Putin pierde încet, dar sigur susținerea populației. Numărul rușilor care susțin războiul din Ucraina e în scădere

×
Publicitate

Tot mai mulți dintre ruși vor ca războiul să se încheie cât mai repede, și sunt îngrijorați că ar putea ajunge pe front.

Nu sunt vești bune pentru Vladimir Putin care a avut întotdeauna o susținere puternică în rândul populației.

Rusia grăbește mobilizarea, care se desfășoară însă cu dificultăți foarte mari şi cu puţin entuziasm.

Președintele rus a cerut în direct subalternilor săi să remedieze rapid greșelile, și să-i trimită înapoi acasă pe cei care NU ar fi trebuit să fie mobilizați.

Armata ucraineană a reușit, în cursul nopții, să încercuiască orașul strategic Lîman, în regiunea Donețk, potrivit unor surse pro-ruse. În jur de 2000 de militari ruși ar fi izolați aici și riscă să cadă în captivitate, deși Putin le-ar fi cerut comandanților să lupte până la ultimul glonț. O salvare ar putea veni din partea unităților proaspăt mobilizate, însă cele mai multe sunt pe drum sau la instrucție.

Realitatea de pe front este crudă pentru rușii mobilizați 

Televiziunea rusă de stat a difuzat imagini cu recruții în timpul unor antrenamente în poligoanele din Ryazan sau Moscova, unde militarii ruși se pregătesc înainte să fie trimiși în Ucraina.

Pentru mulți ruși mobilizați, realitatea din teren e mult mai crudă. E cazul unei unități care a fost lăsată în mijlocul unui câmp, fără alimente și fără adăpost pe timp de noapte.

Soldat rus: "Nu ne aștepta nimeni. Bagajele sunt pe jos. Ne-au promis că până mâine dimineață... Nu ne-au dat corturi, sobe. Dormim în câmp, autobuzele s-au dus, nu are nimeni nevoie de noi. N-avem bani, nimic.. Îngrămădiți aici ca oile".

Mai norocoși, alți militari ruși au fost cazați într-un centru de instrucție din apropiere de Soci, dar și acolo condițiile lăsau de dorit.

Soldat rus: "Asta este situația, oameni buni, în Knyaz-Volkonka. Astea sunt chiuvetele noastre. Ăsta este dușul nostru".

Vladimir Putin a comentat aseară, pentru prima oară, problemele cu care s-a confruntat operațiunea de mobilizare parțială decretată pe 21 septembrie. Vina a căzut pe cei care se ocupă de recrutări, semn că Putin e conștient de nemulțumirile din rândul populației.

Vladimir Putin: "Multe situații apar în timpul mobilizării. E necesar să reparăm toate greșelile și să evităm să le mai facem atunci când vine vorba de civilii care, de exemplu, sunt scutiți (de mobilizare). Dacă sunt erori, trebuie să fie reparate. E necesar să-i trimitem acasă pe cei care au fost încorporați fără motiv".

În altă ordine de idei, ruşii de vârsta mobilizării sunt disperaţi să iasă din ţară cât se mai poate. Sunt studenţi, profesori, manageri, ingineri, IT-işti, dar şi familii întregi.

Bărbat: "Ultima oară am mâncat ieri la 3 dimineața. Sunt foarte obosit. Am asistat la certuri, lacrimi, e foarte greu de suportat. Dacă nu fugim acum, mă tem că va fi prea târziu. Regimul schimbă legile foarte rapid, nu știi ce iți aduce ziua de mâine".

Acest bărbat nu-şi arată chipul pentru că a lăsat în urmă o soţie şi trei copii. Rusia alcătuiește liste cu persoanele care pleacă din țară.

Cei care nu s-au îndurat să-şi abandoneze maşinile sunt blocaţi în cozi interminabile de partea rusească a frontierei.

Alexandra este deja în Tbilisi, primește ajutor de la prieteni gruzini și speră ca mobilizarea decretată de Kremlin să fie un moment de trezire pentru societatea rusă.

Alexandra: „Poate sună a cruzime, dar, odată ce tot mai mulți ruși îi pierd pe cei dragi (în Ucraina), vor începe să se trezească".

Un sondaj de opinie dat publicității joi arată că numărul rușilor care susțin războiul din Ucraina e în scădere. 56% dintre ei sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă, față de 37%, în urmă cu o lună. În plus, mai bine de jumătate dintre ruși au răspuns că vor ca războiul să se încheie cât mai repede. 

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62291657
Uraganul Ian a făcut ravagii în Florida: Cel puţin zece persoane au murit / Peste 2,5 milioane de locuinţe fără electricitate

Uraganul Ian continuă să facă ravagii în Florida şi se îndreaptă spre sud-estul SUA, respectiv spre Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Georgia.

 

62291767
Rusia vrea o întâlnire față în față cu SUA pentru un acord privind armele nucleare

Rusia a anunțat că studiază posibilitatea unei întâlniri față în față între negociatorii ruși și americani cu privire la un tratat de referință pentru controlul armelor nucleare.  

62285062
Zelenski: Când Rusia va pleca, când o vom înlătura, viaţa normală va reveni în Ucraina. Este singura cale

Preşedintee ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, joi seară, în discursul adresat naţiunii că Rusia nu va obţine un nou teritoriu al Ucrainei.  

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.