Rusia susține că războiul din Ucraina se va încheia într-un an. „Trebuie să facem acest lucru posibil”

62570484
Getty

Trimisul special al preşedintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a declarat la o conferinţă pentru investiţii din Arabia Saudită că războiul din Ucraina se va încheia în decurs de un an, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Întrebat dacă pacea în Ucraina este posibilă în decursul unui an, Dmitriev a răspuns: „Cred că da”.

Dmitriev a avut întâlniri cu oficiali americani

Dmitriev a făcut declaraţia după ce a avut întâlniri cu oficiali din administraţia preşedintelui american Donald Trump, care au avut loc în Statele Unite la sfârşitul săptămânii trecute. Vizita sa a urmat anunţului că summitul dintre Trump şi Putin a fost amânat. În timpul vizitei sale în SUA, Dmitriev a declarat că Rusia şi SUA sunt aproape de o „soluţionare diplomatică” a conflictului.

„Suntem siguri că suntem pe drumul spre pace şi, în calitate de pacificatori, trebuie să facem acest lucru posibil”, a declarat Dmitriev, care este şi directorul general al Fondului rus de Investiţii Directe.

Dmitriev laudă cooperarea internațională

Dmitriev a lăudat cooperarea dintre Statele Unite, Arabia Saudită şi Rusia, subliniind că sunt cele mai mari deţinătoare de resurse naturale din lume, şi a spus că o astfel de cooperare va face lumea mai sigură.

„Oamenii sunt concentraţi în acest moment pe conflictul regional care există în jurul Rusiei, dar noi nu vrem ca acesta să se transforme într-un conflict mai mare. Şi pentru asta trebuie să facem mai bine decât am făcut până acum, nu mai rău”, a comentat Dmitriev.

În timpul vizitei sale în SUA, Dmitriev a declarat că Rusia şi SUA sunt aproape de o „soluţionare diplomatică” a conflictului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62586994
Ce spun rușii despre reducerea prezenței armatei americane în România. Cum a fost comentat în Rusia gestul Washingtonului
Unele dintre principalele canale de propagandă ale Kremlinului au reacționat după anunțul privind reducerea prezenței armatei americane în România.
62586993
Slovacia impune limită de viteză pentru pietoni. Nu au voie să meargă cu mai mult de 6 km/h
Parlamentul slovac a adoptat, marți, un amendament la legea traficului rutier care stabilește viteza maximă de mers pe trotuare ca fiind 6 km/h.
62586990
Două avioane de luptă ale NATO au dat peste o aeronavă-spion a Rusiei. Ce a urmat
Forțele armate poloneze au declarat, miercuri, că două dintre avioanele sale de vânătoare au interceptat și escortat un avion de recunoaștere rus care zbura, marți, deasupra Mării Baltice.