărut înscris pe buletinul de vot, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

"Nu am fost pe buletinul de vot şi dacă aş fi fost, am fi câştigat LA SCOR!", a scris Trump pe platforma sa Truth Social marţi seara.

În timpul campaniei, Trump i-a îndemnat în mod repetat pe alegători să-şi imagineze că el însuşi candida la alegeri. În ciuda cotelor sale scăzute de aprobare, el a sperat că implicarea sa va avea un efect pozitiv asupra rezultatelor alegerilor.

Trump a mai declarat că este dispus să accepte rezultatele alegerilor şi să colaboreze cu democraţii. "Vom colabora cu democraţii şi, ştiţi, aşteptăm cu interes să lucrăm împreună cu ei. Probabil vom găsi o soluţie", a declarat el pentru New York Times.

Estimările posturilor de televiziune americane indică faptul că republicanii sunt pe cale să piardă majoritatea în Camera Reprezentanţilor. De asemenea, partidul a pierdut mai multe locuri în Senat în favoarea democraţilor şi ar putea pierde controlul şi asupra acestei camere.

Trump s-a implicat pe deplin în campanie, organizând aproximativ douăzeci de mitinguri electorale în ultima lună, având în vedere că alegerile pentru Congres au fost interpretate ca un referendum privind performanţa sa la Casa Albă.

Preşedintele republican, care a refuzat să-şi accepte înfrângerea electorală din 2020, a declarat înainte de actualele alegeri că va accepta rezultatele doar dacă vor fi "curate".

Democrații, victorie răsunătoare în „midterms”

Democraţii au obţinut marţi majoritatea atât în Senat, cât şi în Camera Reprezentanţilor, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare preşedintelui Donald Trump, transmite miercuri Reuters.

Amploarea şi întinderea "valului democrat" au început să devină tot mai clare; partidul a obţinut victorii în state considerate mult timp inaccesibile, inclusiv în bastioane conservatoare precum Carolina de Sud, Texas şi Iowa.

Acest val democrat a scos în evidenţă frustrarea profundă a alegătorilor faţă de modul în care Trump a gestionat economia, precum şi faţă de decizia sa de a declanşa un război împotriva Iranului în luna februarie - o mişcare ce a dus la o creştere bruscă a preţurilor la combustibil. În numeroase sondaje, alegătorii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la costul vieţii şi furia faţă de modul în care Trump a abordat această problemă. 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
Nicki minaj 8
Chucky, implicată în disputa politică dintre creatorul său și Nicki Minaj. Păpușa a devenit simbol republican
Păpuşa Chucky, care a apărut în opt filme de groază începând cu sfârşitul anilor 1980, s-a aflat în centrul unei dispute între creatorul său, Don Mancini, şi cântăreaţa de rap Nicki Minaj, pe fondul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA.
Aeroport praga
Val de alerte cu bombă peste Europa. Patru avioane au aterizat la Praga, alte zboruri au fost deviate pe mai multe aeroporturi
Patru avioane au aterizat joi pe Aeroportul Václav Havel din Praga, după ce au fost primite amenințări potrivit cărora la bordul acestora s-ar afla dispozitive explozive.
Proteste ai
Proteste în 15 țări europene împotriva centrelor de date. Peste 100 de organizații cer oprirea proiectelor din domeniul AI
Proteste în 15 țări europene împotriva centrelor de date. Peste 100 de organizații cer oprirea proiectelor de amploare din domeniul AI.