Strănepoata lui George Floyd, împușcată chiar de Anul Nou. Copila de patru ani a fost rănită într-un atac asupra locuinței

62185917
Getty

Strănepoata lui George Floyd a fost împușcată în timpul unui atac armat asupra locuinței familiei. Fata în vârstă de patru ani se afla în pat, și a fost nimerită de un glonț. Copila a fost operată de urgență.

Poliția a stabilit că persoane necunoscute au deschis focul asupra casei din Texas în care locuiește familia lui George Floyd, dar deocamdată nu se știe nici măcar câte persoane au participat la atacul produs chiar de Anul Nou, sâmbătă.

Arianna, în vârstă de patru ani, a fost nimerită de glonț chiar în timp ce dormea. Medicii au băgat-o imediat în operație și se așteaptă să se recupereze rapid. Proiectilul i-a atins un plămân, relatează ABCnews, preluat de cotidianul The Sun. Patru adulți și doi copii se aflau în interiorul locuinței din Houston, la momentul când au avut loc împușcăturile.

Arianna dormea în patul ei când a fost nimerită, a povestit, printre lacrimi, tatăl fetei. „S-a ridicat și a zis, tati, am fost împușcată”. Copila speră să își poată îndeplini visul de fi dansatoare sau majoretă, a mai spus tatăl acesteia.

Fetița participase la mai multe proteste la sfârșitul anului trecut, în onoarea unchiului său, ucis de polițiști. Oamenii legii cred că atacul nu a fost întâmplător și locuința familiei a fost vizată.

Fostul ofiţer de poliţie Derek Chauvin a fost condamnat vineri la Minneapolis (Minnesota, SUA) la 22 de ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea afro-americanului George Floyd în mai 2020.

Moartea violentă a lui Floyd, pe 25 mai 2020, în timpul unei operaţiuni a poliţiei din Minneapolis, a stârnit un val de proteste şi revolte rasiale în SUA, nemaiîntâlnit de la asasinarea lui Martin Luther King, la sfârşitul anilor 1960.

Înregistrările video ale operaţiunii poliţiei, realizate de martori, au arătat modul în care Chauvin şi încă trei poliţişti l-au ținut pe George Floyd, care nu era înarmat, la pământ.

Chauvin şi-a apăsat genunchiul pe gâtul lui Floyd timp de nouă minute, în timp ce acesta spunea „Nu pot să respir”. Floyd şi-a pierdut cunoştinţa şi a murit.

Ofiţerii îl arestaseră sub suspiciunea că a plătit un pachet de ţigări cu o bancnotă falsă de 20 de dolari.

Avocatul acuzatului, Eric Nelson, a insistat că acesta nu a făcut decât să urmeze procedurile standard ale poliţiei şi că moartea lui George Floyd s-a datorat unor probleme de sănătate combinate cu consumul de droguri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Stare de urgență în Kazahstan. Protestatarii au pătruns în clădirea guvernului

Un grup de manifestanţi a pătruns miercuri în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, scena unor proteste fără precedent provocate de o majorare a preţului la gaz, informează AFP.

Strategia lansată de Macron pentru a-i „enerva” pe cei nevaccinați anti-COVID: Vom continua să facem asta, până la final

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a stârnit furie în Hexagon, în timp ce parlamentul dezbate cerințe mai stricte pentru aprobarea certificatului de sănătate obligatoriu.

Americanii vaccinați complet cu Pfizer vor putea primi rapelul după cinci luni, în loc de şase

Persoanele care au primit o schemă completă de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/BioNTech vor putea primi rapelul la cinci luni după a doua doză, transmite CNBC, citată de News.ro.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.