Primarul din Mouscron, ucis de un tânăr de 18 ani. Pentru ce s-a răzbunat

61909277
Pro TV

Un adolescent mărturiseşte asasinarea primarului oraşului belgian Mouscron.

Un adolescent a mărturisit că este autorul asasinatului primarului din Mouscron, în Belgia, găsit mort, tăiat la gât, luni seara, într-un cimitir din oraş, potrivit postului public RTBF, citat de Reuters.

Tânărul, care ar fi în vârstă de 18 ani potrivit postului, a declarat că a acţionat să se răzbune pe alesul local, pe care-l acuza că se face vinovat de sinuciderea, cu doi ani mai înainte, a tatălui său, concediat dintr-un post municipal.

Procurorul federal a declarat pentru Reuters că un bărbat s-a predat poliţiei la locul crimei.

Alfred Gadenne, în vârstă de 71 de ani, bourgmestre (primar) la Mouscron, o localitate industrială din apropiere de Lille, a fost găsit mort într-un cimitir situat în apropiere de locuinţa sa.

Această crimă a provocat un val de emoţie în ţară. Premierul Charles Michel a denunţat oroarea morţii fostului deputat.

”Aflu cu groază despre moartea brutală a lui Alfred Gadenne. Mă gândesc la familia şi apropiaţii săi”, a declarat pe Twitter premierul belgian.

Primarul din Lille Martine Aubry s-a declarat ”îngrozită” de omuciderea colegului ei în cadrul eurometropolei franco-belgiene Lille-Courtrai-Tournai.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61909272
200.000 de francezi au ieșit în stradă să protesteze
Reforma Codului Muncii a scos în stradă peste 200 de mii de oameni în toată Franța. Manifestațiile au degenerat pe alocuri în violențe.
61909270
Urmările Uraganului Irma: 15 milioane de oameni, fără curent electric
Americanii fac bilanţul pagubelor, după ce uraganul Irma a măturat Florida şi alte două state. Distrugerile sunt masive, iar autorităţile depun eforturi colosale pentru a le duce apă şi alimente sinistraţilor.
61393139
Poliția catalană a evacuat catedrala Sagrada Familia din Barcelona
Poliția din Catalonia a anunțat marți că a evacuat catedrala Sagrada Familia din Barcelona și sediile unor firme din apropiere, în cadrul unei operațiuni antiteroriste, relatează Reuters.