Tite, fostul selecționer al Braziliei, spitalizat de urgență din cauza unor probleme la inimă. Care este starea acestuia

62477566
Profimedia

Antrenorul echipei Flamengo, Tite, în vârstă de 63 de ani, este în stare bună, după ce a fost internat în spital din cauza unei aritmii cardiace.

Fostul selecţioner, care a condus Brazilia la victoria în Copa America în 2019, i-a succedat argentinianului Jorge Sampaoli pe banca lui Flamengo la sfârşitul anului 2023.

Tite ar urma să fie externat din spital sâmbătă, cu recomandarea de două zile de odihnă, şi ar rata astfel confruntarea de duminică cu Bragantino, lăsându-l pe fiul său şi antrenorul secund Matheus Bachi la conducere.

„Tite a arătat progrese clinice bune datorită tratamentului pe care l-a primit. Aritmia a fost inversată şi ritmul cardiac s-a normalizat”, a precizat vineri clubul într-un comunicat.

Flamengo, locul patru în campionat cu 41 de puncte, se află la cinci puncte în spatele liderului Botafogo.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62477561
Rusia și Ucraina au făcut un schimb de câte 115 prizonieri fiecare. Țara care a intermediat înțelegerea
Rusia şi Ucraina au facut, sâmbătă, schimb de 115 prizonieri fiecare, în cadrul negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, a declarat un oficial din Emirate pentru Reuters. Informația a fost confirmată oficial și de Volodimir Zelenski pe X.
62477558
România și restul statelor membre ignoră marea cerință a Ursulei von der Leyen. Șefa UE, lăsată aproape fără putere
Ursula von der Leyen, prima femeie preşedinte al Comisiei Europene, este nevoită să privească cum guvernele îi ignoră cererea de a nominaliza câte un bărbat şi o femeie pentru a putea forma o echipă echilibrată de 26 de comisari.
62477554
F1: Accident grav într-o sesiune de antrenament din Marele Premiu al Ţărilor de Jos. O mașină a luat foc | Video
Pilotul echipei Williams Logan Sargeant a suferit un accident groaznic în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Olandei. Tânărul de 23 de ani a pierdut controlul după ce a derapat pe iarbă într-un viraj și s-a ciocnit de o barieră.