Toate statele NATO au reacționat la fel când au văzut că Joe Biden vrea să rămână președintele SUA pentru încă un mandat

62462955

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a dat asigurări luni că nu "sesizează niciun semn" de îngrijorare din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Joe Biden, relatează AFP.

"Această întrebare implică faptul că (ţările aliate) ar avea nevoie să fie asigurate cu privire la rolul principal al Statelor Unite şi angajamentul preşedintelui Biden. Nu vedem niciun semn în acest sens", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, în cursul unei conferinţe de presă despre posibilele preocupări din partea membrilor NATO cu privire la starea preşedintelui Biden.

Preşedintele american Joe Biden a promis luni că va rămâne în cursa prezidenţială, spunând că este încrezător că alegătorul mediu îl doreşte în continuare candidat al Partidului Democrat, notează Reuters.

"Nu plec nicăieri", a declarat Biden pentru emisiunea Morning Joe de la postul de televiziune MSNBC. El i-a îndemnat pe toţi cei care doresc ca el să se retragă să candideze împotriva sa atunci când Convenţia Naţională Democrată se va reuni în august.

Interviul a fost un alt exemplu al încercării lui Biden de a-şi reveni după o dezbatere ratată împotriva republicanului Donald Trump pe 27 iunie, care a ridicat întrebări cu privire la capacitatea sa mentală.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62465407
China a trimis trupe în Europa, la granița unui stat NATO. Anunțul făcut de Beijing
China și Belarus au anunțat că organizează exerciții militare comune la doar câțiva kilometri de granița Poloniei - un stat membru al NATO și al Uniunii Europene.
62465396
Uraganul Beryl a lovit Texasul. Vântul a bătut cu peste 130 km/h și cel puțin șapte oameni au murit | GALERIE FOTO
După ce a traversat Caraibele, uraganul Beryl a lovit luni Texasul, cu ploi abundente provocând cel puţin un mort în sudul Statelor Unite, relatează AFP.  
62444293
"Publicul american nu se va îndepărta de mine". Joe Biden nu renunță la cursa pentru Casa Albă. Ce argumente are
Joe Biden s-a dezlănţuit, luni, împotriva celor care îl critică pentru prestaţia sa dezastruoasă de la dezbaterea cu Donald Trump, informează The Guardian.