La rândul său, Teheranul spune că americanii nu au respectat armistițiul prin blocada navală asupra porturilor iraniene. Cu toate acestea, Trump transmite că emisarii săi se vor întoarce la Islamabad luni seară, pentru negocieri. Și amenință, din nou, cu bombardarea centralelor electrice și a podurilor din Iran dacă nu se va ajunge la un acord.
"Iranul a decis să tragă în Strâmtoarea Ormuz - o încălcare totală a armistițiului nostru!" - scrie Trump pe rețeaua lui de comunicare. Și transmite: ”Reprezentanții mei vor merge la Islamabad, Pakistan, vor fi acolo mâine seară, pentru negocieri. Oferim un ACORD foarte corect și rezonabil și sper că îl vor accepta, pentru că, dacă nu, Statele Unite vor distruge fiecare centrală electrică și fiecare pod din Iran" - scrie Trump, avertizând că nu va mai exista "NICIUN DOMN DRĂGUȚ", dacă negocierile eșuează.
Sâmbătă, după ce a semnat un decret pe plan intern, președintele Trump nu a vrut să răspundă la întrebări despre Iran...
”-În privința Iranului, vedete militare iraniene au deschis focul asupra a două vase... Președintele Macron....
-Scoateți-i afară! Mulțumesc”.
Și presa a fost scoasă rapid afară din Biroul Oval.
Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului și principalul negociator: ”Noi deținem controlul asupra Strâmtorii Ormuz. De două, trei zile, Statele Unite au trecut în mod deliberat la asediul (blocada) porturilor iraniene. Ce înseamnă asta? Că oricine poate să treacă pe aici, dar nu și Iranul. Ce decizie prostească și ignorantă! Am spus că, dacă nu ridică blocada, atunci traficul în strâmtoare va fi restricționat”.
Iar datele de la un site de monitorizare a traficului maritim arată că Strâmtoarea Ormuz s-a golit din nou.
”Strâmtoarea Ormuz este în continuare închisă. O vom deschide la ordinul liderului nostru, imamul Khamenei, nu după mesajele de pe rețelele sociale ale vreunui idiot. Dacă vreți să traversați strâmtoarea, trebuie să cereți permisiunea Marinei Gărzilor Iraniene Revoluționare. Toate navele care au legături cu dușmanii noștri vor fi vizate dacă încearcă să treacă prin Strâmtoarea Ormuz”.
Iranul spune că s-au înregistrat progrese în discuțiile cu SUA, dar un acord este ”departe”
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a preluat controlul asupra modului în care răspunde Iranul la conflict, dar și asupra poziției Teheranului la negocierile de pace - potrivit analiștilor de la Institutul pentru Studierea Războiului.
Armata islamică susține că două vapoare comerciale care încercau să traverseze Strâmtoarea Ormuz au fost forțate duminică să se întoarcă din drum. Sâmbătă, două vedete militare rapide iraniene au deschis focul asupra unui petrolier, în timp ce alte nave au raportat că au fost lovite de „proiectile necunoscute”.
Nic Robertson, CNN: ”Un petrolier aflat la aproximativ 30 de kilometri de coasta Omanului - adică destul de aproape de Strâmtoarea Ormuz - a fost atacat. Căpitanul a spus că a încercat să comunice cu vasele iraniene prin radio, dar nu au răspuns și au deschis focul. Echipajul navei este în siguranță”.
”Marina Sepah! Marina Sepah! Aici petrolierul Sanmar Herald! Mi-ați dat permisiunea să plec! Numele meu este al doilea pe lista dumneavoastră! Mi-ați dat permisiunea să plec! Acum trageți asupra mea! Lăsați-mă să mă întorc!”.
Nic Robertson, CNN: ”În aceeași zonă, o navă portcontainer - una dintre acele nave mari care transportă containere metalice - a fost lovită de un proiectil necunoscut. Unele containere au fost avariate”.
Cum poate Iranul să mențină Strâmtoarea Ormuz închisă?
Sean Bell, analist de securitate Sky News: ”Acesta este zona pe care iranienii suțin că au minat-o. Este departe de apele pe care Teheranul le poate controla. Iranienii suțin că au plasat 6.000 de mine acolo. Pericolul minelor împinge traficul spre nord, mult mai aproape de coastele Iranului. Astfel că forțele iraniene pot pune presiune și eventual lovi vasele, cu rachete, drone și ambarcațiuni de patrulare rapide”.
Pe de alta parte, armata americană spune că - de la începutul blocadei asupra porturilor iraniene - a forțat 23 de nave să se întoarcă din apropierea Strâmtorii Ormuz.
”Aici vasul cu indicativ DDG 112. Veți fi escortați către cel mai apropiat port. Urmați ordinul de evacuare!”.
Aceasta este apelul audio de somație pentru o navă comercială, dintr-un elicopter îmbarcat pe un distrugător american.
Între timp, la Islamabad au fost intensificate măsurile de securitate, în așteptarea unei noi runde de negocieri. Președintele Parlamentului de la Teheran, care conduce delegația iraniană, spune că "s-au înregistrat progrese în discuțiile cu Statele Unite”, însă cele două părți sunt "departe" de un acord de pace.