Putin continuă să își elimine opozanții. Dosar penal pentru Kasparov și Hodorkovski. FSB îi acuză că voiau să preia puterea

62582879

FSB a anunțat marți deschiderea unui dosar penal împotriva lui Mihail Hodorkovski, aflat în exil, și a altor critici ai Kremlinului, printre care Garry Kasparov, acuzându-i că ar fi complotat pentru preluarea violentă a puterii, relatează Reuters.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat că îi investighează pe toţi cei 22 de membri ai Comitetului rus anti-război - un grup de politicieni, oameni de afaceri, jurnalişti, avocaţi, artişti şi profesori, toţi aflaţi în afara ţării, care se opun războiului Rusiei în Ucraina.

În afară de Hodorkovski, grupul îi include pe proeminentul disident Vladimir Kara-Murza, pe fostul campion mondial la şah Garry Kasparov şi pe fostul prim-ministru Mihail Kasianov.

Comunicatul FSB se referă la grup ca la „Hodorkovski şi complicii săi”, sugerând că îl consideră pe acesta drept figura principală.

Măsura a fost luată la mai puţin de două săptămâni după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, un forum pentru drepturile omului format din parlamentari din 46 de ţări europene, a anunţat că va crea o „platformă pentru dialog” cu forţele democratice ruse din exil, la care Hodorkovski a declarat că intenţionează să participe.

Moscova a părăsit Consiliul Europei în 2022, în timp ce se confrunta cu expulzarea din cauza invaziei în Ucraina.

Într-un interviu acordat Reuters, Hodorkovski a respins acuzaţiile – inclusiv cea potrivit căreia Comitetul Anti-Război ar fi finanţat şi recrutat unităţi paramilitare ucrainene – ca fiind „absolut false”. El a afirmat că activitatea Comitetului este exclusiv publică, paşnică şi umanitară.

„O bulină neagră”

Hodorkovski a explicat că iniţiativa Consiliului Europei a atins un punct sensibil pentru Vladimir Putin, deoarece a reunit oponenţii Kremlinului care, odată ce domnia sa se va încheia, ar putea conduce într-o zi ţara. „Acest punct alternativ de legitimitate reprezintă cel mai mare pericol pentru el şi regimul său”, a spus Hodorkovski.

„Ceea ce ne arată acest lucru este că tocmai această abordare a construirii de relaţii între instituţiile internaţionale şi opoziţia rusă consolidată este abordarea corectă”, a punctat Hodorkovski.

Anunţul FSB semnalează determinarea Moscovei de a menţine presiunea asupra oponenţilor exilaţi ai lui Putin, de a-i prezenta ca o ameninţare la adresa statului şi de a contracara orice mişcare în Occident de a le conferi legitimitate.

Mihail Hodorkovski, şeful unei companii petroliere, care a fost cândva cel mai bogat om din Rusia, a petrecut 10 ani într-o închisoare din Siberia, acuzat de fraudă, acuzaţie pe care el şi multe ţări occidentale au considerat-o motivată politic, înainte de a fi graţiat în 2013 şi de a părăsi Rusia.

Din 2022, el s-a poziţionat ca o figură de frunte printre exilaţii ruşi care se opun lui Putin. La scurt timp după izbucnirea războiului, el a fost desemnat „agent străin” de către Rusia.

Hodorkovski, care locuieşte acum la Londra, a declarat că ultimele acuzaţii sunt o „bulină neagră” din partea FSB. „Fără îndoială, o astfel de decizie creşte nivelul de risc pentru cei care decid singuri că sunt pregătiţi să fie o alternativă la regimul lui Putin”, a atras el atenţia.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62529699
Kovesi se pregătește să plece de la șefia Parchetului European. I se caută deja înlocuitor

Mandatul Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European (EPPO) expiră în anul 2026. Patru procurori de rang înalt din diferite țări europene au ieșit în evidență ca principalii candidați pentru a o înlocui pe româncă.

62530101
Reacția Kremlinului după intenția lui Trump pentru pacea în Ucraina. Președintele SUA, sarcină directă pentru Steve Witkoff

Kremlinul a reacționat la declarațiile președintelui american Donald Trump privind prioritatea de a încheia un acord de pace în Ucraina, după succesul armistițiului din Gaza.

62582835
„Omuleții verzi” ai lui Putin au apărut la frontiera cu Estonia. Ultima oară când au fost văzuți au ocupat Crimeea | VIDEO

Estonia afirmă că Moscova își intensifică provocările după ce o mișcare neobișnuită a trupelor ruse lângă graniță a forțat Tallinnul să închidă un punct de trecere a frontierei pe 10 octombrie.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.