SUA ar putea refuza un tratat comercial cu Marea Britanie, dacă încalcă Acordul Brexit

62133066
Agerpres

Fostul vicepreşedinte Joe Biden, candidat la preşedinţia SUA, a avertizat Regatul Unit că dacă Brexit-ul va duce la încălcarea acordului de pace din Irlanda de Nord, nu va exista un tratat comercial între Londra şi Washington, conform Reuters.

'Nu putem permite ca Acordul din Vinerea Mare, care a adus pacea în Irlanda de Nord, să devină o victimă a Brexit-ului. Orice acord comercial între SUA şi Regatul Unit trebuie să depindă de respectarea Acordului şi să evite revenirea la o frontieră dură. Punct.', a scris Biden în reţeaua Twitter.

Premierul britanic Boris Johnson a propus un pachet legislativ care ar încălca parţial acordul privind retragerea ţării sale din Uniunea Europeană, în special prevederile referitoare la Irlanda de Nord.

El consideră că UE a adoptat o poziţie de forţă la negocierile comerciale şi încearcă să divizeze Regatul Unit. Johnson consideră că Londra trebuie să aibă posibilitatea de a încălca o parte din tratatul semnat anul acesta, pentru ca Londra să îşi poată onora angajamentele din acordul de pace din 1998, care a încheiat trei decenii de violenţe în Irlanda de Nord.

Prin acordul din Vinerea Mare, unioniştii pro-britanici, majoritar protestanţi, şi naţionaliştii catolici irlandezi au renunţat la confruntări, iar frontiera între Republica Irlanda, membră a UE, şi Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, a devenit practic deschisă.

Uniunea Europeană susţine că orice încălcare a tratatului pentru Brexit poate bloca negocierile comerciale, ceea ce ar complica situaţia frontierei respective.

Biden a redistribuit pe Twitter o scrisoare prin care congresmanul Eliot Engel, preşedintele comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, îi cerea lui Johnson să respecte acordul de pace din 1998.

Engel l-a îndemnat pe premierul britanic 'să renunţe la orice eforturi îndoielnice şi incorecte de a încălca protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de Retragere' a Regatului Unit din UE şi 'să se asigure că negocierile pentru Brexit nu subminează deceniile de progres pentru instaurarea păcii în Irlanda de Nord şi opţiunile de viitor pentru relaţiile bilaterale'.

El a susţinut că Congresul nu va sprijini un acord de liber schimb cu Londra, dacă britanicii nu îşi respectă angajamentele.

Scrisoarea a fost semnată şi de congresmenii Richard Neal, William Keating şi Peter King.

Johnson insistă însă să îşi pună în aplicare planul. Guvernul său a convenit miercuri să lase parlamentului decizia privind utilizarea atribuţiilor post-Brexit, în cadrul proiectului de lege privind piaţa internă. Prin această poziţie, executivul a evitat o rebeliune în interiorul Partidului Conservator, aflat la putere din 2010.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62145105
Ţările bogate au rezervat jumătate din viitoarele doze de vaccinuri împotriva COVID-19

Un grup de ţări bogate reprezentând 13% din populaţia lumii a pre-achiziţionat jumătate din viitoarele doze de vaccinuri împotriva COVID-19, potrivit unui raport publicat miercuri de ONG-ul Oxfam, relatează AFP.

62147067
Unde ar fi fost otrăvit de fapt Aleksei Navalnîi. Anunțul, făcut de echipa sa

Urme de agent neurotoxic folosit pentru a-l otrăvi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi au fost detectate într-o sticlă de apă goală din camera lui de hotel, din oraşul siberian Tomsk.

62145825
Un angajat al Casei Albe, infectat cu noul coronavirus. Reacția lui Trump

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că un angajat al Casei Albe a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, dar că acesta nu s-a aflat niciodată ”în apropierea” sa, relatează Reuters.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Vlcsnap 2026 10 15 11h31m06s737
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute. FOTO&VIDEO

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.