Şeful Pentagonului a declarat într-un interviu în 2016 că armata SUA ar trebui să refuze ordinele „ilegale” ale lui Trump

62589571
Getty

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a afirmat în 2016 că militarii americani ar trebui să refuze ordinele „ilegale” ale unui potenţial președinte Trump, aceeași poziție pe care a criticat-o recent.

Dezbaterea cu privire la refuzul soldaţilor americani de a executa ordine ilegale se află acum în centrul unei dispute politice aprinse declanşate de uciderea de către SUA a unor presupuşi traficanţi de droguri aflaţi pe ambarcaţiuni în largul coastelor Venezuelei şi Columbiei, scrie The Guardian.

Într-un videoclip descoperit de CNN şi datând din martie 2016, când Donald Trump era candidat republican la preşedinţie, într-o dezbatere Hegseth a răspuns la comentariile lui Trump clarificând că membrii serviciului militar aveau, de fapt, datoria de a refuza orice ordine ilegale.

„Nu vei urma pur şi simplu acel ordin dacă este ilegal”, a spus Hegseth, pe atunci colaborator al Fox News, într-o apariţie în emisiunea Fox & Friends, al cărei prezentator urma să devină în cele din urmă.

El a repetat comentarii similare într-o apariţie la Fox Business mai târziu în aceeaşi lună.

În calitate de candidat în 2016, Trump promisese că personalul militar american va executa ordine, inclusiv uciderea familiilor teroriştilor şi reintroducerea unor forme interzise de tortură, dacă va deveni preşedinte.

„Armata nu va urma ordine ilegale”, a spus Hegseth despre afirmaţia lui Trump, pe care candidatul republican a retras-o ulterior.

Controversa ordinelor ilegale

Hegseth este acum implicat într-o controversă legată de un al doilea atac asupra unei presupuse bărci cu droguri, pe 2 septembrie, în care au fost ucişi doi supravieţuitori ai unui atac care avusese loc cu mai puţin de o oră înainte.

Atacurile administraţiei în Caraibe şi Pacificul de Est au ajuns acum la numărul de 20 şi, potrivit rapoartelor oficiale, au curmat viaţa a peste 80 de persoane, despre care se spune, fără a se oferi dovezi, că transportau narcotice.

Criticii au descris atacurile ca fiind execuţii ilegale şi extrajudiciare, subliniind că infracţiunea de trafic de droguri – chiar dacă este adevărată – nu poate fi pedepsită cu execuţia fără proces. Administraţia şi-a justificat atacurile declarând diverse grupuri drept „narcoterorişti”.

În ultimele săptămâni, Hegseth i-a criticat pe democraţi pentru că au exprimat îngrijorări similare cu cele pe care le-a exprimat el însuşi înainte de alegerea lui Trump.

Luna trecută, senatorul din Arizona Mark Kelly şi alţi cinci democraţi cu experienţă militară au postat un videoclip în care încurajau personalul militar să nu se supună „ordinelor ilegale” ale administraţiei Trump şi avertizau asupra „ameninţărilor interne la adresa Constituţiei” americane.

Pentagonul a anunţat că va lansa o anchetă împotriva lui Kelly după ce Trump a comentat că senatorul şi ceilalţi congresmeni „ar trebui să fie în închisoare în acest moment” şi a sugerat că aceştia s-ar fi angajat într-un „comportament sediţios, pedepsit cu moartea”.

Hegseth însuşi i-a acuzat pe legislatorii democraţi că răspândesc informaţii „josnice, imprudente şi false”. Sâmbătă, el a comparat suspecţii de trafic de droguri cu teroriştii al-Qaida.

„Dacă lucrezi pentru o organizaţie teroristă desemnată şi aduci droguri în această ţară cu o barcă, te vom găsi şi te vom scufunda. Să nu existe nicio îndoială în privinţa asta”, a declarat Hegseth la biblioteca prezidenţială Ronald Reagan din Simi Valley, California.

Hegseth se contrazice

El a susţinut în continuare că Trump are puterea de a întreprinde acţiuni militare „după cum consideră de cuviinţă” şi a respins îngrijorările că atacurile încalcă dreptul internaţional.

„Preşedintele Trump poate şi va întreprinde acţiuni militare decisive după cum consideră de cuviinţă pentru a apăra interesele naţiunii noastre. Nicio ţară de pe Pământ să nu se îndoiască de asta nici măcar pentru o clipă”, a spus el.

În 2016, însă, el a susţinut că membrii serviciului militar ar putea suferi consecinţe penale pentru executarea unor ordine ilegale şi a spus că armata este obligată să le refuze.

„Iată problema cu Trump”, a declarat Hegseth în emisiunea lui Megyn Kelly de la Fox, după dezbaterea în care Trump a făcut aceste comentarii.

„El spune: «Daţi-i drumul şi omorâţi familia. Torturaţi-i. Mergeţi mai departe de waterboarding'. Ce se întâmplă când oamenii urmează aceste ordine sau nu le urmează? Nu este clar dacă Donald Trump îi va susţine”, a spus el, adăugând: „Dacă nu schimbi legea şi doar o spui, creezi şi mai multă ambiguitate”.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a repetat într-o declaraţie pentru CNN poziţia administraţiei, potrivit căreia congresmenii democraţi care au publicat videoclipul „au semănat îndoieli într-un lanţ de comandă clar, ceea ce este imprudent, periculos şi profund iresponsabil pentru un oficial ales”, adăugând că „armata are deja proceduri clare pentru gestionarea ordinelor ilegale, dar democraţii sediţionişti au introdus ambiguitate”.

Hegseth a prezentat acelaşi argument la un eveniment din aprilie 2016, după cum s-a aflat săptămâna trecută, spunând la Liberty Forum din Silicon Valley că armata SUA „nu va urma ordinele ilegale ale comandantului său suprem”. El a precizat că a refuza ordinele ilegale face parte din obligaţiile şi standardele etice ale armatei.

Luna trecută, el i-a numit pe legislatorii democraţi care au prezentat acest argument „Seditious Six” (Cei şase răzvrătiţi).

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
POLITICO: Japonia respinge planul UE privind activele rusești, în timp ce SUA reduc sprijinul pentru Ucraina

Japonia a respins propunerea UE de a se alătura planului său de a utiliza activele îngheţate ale statului rus pentru a finanţa Ucraina, spulberând speranţele blocului de a obţine sprijin global pentru această iniţiativă, relatează POLITICO.

Zelenski: Nu avem nici dreptul legal, nici cel moral de a ceda teritorii Rusiei. Deocamdată nu s-a ajuns la niciun compromis

Volodimir Zelenski a subliniat luni că nu are nici dreptul legal, nici dreptul moral să cedeze Rusiei teritorii ucrainene, problema teritorială fiind un punct central al negocierilor în curs asupra unui plan de pace sub mediere americană.

Trump sare în apărarea X și atenționează Europa: „Să aibă grijă”. Amenda aplicată de UE gigantului social media, „urâtă”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a calificat luni amenda aplicată de Comisia Europeană gigantului social media X drept „urâtă”, avertizând că „Europa trebuie să aibă grijă”.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.