Incendiul de la Notre Dame: principala ipoteză. "Soarta clădirii, decisă în câteva minute"

×
Publicitate

Ancheta în cazul incendiului care a distrus parţial Catedrala Notre Dame face progrese. Principala ipoteză este că focul devastator ar fi fost provocat de un scurtcircuit, la un lift folosit de muncitorii care efectuau reparaţii pe acoperiş.

La aproape 48 de ore de la incendiul care a distrus parţial catedrala simbol, echipele de intervenţie caută printre resturile calcinate.

Infernul de luni a lăsat în urma distrugeri de amploare. În mijlocul naosului este un morman de lemne arse, iar deasupra se vede cerul. Crucea din altar a fost cruţată de foc, la fel şi statuile. Au scăpat inclusiv băncile de lemn destinate enoriaşilor.

Catedrala gotică, veche de 9 secole, a fost la un pas de un dezastru total, a declarat ministrul de Interne adjunct, la finalul unei prime expertize cu drona, care a arătat că structura rezistă, deși au fost identificate unele vulnerabilități.

Nunez, vice-ministru de Interne: "Știm acum că soarta edificiului a fost decisă în 15-30 de minute. Vreau să le mulțumesc pompierilor pentru hotărârea și curajul lor."

Nu este singurul care lauda intervenţia militarilor. Experţii în incendii spun că felul în care au acţionat pompierii francezi a reuşit să prevină o catastrofă de proporţii uriaşe.

Doug Stern, purtator cuvant Asociaţia internaţională a pompierilor: "La fiecare structură majoră, în special una de dimensiunile catedralei Notre Dame, pompierii au un plan de intervenţie pregătit dinainte. Atunci când au ajuns la incendiu, aveau acest plan, însă au mai făcut câteva schimbări, cred. Şi au luat decizia să oprească răspândirea focului, atunci când au văzut cât e de extins incendiul. Acţiunile lor sunt, în opinia mea, cele care au salvat turnul cu clopot de la prăbuşire. Vazand cum au acţionat, cred că au făcut exact ceea ce trebuia, oprind avansarea flăcărilor, împiedicând o devastare şi mai mare a clădirii".

Experţii aşteaptă ziua de vineri pentru a scoate din interior picturile uriaşe, care nu au putut fi îndepărtate imediat. Toate vestigiile salvate sunt duse la muzeul Luvru unde, dacă e necesar, vor fi restaurate.

Între timp, a ieşit la iveală că sculptura din cupru, înfăţişând un cocoş care stătea chiar în vârful turlei prăbuşite, a scăpat aproape intactă.

În paralel, 50 de anchetatori trebuie să afle cauzele acestui incendiu, dar şi dacă intervenţia pompierilor, lăudaţi pentru curajul lor, s-a făcut destul de rapid.

Zeci de angajaţi ai celor cinci companii care participau la lucrările de renovare a catedralei au fost deja interogaţi.

Julien Le Bras , director companie restaurare: "Când s-a pornit incendiul, niciunul dintre muncitorii mei nu erau pe şantier. Toate măsurile de siguranţă au fost respectate. Oferim întreaga noastră colaborare autorităţilor. Le-am cerut angajaţilor să coopereze cu poliţia fără restricţii."

Anchetatorii au în vedere mai multe piste. Cea principală pare să fie aceea potrivit căreia focul a pornit de la un scurtcircuit, produs la un lift folosit de muncitorii care lucrau pe acoperiş.

Deocamdată, se ştie că cei doi agenţi de pază de la catedrală au auzit alarma de incendiu în jurul orei locale 18:20 şi i-au evacuat pe cei aflaţi în incintă, chiar dacă nu au văzut urmă de foc.

Alarma a sunat din nou, 20 de minute mai târziu, moment în care paznicii au sunat la pompieri.

Deocamdată, presa franceză susţine că faimoasa catedrală NU era asigurată.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62038403
Cei 3 pași prin care Catedrala Notre Dame va fi reconstruită. Macron a dat termen 5 ani

"Vom reconstrui Catedrala Notre-Dame şi o vom face şi mai frumoasă" - a promis din nou preşedintele Emmanuel Macron, într-un mesaj de îmbărbătare pentru francezi.

62038387
China a construit prima "bază spaţială marţiană". Unde se află de fapt. GALERIE FOTO

China a inaugurat o bază simulând condiţiile de pe Marte, în deşertul Gobi.

62038376
Diamant albastru uriaş, găsit în Africa. "E ca şi cum ai descoperi o nouă stea"

Un diamant albastrau de 20,46 carate a fost găsit în Botswana. 

Recomandări
Judecator decizie
Curtea Supremă a câștigat definitiv procesul prin care obligă statul să achite integral magistraților 1 miliard de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș.