Reacția Kremlinului după rezultatul alegerilor prezidențiale din România: „Acest lucru se poate afirma fără echivoc”

62536455

Kremlinul a oferit prima reacție cu privire la turul I al alegerilor prezidențiale din România, în urma cărora George Simion și Nicușor Dan s-au calificat în turul II, cu peste 3,78 miloane de voturi, respectiv 1,94 milioane.

În urma votului, liderul primului tur a devenit candidatul de dreapta radicală George Simion, care, scrie agenţia rusă de presă de stat TASS (principalul instrument de propagandă al Kremlinului), este „coleg” cu politicianul Călin Georgescu, căruia i s-a interzis să candideze „din motive inventate”.

„Unul dintre favoriţii acestor alegeri a fost eliminat în mod absolut arbitrar din cursa electorală”, a reamintit Dmitri Peskov (foto, stânga), purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. „În orice caz, alegătorii români au fost privaţi de dreptul de a vota pentru cine doresc - acest lucru se poate afirma fără echivoc”, a adăugat Peskov.

Răspunzând la întrebarea dacă se poate considera că Europa s-a săturat de candidaţii impuşi de „eurocraţie”, Peskov a declarat: „Nu noi trebuie să decidem acest lucru, ci românii”.

Alegerile prezidenţiale programate au fost întrerupte la sfârşitul anului 2024 de Curtea Constituţională a României, după ce în primul tur, din 24 noiembrie 2024, cel mai mare număr de voturi a obţinut candidatul naţionalist Călin Georgescu, suspectat de legături cu Rusia. Potrivit TASS, „ancheta internă din România nu a confirmat aceste acuzaţii”. În ciuda faptului că această măsură fără precedent a provocat un scandal atât în România, cât şi în afara graniţelor ţării, guvernul a luat act de decizia CCR şi a programat alegeri prezidenţiale repetate, dar Georgescu a fost exclus din cursa electorală, explică presa din Rusia, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62529977
Israelul vrea să „cucerească” Fâșia Gaza. Plan pentru plecarea voluntară a palestinienilor
Cabinetul de securitate israelian a aprobat extinderea ofensivei israeliene în Gaza, care va include „cucerirea Fâşiei Gaza” şi promovarea „plecării voluntare a locuitorilor” din teritoriul palestinian.
62535758
Donald Trump anunță taxe vamale de 100% pentru filmele produse în afara Statelor Unite: „Hollywood-ul este distrus”
Președintele american Donald Trump declară război, de această dată, filmului străin. Liderul de la Casa Albă anunță taxe vamale de 100% pentru filmele produse în afara Statelor Unite.
62540757
Închisoarea de unde e imposibil să evadezi. Trump a cerut oficial redeschiderea închisorii Alcatraz. Legendele insulei
Președintele Trump a cerut administrației sale să redeschidă și să extindă închisoarea Alcatraz pentru ca autoritățile să poată trimite "scursurile societății" acolo, la mai bine de șase decenii de la închiderea acesteia.