"Bulgaria Progresistă", coaliţie de trei partide condusă de fostul preşedinte Rumen Radev, a fost creditată cu un avans semnificativ în alegerile parlamentare anticipate de duminică, potrivit sondajului la ieşirea de la urne realizat de Alpha Research, cu sediul în Sofia, transmite Reuters.
Rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din Bulgaria pot fi văzute AICI.
Sondajul a arătat că "Bulgaria Progresistă" a obţinut 37,5%, cu mult înaintea partidului GERB condus de fostul prim-ministru Boiko Borisov, care se află pe locul al doilea, cu 16,2%. Prezența la vot la ora 20, ora închiderii urnelor în Bulgaria, era de 43,4%.
Al optulea scrutin în cinci ani
Radev, un fost pilot de vânătoare eurosceptic care se opune sprijinului militar acordat efortului de război al Ucrainei împotriva Moscovei, a demisionat din funcţia de preşedinte în ianuarie pentru a candida la alegeri, convocate după ce protestele de masă au forţat demisia guvernului anterior în decembrie.
A fost al optulea scrutin în cinci ani în ţara cu aproximativ 6,5 milioane de locuitori, unde alegătorii sunt sătui de repetatele alegeri anticipate şi de un grup restrâns de politicieni veterani consideraţi pe scară largă corupţi, scrie Reuters.
Astfel „Bulgaria Progresistă” a lui Rumen Radev va deține majoritatea în viitorul parlament – coaliția va obține 131 de mandate.
Acest lucru reiese din previziunile agenției sociologice „Market LINKS”, bazate pe datele CEC de la ora 19:00 și pe 68% din procesele-verbale. Pe locul al doilea în cea de-a 52-a Adunare Națională se va afla „Schimbare Continuă – Bulgaria Democratică”, cu 41 de locuri. Pe locul al treilea se află GERB, cu 39 de mandate.
Pe locul patru în ceea ce privește numărul de deputați se va afla MRF, cu 16 locuri, iar pe ultimul loc – „Vazrazhdane”, cu 13, notează BTV Novinite.