Reacția lui Macron după ce Rusia a spus că insultele lui la adresa lui Putin "depăşesc limita decenţei"

62270334
AFP

Preşedintele francez Emmanuel Macron respinge vineri acuzaţii ale diplomaţiei ruse cu privire la proferarea unor ”insulte vulgare” la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin.

Acuzațiile au apărut după ce Macron l-a numit pe liderul de la Kremlin „căpcăun” și „predator”, relatează BFMTV.

După summitul de la Washington al preşedintelui american Donald Trump cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski şi şapte lideri europeni, Emmanuel Macron, care a participat la această reuniune, declara la LCI că Vladimir Putin este un ”un predator, un căpcăun la porţile noastre”, care ”are nevoie să continue să mănânce” pentru ”propria supravieţuire”.

Putin este ”nesincer”

Şeful statului francez respinge vineri, după cel de-al 25-lea Consiliu al Miniştrilor francezo-german, la Toulon, şi după întâlnirea sa cu cancealrul german Friedrich Merz la Fort de Bregancon, acuzaţia potrivit căreia este ”grosolan sau vulgar”.

”Atunci când spunem că există un căpcăun la porţile Europei, cred că asta califică ceea ce georgienii, ucrainenii şi multe alte naţiuni simt foarte profund”, declară Emmanuel Macron.

El denunţă din nou o ”derivă autocratică” a preşedintelui rus, care ”poartă un imperialism revizionist al frontierelor internaţionale”.

”Discrepanţa între luările de poziţie la summituri internaţionale ale lui Vladimir Putin (...) şi realitatea de pe teren arată cât de nesincer este”, deplânge locatarul Palatului Élysée.

Alături de cancelarul german Friedrich Merz, Emmanuel Macron a dat asigurări că Parisul şi Berlinul vor continua să exercite ”presiuni” în favoarea impunerii unor sancţiuni suplimentare Rusiei.

”În acest moment, Statele Unite discută în mod intens despre alte taxe vamale. Aş fi foarte favorabil ca Guvernul american să ia această decizie şi să o aplice şi altor ţări ale căror gaze naturale şi petrol finanţează o mare parte a economiei ruse de război”, a declarat cancelarul german Friedrich Merz.

”Putin îşi bate joc de preşedintele Trump” dacă nu se va întâlni cu Zelenski

Pe teren, atacuri ruse cu rachetă şi dronă se intensifică împotriva Ucrainei.

În noaptea de miercuri spre joi, cel puţin 17 persoane - inclusiv copii - au fost ucise în atacuri vizând cartiere rezidenţiale la Kiev, un simbol al ”terorii şi barbartiei” ruse, denunţă Emmanuel Macron.

Ideea unei întâlniri între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski a fost evocată tot mai insistent.

La 18 august, preşedintele rus Vladimir Putin s-a ”angajat în faţa preşedintelui (american (Donald) Trump” să se întâlneaacă cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, aminteşte Emmanuel Macron.

Însă un asemenea summit ”nu este prevăzut”, a avertizat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov vineri.

”Putin este pregătit să se întâlneaască cu Zelenski atunci când ordinea de zi a acestui summit va fi pregătită. Iar această ordine de zi nu este absolut deloc pregătită”, a dat aisgurări Lavrov.

În cazul în care această reuniune bilaterală nu are loc - până luni -, ”cred că, încă o dată, asta va însemna că preşedintele Putin îşi va bate joc de preşedintele Trump” şi ”asta nu poate rămâne fără răspuns”, a comentat Emmanuel Macron.

Volodimir Zelenski a declarat în numeroase rânduri, în ultimele luni, că este pregătit să se întâlnească cu omologul său rus - în pofida unui decret pe care l-a semnat în 2022 prin care interzicea orice negociere cu Vladimir Putin.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62568294
Merz: Războiul din Ucraina ar putea dura multe luni. Nu există nicio dorinţă din partea lui Putin de a se întâlni cu Zelenski

Războiul din Ucraina "ar putea dura încă multe luni", dar susţinătorii Kievului "sunt pregătiţi" să-şi continue asistenţa, a avertizat vineri cancelarul german Friedrich Merz, alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, la Toulon, în Franţa.

62570804
Maia Sandu, mesaj la începutul campaniei electorale: „Este pusă în joc însăşi soarta Moldovei”. VIDEO

Preşedinta Maia Sandu i-a îndemnat pe toţi cetăţenii din Republica Moldova să „nu se lase atraşi în scheme murdare” de corupţie electorală şi să se „informeze corect”, din surse oficiale.

62253499
Reacția furibundă a Rusiei după ce Macron l-a numit „căpcăun” şi „prădător” pe Vladimir Putin: "Depăşesc limita decenţei"

Diplomaţia rusă a denunţat vineri „insultele vulgare” şi „depăşirea limitelor decenţei” de către preşedintele francez Emmanuel Macron, care săptămâna trecută l-a calificat pe Vladimir Putin drept „căpcăun” şi „prădător”, relatează AFP.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.