Rusia construieste noua reactoare nucleare pe teritoriul sau, anunta directorul Rosatom

61407559

Rusia construieste noua reactoare nucleare pe teritoriul sau, dintre care trei urmeaza sa fie puse in functiune in acest an, a anuntat joi directorul general al Rosatom, Serghei Kiricenko, citat de AFP.

 

"Construim noua reactoare in tara", a declarat Serghei Kiricenko in cursul unei intalniri cu presedintele Vladimir Putin, evocand "ritmuri sovietice" in lansarea acestora.

In prezent, Rusia are in functiune 33 de reactoare in zece centrale, iar acestea furnizeaza 16% din electricitatea produsa in total in tara, dintre care doar 30% este destinata partii europene.
Numeroase reactoare rusesti dateaza din anii '70 si mai ales de la inceputul anilor '80, adica din ani anteriori catastrofei de la Cernobal (1986), in Ucraina.

Kiricenko a mai precizat ca, in afara de cele noua reactoare, Rusia construieste altele 20 in strainatate si poarta negocieri pentru construirea altor 40.

"Dupa Fukushima, ne-am dublat comanda in contextul scaderii pietei", a subliniat directorul Rosatom.

Rusia a anuntat ca nu va renunta la proiectele sale nucleare, in contextul in care numeroase tari se intreaba in privinta continuarii programelor lor in acest domeniu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61448367
"E atat de frig incat a inghetat iadul." La ce s-au supus aceste prezentatoare in direct la TV
Valul de frig polar care i-a terorizat pe americani a lasat locul unor temperaturi mai blande.
61448242
Fidel Castro, pentru prima data in public, in ultimul an. A participat la un eveniment artistic FOTO
Liderul istoric al Revolutiei cubaneze Fidel Castro, in varsta de 87 de ani, care s-a retras de la putere in 2006, a aparut in public miercuri seara, pentru prima data in ultimele noua luni, cu ocazia inaugurarii unei galerii de pictura.
61448188
Premiera in istoria SUA: Cine e femeia care s-a trezit in 2014 cu 16 TRILIOANE de dolari in maini
O cheama Janet Yellen, iar revista Time i-a acordat prima pagina in ultimul sau numar.